Sărbătorile Zilei de 17 martie
(BOR) Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu
Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu
În vremea dreptcredinciosului împărat Honoriu (395-423), era, în Roma cea veche, un bărbat credincios, anume Eufimian, mare dregător, cu multă avere, mii de slugi şi multe palate, iar femeia lui, Aglaida cu numele, era credincioasă şi cu frica lui Dumnezeu, dar nu avea copii.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
(BRU) Sf. Alexie, cuvios, supranumit “Omul lui Dumnezeu” († secolul al V-lea)
(BRC) Sf. Patriciu, episcop (c.385-461)
Patriciu (Patrick) (n. cca. 385, d. 461), episcop irlandez, sfânt patron al Irlandei și Islandei, sărbătorit în Biserica Catolică la 17 martie. Mai este cunoscut și sub numele de Apostolul Irlandei. S-a născut în Britania, în jurul anului 385. La 16 ani a fost prins de pirați și vândut rob în Irlanda, unde a fost trimis să pască oile. Recâștigându-și libertatea după 6 ani, s-a întors în Britania.
A intrat în rândul clericilor, iar în 432 s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al acestei țări. Sfințit episcop al Irlandei, a evanghelizat cu râvnă poporul din acea insulă, i-a convertit pe mulți la credința creștină și a organizat Biserica locală, în ciuda unor mari dificultăți. În jurul anului 444 a întemeiat episcopia Armagh, în apropiere de Belfast. A murit lângă orașul Down în anul 461, în Irlanda de Nord. Este sfântul patron al Irlandei și Islandei.
Irlanda – Ziua națională. Ziua Sfântului Patriciu (#SaintPatricksDay)
Cel mai celebru simbol asociat cu Sfântul Patriciu este trifoiul. Se spune că sfântul s-ar fi folosit de un trifoi cu trei foi pentru a le explica mai bine doctrina Sfintei Treimi păgânilor irlandezi. De asemenea există o legendă conform căreia Sfântul Patriciu ar fi alungat toți șerpii din țară.
Sărbătoarea sfântului are loc pe data de 17 martie, fiind cunoscută sub numele de Saint Patrick’s Day, o sărbătoare devenită internațională datorită numărului mare de imigranți irlandezi, mai ales în Statele Unite ale Americii. Atunci, catolicii se îmbracă în verde, culoarea asociată în mod eronat cu sfântul, ea fiind defapt culoarea specifică a Irlandei devenită în scurt timp simbol al său.
Tot atunci se organizează petreceri și carnavaluri în țările cu o puternică comunitate irlandeză, cu purtări de steaguri și trifoi. În timp ce catolicii se îmbracă în verde, protestanții se îmbracă în portocaliu, culoarea specifică a protestanților irlandezi, o altă culoare națională devenită simbol al sfântului.
Astăzi în istorie pentru 17 martie
Evenimentele Zilei de 17 martie în Istorie:
- 17 martie 1948 – S-a înființat UEO – Uniunea Europei Occidentale;
- 17 martie 1991 – Boicotarea primului referendum din U.R.S.S. de către populația Republicii Moldova
17 martie 45 î.Hr. - În ultima sa victorie, Iulius Caesar învinge forțele lui Pompei, conduse de Titus Labienus și Pompei cel Tânăr, în Bătălia de la Munda.
Bătălia de la Munda a avut loc la 17 martie 45 î.Hr. pe câmpiile de la Munda, din sudul Spaniei de astăzi. Aceasta a fost ultima bătălie din războiul civil al lui Cezar împotriva armatelor liderilor republicani Optimates. În urma acestei victorii și a morții lui Titus Labienus și Gnaeus Pompeius (cel mai mare fiu al lui Pompeius), Cezar a putut să se întoarcă la Roma și să conducă țara ca dictator.
Asasinarea sa a declanșat procesul ce avea să ducă la sfârșitul Republicii Romane odată cu domnia nepotului său, Augustus (Octavius), ca prim împărat al Romei. Zeci de mii de romani au murit acolo, iar Cezar a luptat în rândurile soldaților. După Munda, Gnaeus a fost prins și executat, iar Sextus a scăpat și a condus pirații din Mediterana cu porturile în Sicilia, unde a fost prins de Augustus și executat în 35 î.Hr., la zece ani după Munda.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
17 martie 180 - A incetat din viata, probabil la Vindobona, azi Viena, imparatul roman din dinastia Antonină, Marcus Aurelius, lăsându-l pe Commodus, în vârsta de 18 ani, împărat al Imperiului Roman. (n. 121).
Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.
A primit o educație solidă de la instructorii săi Herodes Anticus si Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată până azi. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus. Formația sa filosofică a fost marcată de stoicism. Singura sa lucrare a fost redactată înlimba greacă, Ta eis heauton (“Către mine însumi”), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes (“Meditații”), în 12 cărți.
Conținutul lor are în special un caracter moral, o filosofie practică pentru viața de fiecare zi si exprimă convingerea autorului, după care numai o viață morală după legile naturii poate realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea. Omul trebuie să tindă către ceea ce este util și pe măsura comunității. Important este prezentul, nici viitorul, nici trecutul care ne împovărează.
Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă transformare, conform eternității în care totul se produce, se reproduce și se transformă la infinit. Marc Aureliu a condus treburile imperiului în strânsă colaborare cu Senatul și a inițiat o serie de reforme în problemele administrative și de drept,a construit școli, spitale și orfelinate. Domnia lui Marc Aureliu a fost marcată de aspre persecuții impotriva creștinilor, cum a fost cea din anul 177 la Lugdunum (azi Lyon).
17 martie 455 - Petronius Maximus devine, cu sprijinul Senatului Roman, împărat al Imperiul Roman de Apus. O obligă pe Licinia Eudoxia, văduva predecesorului său, Valentinian al III-lea, să se căsătorească cu el. A fost împărat al Imperiului Roman de Apus, până la data de 31 mai 455, cand vandalii condusi de Genseric ocupă și jefuiesc Roma, iar el este ucis.
Flavius Anicius Petronius Maximus (c. 396; d. 22 aprilie 455) a fost aristocrat roman și, pentru scurt timp, împărat roman al Imperiului Roman de Apus, mai exact în perioada 17 martie 455 – 31 mai 455. În timpul lui Petronius, vandalii, conduși de Genseric, ocupă și jefuiesc Roma.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
17 martie 461 - A murit Sfântul Patriciu, patronul spiritual al poporului irlandez.
Patriciu (Patrick) (n. cca. 385, d. 461), a fost un episcop irlandez, sfânt patron al Irlandei și Islandei, sărbătorit în Biserica Catolică la 17 martie. Mai este cunoscut și sub numele de Apostolul Irlandei. S-a născut în Britania, în jurul anului 385. La 16 ani a fost prins de pirați și vândut rob în Irlanda, unde a fost trimis să pască oile. Recâștigându-și libertatea după 6 ani, s-a întors în Britania.
A intrat în rândul clericilor, iar în 432 s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al acestei țări. Sfințit episcop al Irlandei, a evanghelizat cu râvnă poporul din acea insulă, i-a convertit pe mulți la credința creștină și a organizat Biserica locală, în ciuda unor mari dificultăți. În jurul anului 444 a întemeiat episcopia Armagh, în apropiere de Belfast. A murit lângă orașul Down în anul 461, în Irlanda de Nord. Este sfântul patron al Irlandei și Islandei.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
17 martie 1040 - A murit Harold Picior-de-Iepure, rege al Angliei (n. 1015)
Harold Picior-de-Iepure sau Harold I (ca. 1015 – 17 martie 1040) a fost rege al Angliei din 1035 până în 1040. Porecla “Picior-de-Iepure” se datorează vitezei și abilităților sale de vânător.[1] A fost fiul cel mic al regelui Knud cel Mare, rege al Angliei, Danemarcei și Norvegiei cu prima sa soție, Ælfgifu de Northampton.
17 martie 1680 - A murit François de La Rochefoucauld, scriitor francez (n. 1613)
François de la Rochefoucauld (n. 15 septembrie 1613, Paris – d. 17 martie 1680) a fost filozof și moralist francez, fin observator al moravurilor și caracterelor, autor al unor “Maxime” (504 la număr). François VI, duce de Rochefoucauld, prinț de Marcillac, fiul lui François V (guvernator de Poitou apreciat de Richelieu) s-a născut la Paris. La 15 ani s-a căsătorit cu verișoara sa Mlle de Vivonne, cu care șase ani mai târziu va avea un fiu.
17 martie 1756 - La New York a fost celebrată pentru prima dată Ziua Sfântului Patriciu (St. Patrick’s Day).
17 martie 1782 - Matematicianul Daniel Bermoulli a decedat la varsta de 81 de ani. Daniel Bernoulli (8 februarie 1700 – 8 martie 1782), a fost un matematician elvețian de etnie germana, membru al celebrei familii Bernoulli, fiu al lui Johann Bernoulli. I-a avut ca frați pe Nicolaus II Bernoulli și Johann II Bernoulli.
17 martie 1804 - Piesa lui Friedrich Schiller, Wilhelm Tell are premiera mondială la Teatrul Curții din Weimar sub conducerea lui Johann Wolfgang von Goethe, care a fost directorul teatrului la acea vreme.
17 martie 1819 - S-a născut la Chisinau, Alecu Russo, scriitor roman, autorul volumului “Cântarea României”.
Alecu Russo (n. 17 martie 1819, Chișinău – d. 5 februarie 1859, Iași) a fost poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român (originar din Basarabia), ideolog al generației de la 1848. Este autorul volumului Cântarea României, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.
17 martie 1826 - Guvernul rus trimite un ultimatum la Constantinopol cerând aplicarea tratatului de la București din 1812 și negocieri la Akkerman pentru rezolvarea diferendelor.
17 martie 1834 - S-a născut Gottlieb Daimler, inginer si inventator german.
Gottlieb Wilhelm Daimler (n. 17 martie 1834, Schorndorf, Wurtemberg la circa 30 km de Stuttgart; d. 6 martie 1900, Cannstatt) inventator german. A construit prima motocicletă și a îmbunătățit numeroase motoare. Împreună cu Maybach, Daimler în 1882 deschide un atelier la Cannstatt, unde perfecționează motorul în patru timpi proiectat de Beau de Rochas.
În 1885 ei construiesc prima motocicletă din lemn, iar în 1889 un triciclu cu motor, pe care a fost montat cu primul carburator dotat cu jicloare pentru alimentarea cu benzină și în același an, primul motor cu doi cilindri în V, pe care l-a prezentat la Expoziția Universală de la Paris.
17 martie 1861 - A fost proclamat Regatul Italiei. Statele peninsulei și Regatul celor două Sicilii au fost unite de regele Victor Emmanuel al II -lea al Sardiniei. Pe 17 martie 1861, a fost proclamat Regatul Italiei, luând astfel sfârșit si existența Regatului Sardiniei. Casa de Savoia a condus Italia până în 1946, când a fost proclamată republica.
Victor Emanuel II al Italiei (italiană: Vittorio Emanuele II) (n. 14 martie 1820 – 9 ianuarie 1878) a fost supranumit „Regele gentilom”. Victor Emmanuel al II-lea a fost primul rege al al Italiei Unite.
17 martie 1866 - A început sa functioneze Banca României, creata prin transformarea filialei bucurestene a Bancii Imperiului Otoman, care avea capital majoritar englez. Dupa retragerea privilegiului de emisiune, banca a continuat operatiile bancare sub numele de “Bank of Roumania”. Primul presedinte al Consiliului de administratie a fost Ion Ghica.
Banca Naţională a României, construită în urma „Legii pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi de circulaţiune” promulgată la 17 aprilie 1880, a fost construită între 1882 – 1890 după planurile arhitecţilor Cassien Bernard şi Albert Galleron pe locul fostului han Şerban Vodă. Motivele care au întârziat finalizarea lucrărilor au fost diverse: declanşarea războiului sârbo-bulgar, organizarea licitaţiilor pentru achiziţionarea materialelor sau încredinţarea lucrărilor, capriciile vremii.
Poziţionat cu faţada principală către strada Lipscani, construit în stil eclectic de factură academică, palatul Băncii Naţionale are un parter înalt şi două niveluri, cu traveea centrală a intrării marcată de ordonanţa celor patru coloane corintice, având către cele două colţuri câte două nişe, delimitate de coloane ionice, în care sunt amplasate cele patru statui ce reprezintă Agricultura, Industria, Comerţul şi Justiţia, realizate de sculptorul Ioan Georgescu.
17 martie 1883 - S-a născut Urmuz, pe numele adevarat Demetru Dem. Demetrescu-Buzau, scriitor roman, reprezentant de seama al literaturii de avangarda; (d.23 noiembrie 1923,Bucuresti).
Urmuz, pseudonimul literar al lui Avram Leiba Esra-Zissu alias Demetru Demetrescu-Buzău, (n. 17 martie 1883, Curtea de Argeș – d. 23 noiembrie 1923, București), scriitor român de avangardă de origine evreiască. În tinerețe visa o carieră de compozitor, citea literatură științifico-fantastică, descrieri de călătorii. Face studii de drept și, după luarea licenței, funcționează ca judecător în județele Arges, Tulcea si la Targoviste.
După campania din Bulgaria la care participa(1913), este numit grefier la Inalta Curte de Casatie. Începe să scrie, aparent fără conștiința că produce literatură, numai pentru a-și distra frații și surorile, parodiind cu niște false automatisme academismul prozei curente.
Textele lui îi atrag atenția lui Tudor Arghezi, care îi găsește pseudonimul și îi publică, în 1922, în două numere consecutive din Cugetul românesc Scrierile lui – puține la număr – cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să se consolideze. Ele au avut o neașteptată înrâurire asupra literaturii romane de avangarda.
17 martie 1891 - Transatlanticul britanic SS Utopia se ciocnește de nava de luptă blindată HMS Anson în Golful Gibraltar și se scufundă, ucigând 562 din cei 880 de pasageri aflați la bord.
SS Utopia a fost o navă cu aburi transatlantică de pasageri construită în 1874 de Robert Duncan & Co din Glasgow. Din 1874 până în 1882, ea a operat pe rutele Anchor Line de la Glasgow la New York, de la Glasgow la Bombay și de la Londra la New York. După 1882, a transportat imigranți italieni în Statele Unite.
La 17 martie 1891, Utopia s-a ciocnit accidental cu vasul de luptă ancorat HMS Anson în Golful Gibraltar. Utopia s-a scufundat în 20 de minute; cu o pierdere de 562 din 880 de pasageri și echipajul Utopia și doi salvatori de la HMS Immortalité au murit în accident. Scufundarea Utopiei a fost pusă pe seama „gravei erori de judecată” a căpitanului ei John McKeague, care a supraviețuit accidentului.
cititi mai mult pe en.wikipedia.org
17 martie 1901 - La Paris, o expozitie cu 71 de lucrari ale pictorului Vincent van Gogh, deschisa la 11 ani de la moartea acestuia, a provocat o adevarata senzatie.
Vincent Willem van Gogh (n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.
17 martie 1919 - S-a născut Nat King Cole, cântăreț american; (d. 1965).
Nat King Cole (n. Nathaniel Adams Coles la 17 martie 1919 – d. 15 februarie 1965 ) a fost un pianist, compozitor, interpret de jazz, cântăreț și actor de film american. Născut în 1919, și-a alcătuit prima formație de jazz în liceu. Treptat, a devenit unul din cei mai cunoscuți și mai populari cântăreți ai vremii. A realizat numeroase lucruri în folosul comunității afro-americane din SUA, în acea vreme discriminarea fiind încă acceptată. A fost primul afro-american (negru) care a avut propriul show la radio și, apoi, propriul show la televiziune.
17 martie 1921 - Apare săptămînal la Bucureşti revista Viaţa Socială, organ central al mişcării sindicale din România. Publicaţia apare în intervalele 17 martie 1921 – 25 martie 1923 şi mai – august 1928. Printre colaboratori se numără P. Constantinescu-Iaşi, Gala Galaction, Gh. Cristescu, etc.
17 martie 1938 - S-a născut balerinul şi coregraful de origine tătară din Uniunea Sovietică, Rudolf Hametovici Nureev. Este condiderat ca fiind unul dintre cei mai talentați balerini ai secolului al douăzecilea; (d. 6 ianuarie 1993)
17 martie 1939 - Al Doilea Război Chino-Japonez: Începe Bătălia de la Nanchang între kuomintang și japonezi.
17 martie 1940 - A murit, la 72 de ani, marele actor roman Ion Iancu Brezeanu; (n. 1 decembrie 1869). A interpretat personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale (Ipingescu din “O noapte furtunoasă” şi Cetăţeanul turmentat din “O scrisoare pierdută”) precum si a realizat importante creații în rolurile de compoziție: Ion din „Năpasta” de Caragiale, Ciubăr din „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri, Harpagon din „Avarul” de Molière și bufonul din „Regele Lear” de Shakespeare. A fost tatăl regizorului, producătorului, actorului și scenaristului Grigore Brezeanu.
17 martie 1941 - A încetat din viaţă la Cannes, Franţa, Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova, România), jurist, diplomat şi om politic român, ministru de Externe între 1927-1928 şi 1932-1936.
Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române. In testamentul sau, acesta a cerut sa fie inmormantat in Romania, insa abia pe 19 martie 1992 dorinta i-a fost indeplinita. Ramasitele sale pamantesti au fost aduse in tara si depuse in cimitirul Sfanta Ecaterina din Scheii Brasovului.
17 martie 1948 - S-a infiintat UEO – Uniunea Europei Occidentale – de catre Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie. UEO, singura organizație europeană cu componență de apărare înființată în perioada războiului rece, este în prezent formată din 28 de țări.
17 martie 1950 - Cercetătorii de la Universitatea Berkeley din California anunță crearea elementului 98, pe care îl numesc „californiu”.
Californiul este un element chimic sintetic din sistemul periodic al elementelor cu simbolul Cf și numărul atomic 98. Este un metal radioactiv din seria actinidelor care a fost obținut în 1950 prin bombardarea unor atomi de curiu cu particule alfa (ioni de heliu). Numele provine de la statul american California în care se află laboratorul în care a fost descoperit.
Californiul a fost obținut pentru prima dată în 1950, la University of California, Berkeley de către o echipă formată din Stanley Thompson, Kenneth Street, Jr., Albert Ghiorso și Glenn Seaborg, descoperirea fiind anunțată în data de 17 martie 1950.
Pentru a produce californiu, cercetătorii au bombardat o țintă de curiu 242, cu masa de ordinul microgramelor, cu particule alfa de 35 MeV, obținând atomi de californiu 245 și neutroni liberi.
cititi mai mult pe: ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
17 martie 1951 - S-a născut Kurt Russell, actor american
17 martie 1956 - S-a stins din viata, la 58 de ani, fiziciana si chimista Irene Joliot-Curie, laureată a Premiului Nobel pentru chimie (1935). A fost fiica savanților Pierre Curie și Marie Curie, și ei laureați ai Premiului Nobel.
17 martie 1957 - Președintele statului Filipine, Ramon Magsaysay, și alte 24 de persoane, mor într-un accident de avion la Cebu, Filipine.
17 martie 1958 - Satelitul Vanguard 1, primul satelit alimentat cu energie solară, este lansat pe orbita Pământului de către Laboratorul de Cercetare Navală al Statelor Unite. Deși comunicațiile cu satelitul s-au pierdut în 1964, acesta rămâne cel mai vechi obiect fabricat de om aflat pe orbita Pământului.
17 martie 1959 - Tenzin Gyatso, al 14-leaDalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, s-a autoexilat in India, dupa o răscoală armată nereușită a populației tibetane, împotriva ocupației chineze.
Dupa inrautatirea situatiei din capitala tibetana, Lhasa, Dalai Lama a fost nevoit sa isi paraseasca tara. Problemele care au reaprins revolta au fost provocate de invitatia adresata de Guvernul chinez liderului spiritual tibetan de a participa la un spectacol.Populatia s-a temut insa ca in spatele acestei invitatii sta intentia de arestare a lui Dalai Lama, astfel incat multimea s-a adunat in fata resedintei acestuia, palatul Norbulinka, organizand un protest in care au cerut din nou independenta tarii. Pentru a linisti spiritele, chinezii au ripostat in forta, iar timp de o saptamana au bombardat Lhasa. „Rebeliunea tibetana”, care s-a soldat cu mii de victime in randul populatiei, a determinat liderii tibetani sa plece din oras.
Astfel, in noaptea de 17 martie, Dalai Lama a iesit din palat deghizat, insotit de cativa apropiati, printre care 6 membri ai cabinetului si 20 de garzi (luptatori Khampas). Potrivit documentelor, acesta a beneficiat de sprijinul CIA care i-a asigurat protectia pe intreg traseul. Dupa 15 zile de mers prin tinuturile aride ale muntilor Himalaya, cu militarii chinezi pe urmele sale, Dalai Lama a ajuns in India.
17 martie 1969 - Golda Meir a devenit prima femeie prim-ministru al statului Israel.
Golda Meir (născută Golda Mabovici, n. 3 mai 1898 – d. 8 decembrie 1978) a fost politiciană social-democrată israeliană, al patrulea prim-ministru al statului Israel. Meir a fost aleasă prim ministru al Israelului la 17 martie 1969, după ce servise ca ministru de externe. A fost prima femeie din Israel și a treia din lume care a ocupat funcția de șefă de guvern.
17 martie 1973 - A murit Demostene Botez, scriitor, publicist si traducator; membru corespondent al Academiei Romane.
Demostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani – d. 17 martie 1973, Iași) scriitor și publicist român, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași).
17 martie 1976 - A murit regizorul italian Luchino Visconti, reprezentant de seama al neorealismului in cinematografie. Luchino Visconti di Modrone, Conte de Lonate Pozzolo (n. 2 noiembrie 1906), a fost regizorul de film, operă și teatru italian probabil cel mai cunoscut în întreaga lume datorită filmelor Ghepardul (1963) și Moarte la Veneția (1971). A regizat de asemenea filmele “Nopţi albe” (1957) si a fost scenaristul filmului “Rocco şi fraţii săi” (1960).
17 martie 1990 - A fost inaugurata la Paris noua Opera Bastille.
17 martie 1991 - Populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a boicotat referendumul de restabilire a fostei Uniuni Sovietice.
La 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), deja suverane la acel moment, nu a participat la referendumul privitor la menţinerea URSS. Trebuie de remarcat că referendumul unional din 17 martie 1991 a fost primul referendum de la crearea U.R.S.S.
Chiar dacă în multe dintre republicile unionale referendumul a avut loc, în cadrul R.S.S.Moldoveneşti acesta în majoritate a fost boicotat participînd doar unele raioane din est (Transnistira de azi) şi Găgăuzia.
Nereuşita desfăşurare a referendumului în unele republici unionale printre care şi RSS Moldovenească nu a împiedicat Comitetul Central al URSS să declare că majoritatea respondenţilor care au participat în fosta URSS au optat pentru restabilirea URSS şi prin urmare aceasta trebui refăcută.
În baza rezultatelor referendumului unional din 17 martie 1991 se va altoi ulterior şi ideea de creare a Comunităţii Statelor Independente (CSI) care este o organizaţie internaţională funţională şi astăzi.
cititi mai mult pe unitischimbam.ro
17 martie 1991 - Într-un test antidoping, fotbalistul Diego Maradona a fost descoperit că consuma cocaină. Contractul său cu SSC Napoli va fi reziliat și va primi o suspendare de 15 luni.
17 martie 1992 - Un referendum pentru a pune capăt apartheidului în Africa de Sud este adoptat cu 68,7% la 31,2%.
17 martie 2003 - Statele Unite au ordonat membrilor personalului diplomatic de rang mic si familiilor lor sa paraseasca Israelul, Siria si Kuwaitul. Dispozitia respectiva a anuntat iminenta unui razboi cu Irakul.
17 martie 2003 - Presedintele american George W. Bush, i-a dat un ultimatum dictatorului irakian Saddam Hussein să plece din țară in 48 de ore,pentru a preveni atacurile militare indreptate impotriva Irakului.
17 martie 2004 - Revoltele din Kosovo din 2004 (17-18 martie 2004) – În Kosovo au izbucnit conflicte violente ce s-au soldat cu 19 morți, câteva sute de răniți și distrugerea mai multor biserici ortodoxe sârbești.
Revoltele din Kosovo din 2004 (în mass-media sârbă sunt cunoscute ca Pogromul din martie) au izbucnit la 17 martie și sunt descrise ca fiind cel mai violent incident de la sfârșitul Războiului din Kosovo. Cauza directă a fost un zvon nefondat despre înecarea a trei copii albanezi de către sârbi, ceea ce a determinat 50.000 de albanezi să atace comunitățile sârbe din provincie.
Potrivit mass-mediei sârbe, în urma revoltelor 19 persoane au murit, 11 albanezi și 8 sârbi, câteva sute rănite, 4.000 de sârbi obligați să-și părăsească casele, 800 de case și 35 de biserici ortodoxe au fost vandalizate, distruse sau profanate. Vojislav Koštunica, pe atunci prim-ministrul Serbiei, a descris evenimentele ca fiind purificare etnică, însă ONU și NATO nu au împărtășit același punct de vedere. Amploarea violențelor a determinat KFOR să-și suplimenteze personalul. Ancheta efectuată ulterior a inculpat 143 de albanezi dintre care 67 au primit închisoare de peste un an.
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org; en.wikipedia.org
17 martie 2005 - A murit Adrian Marino, critic, istoric si teoretician literar, laureat al Premiului Herder, fost detinut politic in perioada 1949 – 1963; ( n.5 septembrie 1921).
Adrian Marino (n. 5 septembrie 1921, Iași – d. 17 martie 2005, Cluj) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român, laureat al premiului Herder. A fost primul autor al unei cărți in româna și franceza despre Mircea Eliade, ‘Hermeneutica lui Mircea Eliade”; (1980). Cele 7 volume “Biografia ideii de literatură’ (1987-2003) reprezintă prima enciclopedie românească literară completă.Este cel mai tradus critic literar român.
A fost membru al Senatului Alianței Civice și al Senatului ASPRO. În anul 2010, în urma apariției volumului său biografic Viața unui om singur, critic la adresa unor intelectuali activi în viața publică, lui Adrian Marino i s-a înscenat o acuzație de colaborare cu Securitatea. Defăimarea cărturarului a determinat semnarea unui protest colectiv care califica „transformarea acestui demn om de cultură, liberal și anticomunist într-un slujitor al regimului” drept „un act monstruos și inacceptabil”.
17 martie 2012 - A decedat Shenouda al III-lea,al 117-lea conducator al Bisericii Copte Ortodoxe din Alexandria, cea mai importantă biserică creștină din Egipt având aderenți cca 90 % dintre creștinii egipteni (în jur de 11.000.000 de credincioși).
Este cel de-al 117-lea Papă de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul (titlul complet), fiind înscăunat în 1971; (n. 3 august 1923). Titlul său oficial a fost Papa de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul din Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria . El a fost, de asemenea, capul Sfantului Sinod al Patriarhiei Ortodoxe Copte de Alexandria. A fost o figură conservatoare în cadrul Bisericii si a fost, de asemenea respectat de comunitatea musulmana.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu