„Tatăl nostru carele ești în ceruri…”

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

Sunt subiecte cărora nu ar merita să le dau mare atenție, deoarece mai mult le răspândesc în jur cu mesaje cenușii. Mai bine le-ar sta în uitare. Că fiecare pasăre pe limba ei zboară. În lumea de astăzi, când știrile circulă anapoda pe toate drumurile, am crezut că este nevoie să exprim un punct de vedere față de soarta rugăciunii Domnești TATĂL NOSTRU. Mai ales că au început să curgă opinii ciudate. Mai ales că mulți dintre noi suntem oameni ai rugăciunii. Despre ce este vorba? Biserica Angliei ia în considerare renunțarea la expresia „Tatăl nostru”, pe motiv că formează genul masculin și ar fi nevoie de un Dumnezeu alogen neutru. Reverend Joanna Stabort, vicar în această Biserică, susține această idee și a cerut Comisiei Liturgice să analizeze repede propunerea.

Se vede că, după ce ne-au propus, impus!?, numărarea părinților, au ajuns la Tatăl Ceresc. Am aflat că, prin vreme, Biserica Anglicană a corectat Cuvintele Mântuitorului. Acum rugăciunea este sub presiunea schimbării, adică o sincronizare cu tema zilei, cu egalitatea genurilor. Profesorul Andrei Marga a făcut un comentariu riguros pe această temă, care mi-a fost îndrumar. Ne aduce aminte că profesoara de literatură comparată Judith Butler, de la Berkley University, a stârnit un val internațional cu teza: „masculinul și femininul nu sunt fixate biologic, ci sunt construite social”. Ea a sugerat revenirea pe muntele Sinai, spre a se rescrie unele dintre porunci. Cât am fi de îngăduitori, asemenea răsuciri nu pot fi trecute cu vederea.

Apoi, altă năzbâtie care poate tulbura liniștea rugăciunii. Mințile fără Credință s-au întrebat: de unde știm că în loc de Dumnezeu nu a fost o Dumnezee? Profesorul Marga răspunde la această denaturare a ordinii consacrate: „în urma tuturor lecturilor, rezultă că Dumnezeu se află în Biblie de cel puțin nouă sute de ori, fără alternativă.” Din păcate, în ultimii ani se politizează orice, din cauza dezorientării, a lăcomiei electorale și a incapacității multor intelectuali publici de a face deosebire între speculație și răspundere civică, apreciază profesorul. S-a ajuns să se creadă că a venit vremea relativizării sexelor și a demantelării familiei. Întreaga discuție are la origine ruptura Bisericii Anglicane de Biserica Romei, inițiată de un rege englez, Henric al VIII-lea, în contextul mariajului cu Anne Boleyn.

Un accident al istoriei nu ar trebui să devină narațiune religioasă. Egalitatea de gen, care este un dat al lumii, nu poate fi pusă într-o ecuație cu neutralizarea noțiunii de Dumnezeu. Comentatorii avizați ne luminează, cu ideea care ne pune pe gânduri, că un Dumnezeu relativ ar putea ruina atât soclul femeii, cât și al bărbatului. Orice intervenție brutală în ordinea lumii se lasă cu îngrijorări. Mai ales că atât bărbatul, cât și femeia sunt deopotrivă după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Apoi, rugăciunea Tatăl nostru este o invocație adresată lui Dumnezeu, să-și facă văzută prezența în rânduielile lumii, să fie în mijlocul oamenilor. Rugăciunea este o parte a creștinismului, iar creștinismul, cu toate loviturile primite, are durată. „Tatăl nostru” este una dintre cele mai vechi rugăciuni și este rostită de toți creștinii, indiferent de confesiune. Potrivit Evangheliei după Luca, rugăciunea a fost rostită pentru prima dată de Iisus, ca un răspuns la cererea unuia dintre apostoli de a-l învăța cum să se roage.

Deși m-am născut într-o vreme atee, când religia nu se învăța la școală, familia și biserica din vecinătate mi-au fost învățători în taina credinței. Și acum am imaginea țăranilor care se rugau pe câmp, la altarul cerului. Sau mama și tata în rugăciuni de seară și de dimineață. Când eram mici, și seara întârziam cu jocul prin curte, mama ne spunea: „coconi, rugăciunile și în pat!” Deci rugăciunea a fost sădită în sufletul meu, al nostru, atunci când se prinde sămânța roditoare. De aceea privesc curentele de gândire care năvălesc peste lume cu interes, dar cu puterea credinței în care trăiesc. Este bine să știm ce vânturi bat spre liniștea credinței. Să le facem loc să treacă, deoarece nu avem adăpost pentru închipuiri ciudate.

Limba liturgică a fiecăruia este limba maternă, în domeniul vieții religioase, singura adecvată să exprime conținutul mesajului divin. „Tatăl Nostru” este rugăciunea rugăciunilor. Cartea „Rugăciunea Tatăl Nostru în limba română”, semnată de Iosif Camară, apărută la Universitatea din Iași, este un studiu lămuritor despre versiunile succesive ale rugăciunii în limba română. Am decupat versiunea Caragiale, din 1901: „Tatăl nostru, carele ești în ceruri, sfințească-se numele tău, vie-mpărăția ta, facă-se voia ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea din toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum iertăm și noi greșiților noștri, și nu ne duce pe noi în ispită, și ne izbăvește de cel rău. Amin.” Nu este diferență între rugăciunea învățată de la mama și această versiune. Cât despre atacurile la Rugăciunea rugăciunilor, eu cred că apa trece, pietrele rămân. Dar este bine să nu ațipim în istoria de astăzi. Are prea multe încercări.