Tensiuni dincolo de Prut

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

De când cu războiul din Ucraina, starea de fapt de la Chișinău parcă am uitat-o pe sub poale de pădure. A trebuit să vină știrea de la Kiev că în Republica Moldova se pregătește o schimbare de regim, printr-o lovitură de stat, ca să ne procurăm baricade. La început s-a crezut că știrea face parte din arsenalul de propagandă din recuzita războiului. Dar când s-au adunat manifestanții în stradă, s-a văzut că nu este o glumă. A început să fie adusă pe podium istoria Basarabiei, de când a devenit gubernie, până în zilele noastre. Mărul discordiei este Limba Română. Care are un statut anacronic în viața statului vecin. Dacă în Declarația de Independență a Republicii Moldova, Limba Română este consfințită ca limbă de stat, în Constituția Țării figurează ca limbă de stat glotonimul – limba moldovenească.

Nu sunt simple alunecări lingvistice, ci fenomenul are un caracter profund. Moldovenismul a fost în primul rând exprimat prin grafia slavă. Lovitura lingvistică, prin trecerea la grafia latină, a făcut să se clatine un edificiu al istoriei. Adică apartenența prin viclenie la spațiul slav. Moldovenismul este susținut și de Putin, într-o formă imperială. Ne aducem aminte că i-a dăruit lui Igor Dodon o hartă a Moldovei medievale. Cu firești subînțelesuri. Intelectualii basarabeni au instaurat grafia latină. Și eu am trăit acele zile cu emoții de izbândă. Doi dintre bunii mei prieteni basarabeni, poetul și academicianul Nicolae Dabija și ling­vistul Vlad Pohilă, au fost printre cei care au câștigat bătălia pe frontul spiritului românesc. Alături de ei, mulți scriitori, economiști, oameni de afaceri, juriști, cântăreți, ori diplomați.

Au pus Limba Română pe calea cea dreaptă. Nu ușor și nu până la capăt. De câte ori mă aflam la Chișinău, fiind în cercurile românești ale ființei, credeam că lucrurile merg spre bine. Mai ales când îi aveam în preajmă pe Grigore Vieru, sau pe Mihai Cimpoi. Alături de ei, mai exista o fereastră a iluziei, care se deschidea din când în când. Din păcate, astăzi este reală și este larg deschisă. Atât de mult ne-am deprins cu răul de zi cu zi, încât nici nu mai reacționăm când vedem vreo nedreptate. Manifestanții din stradă și vocile antiromânești din Parlamentul de la Chișinău îi ceartă pe cei care se declară români cu versurile lui Eminescu, cu isprăvile reale ale lui Ștefan cel Mare, chiar cu cuvintele Limbii Române, cu noi înșine, cu partea noastră de dincolo de Prut.

Nicolae Dabija îmi spunea cum un alt personaj, cocoțat pe tribuna Consiliului Europei, declara că, dacă nu era România să o încurce, Basarabia era o țară fericită și rusească. A nu se uita că Republica Moldova a fost prima republică ex-sovietică, acceptată în Consiliul Europei, numai datorită eforturilor României. Un alt individ cu gândirea tulbure a propus în același for european ca să se retragă din școlile României manualele de Istoria României. Parcă am ascultat de acel rătăcit și facem ca istoria să se diminueze pentru elevii români. Nicolae îmi mai spunea că un sistem de supraveghere din Basarabia s-a interesat de ajutoarele financiare românești care au trecut apa Prutului. Ba s-a făcut numărătoarea cărților românești care s-au dat fiecărei biblioteci, care minister, teatru, muzeu, instituție culturală au fost ajutate.

Apoi, dr. Teodor Ardelean a făcut o Bibliotecă cât Transilvania. Cred că l-au numărat și pe el. Eu am fost dimpreună cu domnul director, am văzut și mai ales am constatat bucuria bibliotecarelor. Aceste lucruri nu sunt cunoscute de toată lumea. Patriarhia Română e învinuită că ajută Mitropolia Basarabiei. Cei care stau cu spatele la România se războiesc cu vorbitorii Limbii Române. În concepția lor, limba moldovenească e limba română redusă la o sută de cuvinte, dintre care jumătate sunt rusești. Tot ei își urăsc istoria propriului popor. Pentru dânșii, istoria statului începe cu venirea lor la putere. Așa aprecia academicianul Nicolae Dabija.

Îmi aduc aminte de francezul J.J Rousseau, ca să ieșim din perimetrul nostru, care afirma că „atunci când nu mai are Patrie, omul încetează să mai existe.” Da, basarabenii sunt strâmtorați și de istoria prezentului ca să fie lăsați fără Patrie, să nu mai existe. Suprimarea mândriei naționale, care se întâmplă și pe la noi, va duce la degradarea omului. Asta se vrea? Citez din regretatul meu prieten Dabija: „Ni se cere, în numele Europei, să renunțăm la independență, suveranitate, integritate teritorială, istorie, Limba Română, tradiții. Dar cine renunță la toate cele enumerate mai sus e un popor mort.”

Da, la Chișinău, o țesătură politică ciudată înfășoară puterea actuală din Republica Moldova. Și scrisul este o încurajare!