Ieri, 29 mai, am intrat în posesia volumului de poezii ”Clopotele care bat la poarta uitării”, autor Grigoraș Ciocan din Sălnița, Vima Mică, editura ”eCreator” Baia Mare, colecția POESIS, cu o prefață semnată de prof. (drd) Petronela Apopei și referințe critice semnate de către dr. psih. Adriana Crăciun, prof. Valentin Lupea și Dana Zen.
Ca și precedentele scrieri avem de-a face cu un autor sfătos, umblat prin lume, ba aș putea spune prin mai multe lumi (mulți ani lucrând în Țara Sfântă sau Spania), cu un limbaj simplu care îți merge direct la inimă. Așa cum îi spune și titlul, poeziile lui vorbesc despre satul natal pe care-l păstrează în inimă oriunde se duce, despre familie și rudeniile dragi, despre credința în care s-a născut și de care nu se va lepăda până când va închide ochii, despre copilărie, despre momente importante din viața lui.
Aniversarea celor 70 de ani îl marchează, motiv pentru care scrie o poezie în acest sens: Azi fac șaptezeci de primăveri,/ Repede-au trecut, parcă-au fost ieri,/ Atât e viața omului pe pământ,/ De mai primesc, bucuros sunt...(...) Atunci să ne uităm și-n buletin/ Că anii cei mai grei de-acuma vin,/ Multe-am face noi, nu se mai poate,/ Mulțumesc, Doamne, le-am făcut pe toate!// Copii sunt așezați la casele lor,/ Nepoții sunt mari, îi iubesc, îi ador,/ Anii mei îi duc, sunt mulțumit, Tu, Doamne, știi de-al meu sfârșit” ””La borna 70”). Observăm stilul popular, cald, sincer ceea ce-l face plăcut cititorilor.
Avem de-a face cu un reprezentant al poporului românesc care crede în lucruri fundamentale: glia strămoșească, credința ortodoxă, familie, motiv pentru care în prezentul volum vom întâlni rugăciuni, vorbe înțelepte cu rol de aforisme, colinde, cântece populare, romanțe, etc
Volumul este structurat în două părți: ”Clopotele care bat la poarta uitării” (care dă și titlul cărții) și ”Cumpăna de sânge” care începe cu poezia ”Îndrăgostiți”, ce amintește de mitul ”Zburătorului” lui Ion Heliade Rădulescu.
Multe, multe amintiri îl copleșesc pe autor iar dorul de mamă, de soție, de prietenii din copilăria cea fără griji este transpus magistral în poezia ”Singurătate”: ”...Deschid ușa, intru-n casă,/ Pe cine credeți c-am văzut?/ Singurătatea stătea la masă:/ - Tu de unde ai apărut?// -Poate tu m-aștepți de ieri,/ N-am nevoie eu de tine,/ Să mă iei de nicăieri,/ Du-te, te rog, de la mine!// Lasă-mi sufletul în pace/ Să mai trăiesc cu bucurie,/ Că așa mie îmi place/ Singurătate să nu mai fie...”.
Pentru concluzia finală am să apelez la vorbele doamnei Adriana Crăciun: ”Clopotele fac un legământ emoțional cu sacrul, bat în momentul în care anunță ieșirea din temporal a unui suflet. Când bat la porțile uitării, amintirile se înalță către cer, de unde se încarcă cu esența pură a celor dragi de acolo, sau călătoresc, mai mult sau mai puțin vesele, prin trecutul nostru, reconsituindu-ne pașii făcuți până în prezent, pe traseul vieții”.
Felicitări, Grigoraș Ciocan!
Gelu DRAGOȘ, UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu