În urmă cu ceva decenii pe tarlaua cu umerii lați, trup de felină, sâni multilaterali dezvoltați (model gușă de curcan, ori mere domnești), cu fustiță de tiroaică aprigă, după fuga zăpezii roșii-fierbinți, ne-am apucat serios de agricultură. Am cultivat zvonuri, semințe de penibil, sâmburi de speranțe și mugurași de Occident catastrofal...
Din semințele de zvonuri, mi-a ieșit ceva... ceva...
Cam ce am sădit, aia am recoltat și recoltez de peste 30 de ani; Zvonuri cu mare tristețe-n trena miresei,
mamei ei de tristețe...
Și din semințele de penibil, tot penibil am cules și
culeg de nu mă mai satur. Culeg și de voie și de nevoie, mai ales. Este
penibilul meu, același ca și al vostru. Culegem ăștia care am învățat ceva
carte și am muncit de la cei „pe invers”, cei care ne „conduce”...
La speranțe am cam dat-o-n bară. Ba, rău de tot.
Credeam că ce am însămânțat, de-alea vom culege, dar au ieșit din ele niște pui
anemici, subnutriți, cam de mărimea sculei furnicoiului în stare de
multilateral dezvoltare. Nu numai atât. Leșinăturile de speranțe mai sunt și
sparte-n fund.
Toateeeee!
Cu ce să te mai hrănești, omule batjocorit, furat,
mințit, dus în talpa Europei? Speranțele aste firfirele, anemice, pot deveni
toxice-n sacul celor pe are-i tot alegem...
Nici din mugurii Occidentali nu prea avem de ales.
Am însămânțat ceva și alți draci au răsărit. Găsindu-ne mai firavi la trup și
minte, acest Occident face cu noi experiențe stupide. Ba ne injecteaz ca pe
găini, ba, ne ia mâncarea tradițională de la gură și ne-ntinde tăvița cu
viermi, lăcuste și alte gângănii, ba, pune să se-nsoare muierile între ele și
bărbații (ne)bărbați între ei, ba, acum se vorbește, că nu mai avem nevoie țară,
de suveranitate, de inteligență. Doar să muncim și să le dăm banii, cică... să
ni-i gospodărească...
Nebunia asta a lor și a trâtoarelor care ne conduc
ne duc în grea ispită și ne fac viața Iad.
Puiu
RĂDUCAN
26052023-B.
Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu