În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.
De Ispas, oamenii îşi pun la brâu frunze de nuc
pentru că se crede că şi Iisus ar fi avut când s-a înălţat la ceruri şi se bat
cu leuştean ca să fie feriţi de rele şi de boli.
La fel şi vitele sunt bătute cu leuştean, ca să se
îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se
taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu
urarea: “Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest
furnicar!”.
Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac –
leuşteanul, paltinul, alunul.
Se crede că cine moare de Ispas ajunge în Rai.
În anumite zone se ţin Moşii de Ispas, iar casele şi
mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze
de leuştean. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă,
brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este
ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu
formulele “Hristos s-a înălţat!” şi “Adevarat s-a înălţat!”.
Conform unei legende populare, la naşterea lui
Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii
şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca acei cai să nu fie sătui
decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti , căreia i s-a spus şi
“Paştele Cailor”
Sursa:
http://Monica Krueger
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu