Luni, 18 martie
orele 15.00 - 17.00, Sala de conferințe
Asociația pentru SMURD Maramureș
organizează un curs de
prim-ajutor în situații de urgență pentru cadrele didactice, ca parte a
proiectului „Primul ajutor salvează vieți”. Această inițiativă se desfășoară în
parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Maramureș.
Moderator:
dr. Crina Pop, medic specialist medicină de urgență
ora 17.00, Salonul Artelor
Școala
Populară de Artă Baia Mare din cadrul Centrului Județean pentru Conservare și Promovarea
Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș organizează expoziția de
linogravură „Printmania”, ediția a V-a. Coordonator: prof. Postumia
Rus. Expoziția va putea fi vizitată la Salonul Artelor în perioada 18-31
martie.
Biblioteca Județeană
„Petre Dulfu” Baia Mare organizează o dublă lansare de carte din domeniul
sportului, ambele volume fiind semnate de profesor antrenor Claudiu Gheorghe
Filip, apărute la Editura Pandaprint, Baia Mare, 2024. Titlurile sunt: „Antrenamentul
perfect pentru boxeri. Pregătire macrociclu - mezociclu” și „Biomecanica
loviturilor în box. Performanță și siguranță”.
Vor lua cuvântul despre cărți și
autor:
Florin Molcuțan, vicepreședinte al Ligii Profesioniste
de Box din România; prof. Alina Trifoi,
director Clubul
Sportiv Școlar nr. 2 Baia Mare.
Moderator: Nicolae Bud, fost deputat, doctor în economie, doctor în inginerie și membru al Academiei de
Ștințe Tehnice din România.
Marți, 19 martie
orele 9.00 - 13.00, Sala de conferințe
Asociația pentru SMURD Maramureș
organizează un curs teoretic
și practic intitulat „Basic Life Support” pentru voluntarii Asociației pentru
SMURD Maramureș.
Moderator:
dr. Mirela Pasc, medic primar medicină de urgență.
Miercuri, 20 martie
Stefan
Selek
bibliotecar
Biblioteca
Judeteana "Petre Dulfu" Baia Mare
Email:
pr.bibliotecamm@gmail.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu