DUMINICA ÎNFRICOȘĂTOAREI JUDECĂȚI (A LĂSATULUI SEC DE CARNE) MATEI 25, 31-46
Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava
Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se
vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții,
precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar
caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți,
binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la
întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost
și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați
îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la
Mine. Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând
și Te-am hrănit? Sau însetat și Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin
și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în
temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei:
Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea
mici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la
Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și
îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost
și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați
îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și
ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol,
sau bolnav, sau în temniță și nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând:
Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici
Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la
viața veșnică.
Suntem în a treia duminică a Triodului, a perioadei
de 10 săptămâni de pregătire pentru praznicul Învierii Domnului. În această
duminică, Sfânta Evanghelie de la Matei ne prezintă o altă parabolă, cea a
Înfricoșătoarei Judecăți. Prin această parabolă, Hristos încearcă să le descopere
ucenicilor Săi ceva din cele ce se vor întâmpla la sfârșitul veacurilor.
Parabola se află în Sf. Evanghelie de la Matei capitolul 25 și face parte din
Marea cuvântare eshatologică (Marea cuvântare despre sfârșitul lumii). După o
dispută aprinsă cu cărturarii și fariseii, Hristos iese din Ierusalim urmat de
ucenicii Săi. Le arată zidurile mărețe ale cetății și le spune: „Vedeți toate
acestea? Adevărat grăiesc vouă: Nu va rămâne aici piatră pe piatră, care să nu
se risipească” (Matei 24, 2). Auzind această profeție, ucenicii devin curioși
și întreabă: „Spune-ne nouă când vor fi acestea și care este semnul venirii
Tale și al sfârșitului veacului?” (Matei 24, 3).
Mântuitorul rostește așadar o lungă cuvântare în
care vorbește despre două evenimente. Primul este dărâmarea zidurilor
Ierusalimului, eveniment istoric împlinit nu la mult timp după această
profeție, în anul 70 d. Hr, la 40 de ani după profeție, atunci când
stăpânitorii romani au recucerit Ierusalimul și au trecut cu plugul peste
cetate pentru a nu se mai cunoaște locul ei. Mântuitorul le spune ucenicilor să
se roage ca aceasta să nu se întâmple iarna sau sâmbăta, cei din Iudeea să fugă
în munți, iar cel care va fi la țarină să nu se întoarcă să își ia haina (Matei
24, 16-18). În paralel cu acest eveniment istoric, Mântuitorul vorbește despre
sfârșitul lumii și despre cea de-a doua venire a Sa întru slavă. Le spune că
vor fi multe semne: războaie, foamete, ciumă, cutremure, hristoși mincinoși
care să anunțe a doua venire. Îi avertizează să nu creadă, ci să aibă răbdare
(Matei 24, 6-13). Le vestește și un ultim semn: „Se va propovădui această
Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mântuire la toate neamurile și
atunci va veni sfârșitul” (Matei 24, 14). Mai departe îi îndeamnă să privegheze
și să se roage, căci nimeni nu știe când va veni sfârșitul lumii. Acesta nu va
fi anunțat, nici pregătit, precum se arată fulgerul de la răsărit până la apus
(Matei 24, 27). Pentru a explica această venire neașteptată, Hristos rostește
mai multe parabole: cea a celor zece fecioare (Matei 25, 1-13), cea a
talanților (Matei 25, 14-30) și cea a Înfricoșătoarei Judecăți (Matei 25,
31-46).
Am înțeles din această parabolă că este descoperirea
unei realități mărețe și teribile. Căci Hristos, Cel care a venit întâia dată
sub chipul unui Prunc smerit, care a avut nevoie de ocrotirea părinților, acest
Hristos va veni a doua oară întru slavă. Atunci va fi sfârșitul acestei lumi
așa cum o vedem, va fi transfigurarea ei, va fi începutul Împărăției celei
veșnice a lui Hristos împreună cu sfinții Săi.
Parabola spune că Hristos va veni înconjurat de
sfinții îngeri și va ședea pe scaunul de judecată și se vor aduna înaintea Lui
toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții precum desparte păstorul oile
de capre. Dacă citim tâlcuirea Sf. Ioan Gură de Aur la această parabolă
înțelegem că nu este vorba de capre, ci de țapi, și înțelegem astfel mai bine
acțiunea păstorului. Păstorul desparte oile de țapi pentru că nu îi poate ține
împreună și nu îi poate păstori împreună. Dreptul Judecător îi va despărți pe
unii de alții după criteriul faptelor bune față de aproapele: de-a dreapta vor
sta cei care au împlinit aceste fapte, l-au hrănit pe cel flămând, i-au dat de
băut celui însetat, l-au primit pe străin, l-au îmbrăcat pe cel gol, l-au
cercetat pe cel bolnav sau în temniță. Iar de-a stânga cei care nu au făcut
aceste fapte. Auzim apoi sentința: „Veniți binecuvântații Tatălui Meu,
moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).
Atunci, la sfârșitul veacurilor se vorbește despre o
Împărăție pregătită de la întemeierea lumii. Oare ce s-a întâmplat la
întemeierea lumii? Dumnezeu a creat această lume, toate pe care le vedem, iar
în ziua a șasea l-a creat pe om. „Să facem om după chipul și asemănarea
Noastră…. Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu
l-a făcut; a făcut bărbat și femeie” (Facerea 1, 26-27). Știm că această creare
a omului după chipul lui Dumnezeu se referă la darurile cu care Dumnezeu l-a
împodobit pe om – inteligență, voință, libertate. Dar se mai referă și la
modul cum Dumnezeu Însuși există, o Treime de Persoane aflate într-o comuniune
desăvârșită. Omul a fost creat să existe în această comuniune cu Dumnezeu și cu
semenii săi. Împărăția gătită de la întemeierea lumii este această Împărăție a
comuniunii omului cu Dumnezeu și cu semenii. La Judecată, vom auzi că cei care
i-au cercetat pe frații aflați în neputințe vor intra în această Împărăție. Cei
care i-au ajutat pe semeni s-au arătat chip al lui Dumnezeu împlinit, chip
luminat de dragoste față de Dumnezeu și semeni, oameni care au împlinit menirea
pentru care au fost creați. Comuniunea cu Dumnezeu se verifică în comuniunea
cu semenii. Fapta cea bună față de semeni este descoperirea dragostei noastre
față de Dumnezeu, care prinde realitate în dragostea și grija față de semeni.
Împărăția cea gătită de la întemeierea lumii este tocmai această regăsire a
celor care au căutat și au împlinit comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii.
Această comuniune o căutăm în Biserică. Prin
Sfintele Taine ne redescoperim, ne luminăm chipul pe care l-am întinat prin
păcat. De aceea, comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii pe care o vom descoperi
la sfârșitul veacurilor se referă la comuniunea pe care o trăim deja în
Biserică cu Hristos și cu semenii. La sfârșitul veacurilor se vor da pe față
faptele noastre bune, ale comuniunii cu Hristos și cu semenii. Cei care le-au
împlinit vor intra în Împărăție.
Parabola se numește a Înfricoșătoarei Judecăți.
Aceasta se referă la cei care nu au împlinit aceste fapte. Sunt revoltați:
„Doamne, când Te-am văzut străin sau însetat sau flămând sau gol sau în temniță
și nu ți-am slujit?” (Matei 25, 44). Altfel spus, dacă Te-am fi întâlnit, am fi
făcut-o, când Te-am întâlnit și nu am făcut-o? Răspunsul Mântuitorului, a
Dreptului Judecător, este foarte clar: „Întrucât nu ați făcut unuia dintre
acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut” (Matei 25, 45). Hristos le spune că
au avut șansa să Îl vadă pe chipul fratelui în suferință. Dacă nu Îl vedem pe
Hristos pe chipul fratelui în suferință, atunci nu ne pasă nici de Dumnezeu,
nici de semen. Și atunci, chipul lui Dumnezeu cu care am fost creați nu mai
este luminat, nu ne mai putem afla în Împărăția gătită de la întemeierea lumii,
căci ne aflăm cu chipul întunecat, ne-am alterat modul cum am fost creați de
Dumnezeu. Sentința este teribilă, este pedeapsa propriei noastre conștiințe,
pentru că L-am refuzat pe Dumnezeu și pe semen. Singurătatea pe care am
cultivat-o în această lume se va înveșnici. Trebuie să remarcăm că nu există
mijloc, poziționare între dreapta și stânga. Aceasta înseamnă că ori alegem
comuniunea cu Dumnezeu și cu semenii, ori o refuzăm și ne aflăm îndepărtați de
Împărăție.
Ne întoarcem la semnul profețit de Hristos că se va
vesti această Evanghelie la toată făptura și atunci va veni sfârșitul.
Sfârșitul va veni când nimeni nu va avea cuvânt de dezvinovățire că nu a primit
vestea mântuirii, că nu L-a putut întâlni pe Hristos. Nu există necunoaștere a
lui Hristos sau ignoranță, ci există primire a lui Hristos sau refuz al Lui.
Dacă privim lumea noastră, care revendică o anumită indiferență față de Hristos,
descoperim același lucru, că sub masca indiferenței se ascunde de fapt refuzul,
alungarea lui Hristos.
Așezarea acestei parabole în această duminică are
legătură cu pregătirea noastră pentru Paști. Pregătirea noastră se referă la
recunoașterea îndepărtării noastre de Dumnezeu și la îndemnul de a ne întoarce
către Dumnezeu, ca fiul risipitor. Îndemnul Evangheliei de astăzi este la
priveghere și pregătire. Un părinte din Pateric este întrebat de un ucenic: Cu
cât timp înainte de moarte trebuie să mă pregătesc? Cu un ceas, răspunde
părintele. Și cum voi ști când va fi acel ceas? Aceasta este taina vieții, căci
nu știm, răspunde din nou părintele. Pregătirea trebuie să înceapă imediat. Nu
este important când, ci cum ne va afla acest eveniment. Nu este importantă
lungimea zilelor, ci starea cum ne va găsi dreapta judecată. Pregătirea noastră
nu trebuie să fie fără avertismentul că se poate întâmpla curând și trebuie să
fim pregătiți. Orice perioadă a postului este această pregătire pentru trecerea
noastră din această viață și prezentarea la Judecată cu nădejdea că vom auzi
cuvintele „Veniți binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea
pregătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34).
Autor:
IPS Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi – 10 Martie 2024

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu