S-a născut la 4 mai 1937 în satul Nima, judeţul Someş, actualmente Cluj, într-o tradiţională familie de ţărani români de religie greco-catolică. În 1953 a absolvit gimnaziul la prestigioasa Şcoală Pedagogică Gherla, continuând cu clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Petru Maior” din Gherla. Situaţia financiară precară a familiei nu i-a permis să continue la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţie Bucureşti şi nici la I.C.F.S. Bucureşti, unde a fost admis.
A fost admis în schimb ca profesor suplinitor la Oarţa de Jos, la
Băseşti, iar în 1959 şi-a continuat şi completat studiile la Şcoala Pedagogică
din Sighetu Marmaţiei şi după 47 de examene, în 9 septembrie 1960 îşi ia Examenul
de stat, fiind încadrat pe funcţia de director la Şcoala Generală din comuna
Fărcaşa. În 1962 dă examen de admitere la Facultatea de Filologie din Baia Mare
(la cursuri fără frecvenţă), unde intră pe primul loc, iar în 1966 işi ia Examenul
de stat, obţinând dreptul de a ocupa catedra de limba şi literatura română în
calitate de profesor calificat şi titular.
În 4 mai 1966 (ce coincidență minunată) se
căsătoreşte cu Maria Pop, o tânără absolventă a Facultăţii de Matematică din
Baia Mare. Au împreună un băiat (ofiţer al Armatei Române) şi o fiică
(farmacistă). Gradul didactic I l-a obţinut impresionând comisia prezidată de
renumitul profesor dr. Mircea Zaciu din Cluj Napoca. În 1998, dezamăgit de
editarea şi conţinutul manualelor şcolare, după 41 de ani dedicaţi instruirii
tinerelor vlăstare, se hotăreşte să iasă la pensie, înainte de termen, fapt ce
i-au determinat pe mulţi dintre foştii elevi ai Domniei sale să asiste (de pe
coridor, de la ferestre şi curte) la ultima sa oră.
***
„Viorel Pop se simte mereu prezent între oamenii din
sat,în acea lume grea, dar plină de farmec, lumea copilăriei sale. O lume
adevărată, cum în zilele noastre nu se mai află. Minciuna, tâlhăria, desfrâul
curg peste noi. Şi Viorel Pop, îndurerat, mai ridică un colţ de timp de peste
lumea lui şi ne-o arată nouă, prietenilor săi. Nima de atunci trăieşte în
paginile acestui scriitor care a văzut lumina zilei şi a crescut până la
douăzeci de ani sub cupola miraculoasă a bisericii acestui sat îmbălsămat cu
sănătoasele tradiţii ale neamului nostru.” (Vasile
Morar)
„Acest volum m-a convins definitiv că prietenul meu,
Viorel Pop, stăpâneşte cu fermitate arta naraţiunii, că este capabil să
concentreze decenii de istorie transilvană în viaţa unui singur om, a lui
Izidor, tatăl său, cel care îşi percepea cu luciditate adevărata situaţie de
ţăran născut român ca apoi, posibil, să moară ungur… Câtă subtilitate din
partea unui simplu ţăran, să marcheze în câteva cuvinte două evenimente
istorice colosale pentru istoria unei ţări, o unire şi un diktat!” (Milian Oros)
La final, câteva gânduri despre aniversatul Viorel
Pop culese din cea mai recentă carte: „Cărţile scriitorului Viorel Pop se
înscriu în direcţia literaturii tradiţiionale clasice româneşti, autorul fiind
un demn continuator al mirificului Ion Creangă. Aceste cărţi de suflet
recreează o lume, e viaţa unei familii din Ardeal urmărită de-a lungul a două
sau chiar trei generaţii. E viaţa de la ţară, e relatată viaţa bunicilor
autorului şi a urmaşilor acestora din care face parte şi autorul cărţilor.”(Olimpia Mureşan)
„Remarc şi la acest roman acurateţea exprimării ca
şi faptul că autorul ştie să păstreze dreapta măsură pentru a nu cădea în
patetism sau text calofil şi moralizator. Abordarea istoriei se face tot la
modul pertinent. Românii şi ungurii trăiesc în relativă armonie, ştiind să-şi
aprecieze unii altora valorile. Cei care îi umilesc pe români sunt funcţionarii
de stat. A se vedea discriminarea elevilor români la şcoală. Şi iată cum ceea
ce în „Destăinuiri…” era doar crochiu, în acest al doilea roman, omagiul adus
tatălui se transformă în proză adevărată, de cea mai bună calitate. Personajul
reinventat de autor se transformă în ţăranul ardelean etalon care, deşi ştie să
se ţină mereu pe valul vieţii, va fi ucis în final de tăvălugul unei istorii
impusă românilor de alogeni.” (Dragomir
Ignat)
„Pentru mine profesorul Viorel Pop se confundă cu
înfloritoarea comună Fărcaşa iar longevitatea de care dă dovadă se explică prin
munca fizică grea pe care a avut-o în copilărie, prin autoperfecționarea
intelectuală de care dă dovadă și la acești ani, prin respectul pentru valorile
perene ale poporului român, prin iubirea necondiționată a familiei și a lui
Dumnezeu, Tatăl!” (Gelu Dragoș)
***
Gelu DRAGOȘ, UZPR
La multi ani, domnule profesor!
RăspundețiȘtergere