Când privești

Când privești acest tablou,

Întrebi, cine l-a pictat?

Ți-se pare ceva nou,

Oare unde-i așezat?

Este toamna în natură,

Pictată de Dumnezeu,

Fără ca să-i dai arvură,

Cum primesc, când lucrez eu.

Cum le face el pe toate,

Nu putem noi oamenii,

Câmpii, păduri și bucate,

Orișicât ne-am strădui.

Dumnezeu are putere,

Nu ca noi cei păcătoși,

El ne scoate de la rele,

De ești bun, să ai folos.

De pădurea cea de fag,

Ce acum este ca focul,

Și de omul ce ți-e drag,

Ce nu este în tot locul.

Așa cum sunt păcătos,

Iubesc pădurea și glia,

Sunt cu lumea prietenos,

Nu mai iubesc pe Maria.

Iubesc pădurea frumoasă,

Pe copii și pe nepoți,

Pe toți ai mei de acasă,

Pe prietenii mei, pe toți.

Nelu DANCI