(eu tot nu știu ce-i cu mine, am câștigat un an, ori am pierdut unul…)
Cu dimineața pe umeri, privesc cum iarna-n fustă scurtă se zbenguie prin minunata livadă din fața casei. Cerga de brumă adună otava-n brațe, iar în casă este cald și bine.
Mai alaltăieri am fost pe la Curtea de Argeș, în orașul regal și al Anei lui Manole. M-am dus și pentru a aprinde o lumânare pentru cei care nu mai sunt.
Deseori merg la locașuri de cult unde să mă rog în liniște Domnului.
Acum, alaltăieri, am trecut și pe la el, omul, prietenul din fundul Mehedințiului adăpostit într-o superbă familie din poala Curții de la Argeș a orașului regal.
Și l-am găsit. Normal, șerpuia printre cărți. De când îl știu, asta face, scrie. Și, Doamne, ce frumos o mai face!
Ne-am răsturnat gândurile pe masă, am făcut analize, am discutat de vremuri bune, de vremuri acre și câte n-am mai fi discutat ne n-ar fi intervenit idiotul de timp care să ne-mprăștie care pe unde.
Mi-a dat o carte, Zidul de ceață. Numai el putea să scrie așa ceva și numai el putea să-i pună asemenea titlu, după care s-o trimită în gura flămândă a Limesului de la Cluj Napoca, a prietenului Mircea Petean.
Și o dedicație mi-a dat la masa din frumoasa-i casă unde depănăm… de toate:
„Lui Puiu Răducan acest debut poetic la frageda vârstă de 70 de ani” și… omul datează, semnează și-mi pune-n brațe această carte document.
O fac și eu la câteva din cărțile pe care i le-am adus.
Maestre, maestre! Ce tineri și frumoși eram odată! Acum suntem mai mult frumoși, că la fragede vârste șaptezeciste n-am mai putea spune… Ne bucurăm că avem inimile la fel de tinere. Măcar ele.
Ce bine că l-am întâlnit pe Dumitru Augustin al lui Doman din Curtea de la Argeș
O mare bucurie, bucurie să-i fie, la fel și vouă, prieteni dragi!
La Mulți și fericiți Ani!
Sărbători fericite!
Și…, mă semnez… Să nu uit. Să nu mă uit.
Puiu RADUCAN
31122024-B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu