Când pana plânge

 

Din zările albastre necuprinsul,

Se-adună-n pana albă de poet,

Care așterne-n rime-ntreg abisul

Sau un popas în slove, desuet.

În sânge are tone cuvinte,

Ce stau la rând ca pana să le ia

Și să le-nșire-n rânduri ce-nainte,

Voiau din univers puțin să bea.

Chiar dacă plouă sau afară ninge,

În ochii lui se scaldă amintiri,

Acolo poate dorul va învinge

Durerile pierdute-n mari iubiri.

Pe coala albă se înșiră perle,

Ce curg din pana vremii suspinând,

Rupând în mers fărâme mici de stele

Și mici povești în versuri depănând.

În gânduri râuri calde se adună

Și fac minuni din graiul omenesc,

Alungă norii care cer furtună

Și cu un vers îți spun că te iubesc!

Autor: Aurelia Oancă

19.12.2024

Imagine internet