Mi-am trimis speranța la frizer.
Scârțâia greu la-ncheieturi,
ba, se mai scălda-n mediul mizer
și-mi producea furnicături.
Nu, nu erau vestiții fluturași,
care prin stomăcele umblă.
(Că-s de la țară, ori de la oraș), dar
speranța-mi pune glonțul la tâmplă.
Și… mi-a venit speranța la poartă!
Tunsă, frezată, în fustă scurtă.
M-am mirat; Doamne… mă iartă!
Ea, s-a dus, s-a ascuns în iurtă.
de
Puiu RĂDUCAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu