Ieșit cu urechea la telefon pe terasa ce-mi sprijină râul, atenția convorbirii mi-a fost curmată de niște fulgi sălbatici ce se-nvârtoșeau prin văzduhul apropiat. Am încercat să-i număr, dar prea mulți s-au repezit dintr-o dată pe ochii-mi dornici de frumos.
Frumoși mai sunteți, mă, copii ai Domnului!
Deodată unul mare și pufos a pătruns în intimitatea
terasei parcă să mă pălmuiască.
-Domnule, nu mai arunca zâmbete la toată lumea că
n-o să-ți mai vină toate acasă!
Zâmbetele trădează, nici acum n-ai învățat?
Fii mai econom și păstrează câteva pentru
îmbobocirea macilor!
Va veni un vânt, vântul durerii tale din subsioara
toamnelor și de pe un ciot de existență vei constata că nu mai ai niciunul,
niciun zâmbet și ce te faci atunci?
Păstrează zâmbete albe pentru zile negre!
Un zâmbet trist ședea-ntr-o rână pe grămada
celorlalte, iar fulgul m-a părăsit.
A fugit și s-a ascuns într-un sân de care îmi este
tare dor.
Puiu RĂDUCAN
22112024-B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu