Coiful de aur

                                  de Gheorghe Pârja

25 ianuarie 2025. Patru piese arheologice vitale pentru istoria noastră veche, printre care și coiful de aur de la Coțofenești, expuse la Muzeul din Drents, Assen – Olanda, au fost furate. Muzeul găzduia expoziția: „Dacia! Regatul aurului și argintului”, cu peste 500 de piese împrumutate din România. Prădarea s-a petrecut cu o zi înainte de a se închide expoziția românească din Olanda. Un coif de aur datând din prima parte a secolului al IV-lea înainte de Hristos a fost furat din Muzeul din Drents. Cu el și trei brățări dacice. Toate aceste obiecte fac parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Cum este și firesc, jaful a provocat valuri de indignare în România, deoarece obiectele furate nu au preț, ci sunt o mare valoare pentru destinul istoric al nostru.

Se caută vinovați. Mulți dintre cei care au fost implicați în organizarea expoziției au început să tremure de efectul jafului. Dau vina unii pe alții, s-a recurs chiar la demisii. S-au găsit vinovați peste tot. De la Muzeul de Istorie, care a propus expoziția, la Ministerul Culturii, unde s-au semnat documentele de transport și de custodie. A fost învinuit și muzeul olandez, cel care este răspunzător, de fapt. S-au evocat și alte jafuri similare de opere de artă, ori de alte valori. Inclusiv hoția de la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare, caz în care nici până în ziua de astăzi nu au fost prinși prădătorii. Despre furtul din Olanda am auzit atâtea păreri că mai mult au complicat situația decât să o lămurească. Am auzit că de ce trebuie să facem expoziții în alte țări? Cine vrea să ne cunoască să ne caute și multe altele.

Evident, nu acesta este rolul operei de artă, să stea închisă în granițele unei țări. Au fost afurisiți cei care au semnat contractul. Că nu au prevăzut prezența unei paze, care să stea, zi și noapte, la umbra coifului și multe reproșuri la adresa Muzeului Assen. Dar reproșurile, deocamdată, n-au adus valorile furate înapoi. Cu hotărâre de guvern sau cu alte hârtii, coiful tot a dispărut. Am văzut scene cu dinamită, baros și lopată, în care câțiva indivizi au intrat în muzeu și au furat prețioasele obiecte de patrimoniu. Poliția olandeză investighează cu Interpolul circumstanțele în care s-a produs jaful. Au fost reținuți trei presupuși hoți, dar la anchetă au preferat tactica tăcerii. Cea mai mare îngrijorare care ne-a cuprins este zvonul că obiectele furate ar putea fi topite, ori vândute ilegal, pentru a li se pierde urma.

A apărut și varianta răscumpărării, partea română fiind dispusă să o facă; aspru criticată de unii sau alții. Arma dezinformării a funcționat și în această privință. S-a practicat aruncatul cu vina cât mai departe de propria ogradă și exerciții retorice despre jefuirea acestei avuții naționale. Mulți comentatori au numit, pe bună dreptate, acest moment o zi neagră a patrimoniului românesc, muzeele și patrimoniul din țara noastră fiind supuse unui abuz de mulți ani. Este un jaf, poate, mai puțin spectaculos, tăcut, care poartă numele ruinei morale. Din foșnetul comentariilor am reținut că țara noastră ar fi ocolită de expoziții de anvergură deoarece nu am avea standarde de securitate necesare protejării obiectelor expuse. Este pe jumătate adevărat, că eu am vizitat expoziții cu obiecte de artă celebre în București. Dar la o expoziție cu tablouri de la Luvru, francezii și-au adus paznici de acasă.

De când cu episodul nefericit al jafului, reporteri inspirați au deschis ușa depozitelor unor muzee, sau a unor săli de expunere. Jalnice imagini am văzut! „Atenție, cade tencuiala!” Deci nici muzeele nu sunt scutite de aceste cuvinte cu valoare de stigmat. Un alt aspect îngrijorător pentru destinul patrimoniului românesc este statutul juridic incert al unor clădiri care adăpostesc muzee. Acele clădiri au fost retrocedate, dar își mai păstrează destinația doar datorită bunăvoinței proprietarilor și unor înțelegeri temporare cu autoritățile publice. Am exemple clare de la Cluj-Napoca. Prin Maramureș, cred, este bine în această privință. Așezămintele noastre muzeale respiră. Și o spune unul care a lucrat în tinerețe la Muzeul Maramureșului din Sighetul Marmației. O, ce perioadă fascinantă pentru cunoașterea Ținutului. Apoi patrimoniul unor muzee a fost fărâmițat prin decizii ale justiției, prin retrocedări de tablouri și alte bunuri de valoare. Prin această năpastă cu jaful Marelui Coif au ieșit la iveală multe hibe în privința patrimoniului național. Este vorba despre subfinanțarea cronică și a personalului plătit sub nivelul de specializare. Știu asta de la un prieten fost muzeograf la o instituție de profil din Sibiu. Strigăt, de sus în jos: Nu sunt bani pentru cultură! În toată campania asta electorală, ciudată și anacronică, nu am auzit un singur cuvânt despre CULTURĂ. Aștept revenirea Coifului de aur în pământul din care a izvorât. Voi fi cu ochii pe strălucirea ochilor de aur. Că multe lecții se desprind dintr-o nefericire națională!

Când să închei textul, primesc un mesaj de la celebrul tenor Ion Piso, fost director al Muzeului de Istorie al Transilvaniei, care consideră că metoda aleasă de hoți arată că nu erau interesați de valoarea istorică a obiectelor. Asta mă îngrijorează și mai mult.