sâmbătă, 8 februarie 2025

JURNAL CENACLIER

„Veni Luna-n fierărie,/ fremătând de tuberoze. / O privea, privea copilul./Puștiul sta pe loc privind-o./ Și-n emoția de aer/ luna brațele mișca/ și-și preda – lucioasă, pură –/ sânii goi de staniu tare.” (Frederico Garcia Lorca, „Balada Lunii”)



A treia întâlnire din acest an a Cenaclului Scriitorilor din Maramureș a avut loc – sâmbătă, 8.02.2025, orele 11—în Sala „Ion Burnar”, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare. În fiecare an „Ziua Internațională a Cititului Împreună(ZICI)”, numită și „Ziua Mondială a Citirii cu Voce Tare”, se sărbătorește în prima zi de miercuri a lunii februarie. Anul acesta, ziua amintită a căzut în data de 5 februarie. Ca urmare, întâlnirea de astăzi am dedicat-o cititului împreună.  A fost o întâlnire animată, plină de surprize. S-a citit creație proprie, poezii de autori contemporani și clasici. Desigur, după cum ne-am propus, l-am adus în prim-plan pe romancierul Nicolae Breban, născut în Baia Mare, în data de 01.02.1934. Câteva repere biografice au fost prezentate de poetul Gelu Dragoș, care a remarcat: dacă nu îl ai în biblioteca personală pe Nicolae Breban, este greu să îl găsești în librării, eventual, doar pe comandă. Lista romanelor sale este lungă, ai de unde alege. Aproape fiecare roman al său a primit un premiu la apariție. Nu este de mirare că  maramureșeanul nostru -- „Cetățean de Onoare” a municipiului Baia Mare și al județului Maramureș --  face parte din Academia Română. Dar, lipsește din manualele școlare. Pe tema aceasta s-a pornit o discuție între dascălii de Limba și Literatura Română prezenți: doamna profesoare dr.Valeria Bilț, doamna profesoară Șarlota Lotica Vaida, prof. Nicolae Scheianu și Gelu Dragoș, dascăl și el la bază. Normal, focul discuției s-a extins, dar nu să devină vâlvătaie, căci ne aștepta „cititul”. Pentru a sublinia ce pierd învățăceii de astăzi, văduviți de romanele Brebaniene, poeta Mihaela Poduț-Ienuțaș a citit un scurt fragment din „Îngerul de gips”, iar romanciera Valeria Bilț un fragment din „Animale bolnave”. Valeria Bilț mi-a făcut o surpriză, citind un poem de al meu din volumul „Duhul oceanelor reci. Este vorba de „Februaris, scrâșnetul peniței”. Mulțumesc, Valeria! Claudia Tomescu a citit o poezie semnată de Ancelin Roseti(R.I.P.). A urmat Vasile Bele cu un poem de al său, adresat cititorilor, în care ne-am regăsit și noi. Nici Lucia Virginia nu s-a lăsat mai prejos, citind un fragment dintr-o viitoare carte. Vasile Dan Marchiș ne-a recitat o poezie de a sa, foarte scurtă, urmat de tânărul poet Vlad Petrică Babiciu. Profesorul Ștefan Herțeg ni l-a adus în memorie pe poetul erou Ion Șiugariu, cu două poeme. De altfel cenaclul nostru a fost angrenat în multe activități dedicate acestui poet, mort în război, activități coordonate de scriitoarea Angela Miclea Mureșan și primăria Tăuți Măgherăuș. Poetul Nicolae Scheianu ne-a adus în memorie „Sonetul 66” a lui  William Shakespeare, în două variante de traducere. Mai tânărul nostru confrate Flaviu Claudiu Mihali a citit poezia „Monumentul ei, chipul tăiat acolo” de Giacomo Leopardi în traducerea lui Ezra Pound, Poeta Maria Berciu, ca orice matematician care se respectă, a încercat marea cu degetul, creând o poezie cu ajutorul inteligenței artificiale, nu a sunat rău, de unde se vede că ne așteaptă, pe noi pământenii, zile grele. Tot ea a citit și un poem de regretatul poet Ion Burnar. Doamna profesoară Șarlota Lotica Vaida a citit o poezie creație proprie plină de sensibilitate. Masteranda Flavia Oltea Foltoș, contrariată de insensibilitatea unor tineri poeți, a citit o poezie dedicată acestora, scrisă în stilul lor, dar căreia nu i-a lipsit sensibilitatea și mesajul. Poeta Mihaela Poduț-Ienuțaș a citit un fragment de proză, scris pe vremea când participa la olimpiade școlare, un text remarcabil pentru acea vârstă. A urmat epigramistul Vasile Țâncaș, care  le-a făcut guvernanților nu o epigramă ci o poezie usturătoare. L-am lăsat la final pe recitatorul unei balade semnată, Frederico Garcia Lorca, anume, „Balada Lunii”. Să nu uităm că profesorul Pamfil Bilțiu are opt decenii jumătate de viață, dar o memorie de invidiat. După ce a terminat de recitat, am înțeles cum a reușit profesorul să îi „sucească mințile”e doamnei Maria Bilțiu, care a părăsit dulcea ei Moldovă pentru Maramureș. A fost o întâlnire energizată și de soarele prietenos  al unei luni în general morocănoasă și antipatică  O întâlnire în care fiecare membru al cenaclului a citit ceea ce a crezut de cuviință.  Următoarea întâlnire va avea loc în data de 22.02.2025. Va citi din creație proprie doamna Lucia Virginia Pop. Dar, întâlnirea fiind în apropierea sărbătorii „Dragobete”, vom asculta și alte poezii de dragoste, din creație proprie, din poeți clasici ori contemporani. Vă mulțumesc, dragi colegi pentru felicitările voastre legate de titlul onorant primit „Cetățean de onoare” al Municipiului Baia Mare. În el se regăsește munca mea de trei decenii jumătate, dar și cea comună cu voi, de aproape un deceniu jumătate. Felicitări pentru Flaviu Claudiu Mihali, noul redactor al Revistei „Nord Literar” . Mult succes, Flaviu!  Vă mulțumesc dragi colegi pentru ziua aceasta minunată!  

FloricaBud ,
președinte,
Cenaclul Scriitorilor din Maramureș






Foto: Gelu Dragoș, Vasile Bele, Flaviu Claudiu Mihali

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu