Ecoul depărtării

 de Aurelia OANCĂ

Ecoul depărtării cu unduiri sfioase,
Se leagănă sub gene și scoate perle mici,
Adună în aripă și amintiri frumoase,
Și unele ce calcă în suflet ca furnici.

 

Îmi văd într-o oglindă ce timpul o așează,
Trecutul scris în clipe ce toate s-au trecut,
Lăsând în urma lor trăiri fără emfază
Și rănile ascunse în spațiul petrecut.

 

Mai văd o rază care îmi poartă neted chipul,
Peste trăiri suave și tandre amintiri,
Ce poartă-n stampe calde și scumpe, anotimpul,
Când mai speram din suflet că poate în iubiri,

 

Există elixirul și darul frumuseții
Și-a vieții care-n mine în vreme a crescut,
Și mai vedeam prin ceață în umbrele cetății,
Poveștile ce-n ele aveau doar început.

 

Sfârșitul lor în vreme mi-a desenat destinul
Și mi-a croit din clipe un drum mai solitar,
Dar care-n praguri mici mi-a arătat preaplinul,
Din cupa vieții mele, azi templu și altar!

09.06.2025