Manifestanții de la Budapest Pride i-au întors spatele lui Orban! UE implicată până în gât...
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a acuzat Uniunea Europeană că a fost organizatorul din umbră al marșului Pride „repulsiv și rușinos”, marș care s-a desfășurat în ziua de sâmbătă, 29 iunie 2025, la Budapesta.
Marșul de sâmbătă a reprezentat una dintre cele mai ample manifestații de opoziție față de Viktor Orbán, adunând peste 100.000 de persoane. Participanții au sfidat interdicția autorităților maghiare și amenințările că vor fi amendați.
Vorbind cu simpatizanții lui, duminică, într-un grup online închis numit „Fight Club”, Viktor Orbán a susținut că politicieni din opoziție, la instrucțiunile „Bruxelles-ului”, și-au îndemnat votanții să participe la marșul de la Budapesta în număr mare, potrivit publicației locale Index.
„De ieri, suntem și mai siguri că acești oameni nu trebuie lăsați să se apropie de cârma guvernului. Și nu le vom permite”, i-a asigurat premierul Orbán pe susținătorii lui. Șeful guvernului Ungariei nu a oferit vreo dovadă în sprijinul acuzațiilor sale la adresa opoziției și a UE.
Evenimentul de la Budapesta a fost aprobat de municipalitatea condusă de primarul Gergely Karácsony, pe care guvernul condus de Orbán îl acuză de ani de zile că este o „marionetă” a Bruxelles-ului.
Cel puțin 70 de europarlamentari, dar și comisarul pentru egalitate au participat la marșul Budapest Pride pentru a denunța interdicția oficială, ce amintește de cele din Moscova și Istanbul.
Nicu Ștefănuță, europarlamentar român, a condus delegația Parlamentului European la Budapest Pride.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu