duminică, 29 iunie 2025

S-a sunat adunarea pentru apărarea privilegiilor nesimțite...

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât convocarea adunărilor generale ale judecătorilor și procurorilor pentru a le solicita factorilor politici respectarea stabilității statutului magistraților și înaintează câteva propuneri pentru economii „reale” la bugetul de stat, nu doar adoptarea unor măsuri „cu impact mediatic, dar fără substanță”.

„CSM-ul nu e CSM, cum ar zice Becali. Este SINDICATUL MAGISTRATILOR, lărgit, prin acordarea de statut de magistrat procurorilor și a altor categorii, care face parte din acest sistem.
Dovezi că nu este un organism care să supravegheze buna organizare și funcționare a puterii judecătorești din România ci o organizație care, de-a lungul anilor nu a făcut altceva decât să se lupte pentru păstrarea privilegiilor nenumărate obținute și totodată obținerea altora noi, cât mai babane, sunt cu nemiluita.
Nu am văzut ca acest organism să ia poziție fermă împotriva activității unor membrii care au încălcat grav legile țării, chiar constituția, dimpotrivă au făcut scut în jurul împricinatului ca să nu pățească ceva, și numai în cazuri extreme au scâncit ceva sancțiuni.
Dar când este vorba despre apărarea privilegiilor, cele mai multe din ele nemeritate, au reacționat prompt, dur, și extins. Și nu au fost singuri, ci au avut sprijinul și altei instituții menite să apere Constituția României, Curtea Constituțională, care s-a pronunțat întotdeauna în favoarea „magistraților”, conform principiului, corb la corb nu-și scoate ochii.
Nu sunt singurele instituții din România care au fost deturnate de la scopul nobil pentru care au fost înființate și care s-au întins ca o pecingine pe corpul țării, sufocând-u-o puternic, până la paralizia instituțiilor statului, care duc la falimentul acestuia, nu numai economic, ci și politic, social, moral, chiar existențial.
Soluția? Resetarea tuturor organismelor care țin de organizarea statului român, de la parlament, președinție, guvern, tot felul de organisme, comitete și comisii, până la nivelul primăriilor de comune”.

(ghia)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu