Trăim o epocă de tip medieval, sinistră, în care
superputerile au renunțat la principiile democratice ale egalității dintre
state și națiuni, precum și la regulile și ordinea internațională, așa cum au
fost stabilite în epoca modernă: pacea de la Westfalia, Liga Sfântă, Liga
Națiunilor și apoi Carta ONU după cel de-al Doilea Război Mondial. Toate aceste
principii internaționale ale regulilor și egalității între state au contribuit
la ordinea lumii civilizate și la epoci de pace și prosperitate. Fără ordine,
egalitate și reguli internaționale nu poate exista progres și pace mondială.
Unii, mai în vârstă, își amintesc că, în vremea Războiului Rece, gruparea
țărilor nealiniate, în frunte cu Iugoslavia lui Tito, aducea echilibru și
impunea egalitatea statelor mici în fața statelor puternice. Lumea funcționa,
chiar dacă adesea ipocrit, pe reguli și principii internaționale în vederea
asigurării egalității de șanse între națiuni. Altminteri ne-am întoarce la evul
mediu, când imperiile înghițeau prin forță țările mici și omul s-ar întoarce la
starea primitivă a naturii, când peștele cel mare îl înghite pe cel mic. Ceea
ce face Trump cu poftele sale geopolitice nestăvilite — dorința de a ocupa
Groenlanda, Islanda sau insule din Pacific — este în afara dreptului internațional
și a epocii moderne. Trump se poartă geopolitic ca Hitler în anii ’30 și ca
împărații turci, mogoli sau cei europeni din evul mediu. Am crezut că am
depășit evul mediu odată cu revoluțiile engleză (1640), americană (1776),
franceză (1789) și revoluțiile europene din 1848.
Lipsa ordinii și a regulilor internaționale a dus
întotdeauna la războaie mondiale în secolul XX, cu moartea a sute de milioane
de oameni. Asta vrea Trump? Președintele american se comportă ca Mahomed al II‑lea
sau Tamerlan. Se crede stăpânul lumii? Trump ar putea înființa un „Consiliu al
Păcii” în care membrii să plătească tributul de un miliard de euro, iar dacă
președintele american, conform regulamentului, nu este de acord cu ce spune sau
face un membru, are drept de veto — adică Trump poate începe să cucerească noi
state fără să fie oprit, pentru că este cel mai puternic, conform mentalității
medievale. Lumea nu poate funcționa așa și nici nu va funcționa pe putere
brută. Václav Havel, în eseul scris în închisoarea comunistă din anii 1980,
intitulat „Puterea celor fără putere”, a subliniat că tocmai cei săraci,
oropsiți și abuzați întotdeauna au câștig de cauză în epoca modernă, pentru că
cei aparent fără putere sunt cei care schimbă lumea și aduc libertatea. Pentru
ei s-au realizat revoluțiile pentru libertate, drepturile omului, drepturi
egale și principiile egalității dintre popoare și state. Václav Havel a
câștigat, până la urmă, cu poporul ceh, să doboare molohul puterii absolute a
comunismului sovietic. Nu am nicio îndoială că Trump, prin politica sa
expansionistă de tip hitleristo‑medieval, va pierde în
fața istoriei, a popoarelor libere și a oamenilor simpli și deznădăjduiți, așa
cum a pierdut Goliat în fața lui David și URSS în fața cetățenilor liberi din
1989. Lumea civilizată este despre egalitate, drepturi, libertate și adevăr, nu
despre ocuparea de țări libere și impunerea de tributuri statelor mici. Nu
există altă cale în afara libertății și a principiilor pentru asigurarea păcii
în lume.
Personal, nu sunt de acord ca nimeni să mănânce
tortul cu harta unei țări libere — Groenlanda — cu steagul Americii pe el,
pentru că mâine alții vor mânca tortul cu harta Transilvaniei în culorile unui
stat vecin și neprieten, supus Moscovei. Nu voi fi suveranist, atentând la libertatea,
independența și suveranitatea unui popor liber. Groenlanda a fost descoperită
de danezul Erik cel Roșu în secolul X și a făcut parte din „Dacia Nordului”,
expresie simbolică amintită de Papa de la Roma și de cronicile norvegiene și
suedeze din acea epocă. Pe principiul lui Trump, privind Groenlanda ca
„descoperită de niște corăbieri”, am putea spune la fel despre SUA: că a fost
descoperită de conchistadorii spanioli și, prin urmare, ar trebui azi să fie
„Spania” sau, de ce nu, să fie cedată autohtonilor amerindieni/indieni? Ca
patrioți și democrați, trebuie să respectăm granițele statelor independente sau
autonome, recunoscute de ONU și de ordinea internațională.
Fără reguli și principii, lumea ar fi într-un
perpetuu război inițiat de șefi de stat hulpavi și lacomi, care vor tot mai
mult să supună popoarele și să controleze libertatea acestora. „Ceea ce ție nu‑ți
place, altuia nu face”, spune o vorbă românească. Nu mânca tortul cu
frontierele unui stat independent în culorile altui stat, că mâine inamicii
noștri vor savura tortul în granițele Transilvaniei, dar în culorile altui stat
rosu, albastru și verde și, astfel, ție
îți vor mânca coliva politică. Românii trebuie să fie de partea apărării
Europei, pentru că Groenlanda este un teritoriu asociat unui stat european,
deci și al nostru, ca țară membră UE. Eu sunt patriot, nu „suvernist” — cuvânt
care nici măcar nu există în DEX. Poporul român care iubește libertatea,
adevărul istoric și dreptatea este de partea egalității între popoare, a
principiilor, regulilor și ordinii internaționale, singura care poate aduce
pacea lumii și păstrarea integrității teritoriale a României. Trump va pierde,
iar Groenlanda — ca teritoriu ce iubește libertatea și principiile — va
câștiga, așa cum au câștigat în istorie popoarele care au luptat pentru
libertate: de la revoluțiile engleză din 1640, franceză din 1789 sau românească
din 1848, până la momentul în care Václav Havel și cei săraci, oprimați și
abuzați au doborât comunismul sovietic. Altă cale în afara civilizației,
ordinii internaționale și egalității între națiuni nu există.
Ionuț
Țene


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu