Se instalase un ger de crâșneau ferestrele, ușile casei scârțâiau și ele la deschiderea grăbită a vecinilor care erau fugăriți de frigul ce le tăia respirația în cei câțiva metri traversați peste drum. Liniștea după sărbătorile de Crăciun se instalase așteptând toată lumea Anul Nou care de obicei continua cu o noapte liniștită ca la țară și trezirea vârstnicilor cu grija că pe unde vor găsi porțile de la uliță furate de către tinerii nărăvași sau cel puțin roșteiul dacă nu ca la unii căruțele, săniile și lemnele duse cine știe pe unde prin ce nămezi sau văi, de uneori nu le găseai până primăvara. De obicei grozăviile erau mai mari la gospodăriile unde familia avea niscai fete feciorelnice dar și la familii cu băieți, ca răzbunare pentru furatul fetelor. Cum populație era destulă în sat surprizele sau îngrijorarea era aproape la fiecare casă și devenise o așa manifestare că fiecare familie purta grija asta, sau de ce nu cei care erau neglijați cu neatenția erau chiar ofensați, așa că la fiecare gospodărie trebuia în ziua de An Nou să fie câte o surpriză. Trecerea în anul nou de obicei se raporta la niște mâncăruri delicioase în funcție de gospodinele casei, mamă, fiice, nurori și la admirarea nopții de iarnă, la gerul năpraznic, la cerul plin de stele, luna cu frumusețea și farmecul ei, la adularea frumoaselor animale din grajd, că porcii deja dispăruseră din cotețe de Crăciun, la bucuria vederii vecinilor și prietenilor care trebuie să recunosc acum că erau de o calitate excepțională. Așa că la familia Gheorghe Șutii pe lângă toate aceste și pe lângă bucuria scăpării din cele două războaie și a lui și a fiului Vasile din al doilea război mondial se nimerii și o altă bucurie, botezul celui de al doilea fiu de care tatăl Vasile se încumetă mai sigur că este chiar odrasla lui, de primul nu avea certitudine, el fiind pe front la plămădirea lui după calculele sale, chiar dacă el a mai avut și o oarecare învoire din armată. Așa că s-au suprapus botezul copilului născut înainte cu o săptămână cu noaptea Anului Nou tocmai bun pentru distracție și eliberare de greutățile anilor de război, de secetă, de ierni grele, de foamete, de sărăcie, de democratizare, de speranțe și previziuni de mai bine. Ceremonia la biserică se făcuse de cu ziuă, pregătirile și învitațiile se făcuse, ce învitați doar câți vecini ce încăpeau într-o căsuță mică de cinci pe patru, unde mai pui că era și mobila țărănească, o masă, două lăiți, două paturi, un stelaj și un șpor. De data asta s-a mai adus o masă sau două din vecini și acolo s-a servit bunătățile serii la învitații vecini și nași. În sărbătorile de iarnă bucatele erau din plin, cârnații, măieticul, șoaitul, slănina fiartă și alte bunătăți, sarmale, chiflu cu brânză, curetiu, lecvar, nucă erau din abundență și proaspete scoase din cuptor dar și pălinca de calitate, dar la vin se întreceau toți chiar peste măsură de data asta cu pahare noi cum se obișnuia de sărbători cu lampă nouă de ultim model pentru care se bătea lumea la coperativă sau se obțineau cu pile la gestionar. Partea bună era că nimeni nu avea rezerve față de nimeni sau poate de sărbători erau uitate sau noi copii încă nu pricepeam ce sunt astea, noi cei doi mai mici ai casei la vreo șase ani participam zbengăindu-ne de ici colo când în brațe la unu când în brațe la altul, poate și din criză de spațiu să le mai trăgem la fiecare câte o hore pe care le știam noi mai bine și cum le știam noi mai unduios începând cu Zărzărica, Costică Costică/Fă lampa mai mică... Foaie verde măghiran/ Pupați-aș coama bălan, Dodă Dodă, Astă noapte n-o fost noapte ... Cărăruie care suie... și apoi să vezi femeile și bărbații cum suiau glasul după glăscioarele noastre care de care mai rotunjite că era concurență și între noi care o scoate mai bine la capăt. Și apoi vinul avea și el efectul lui, în orice caz horile și danțul pe unde s-a mai putut mai pe lângă șpor continuau până în zorii zilei și cu toate astea bunicul ca să mai aibă și el ceva grijă o avea pe acea a porților să nu cumva să dispară și a canceauălor cu vin care trebuiau înlocuite la momentul necesar. Apoi liniștea și binecuvântarea se așternu din nou asupra casei, trezitul dacă mai era nevoie și mersul la biserică. Și oboseala era o binecuvântare. Noi cei mici adică eu și văru-meu mai eram îndrumați pe la cine să mergem a cucuța un fel de colindat mai mic de data asta nu la tot satul, numai mai mult la rudenii unde ofertele erau mai consistente, mai multe nuci, mai mari colaci și pupăze toate în contul de rudenii apropiate. Odată trecute astea ne căutam iar săniile și la deal unde apăreau cetele de copii din alte părți ale satului. Revederile erau încântătoare și ne admiram toți bucuriile aduse de Miculaș, Moș Crăciun, fulare care de care mai frumoase, dar mai ales mănușile colorate și înghețate de ger, ele ne spuneau când eram destul de înghețați ca să mergem neaparat spre case. Nu ne dădeam seama de ce vine, de ce creștem, de ce ne așteaptă. Totul era vis. Totul era nou. Totul era binecuvântat
(fragment)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu