Vasile Țincaș, de la epigramă la poezia-manifest

Pe Vasile Țincaș îl cunosc de ceva vreme ca fiind „argintul viu” al de-acum defunctului grup epigramist  „Spinul” Baia Mare, condus de decenii de marele epigramist și parodist Ioan Șiman.

Mic de statură, mare la umor și poante, sing. Vasile Țincaș place încă de la prima întâlnire cu Domnia sa pentru dezinvoltura cu care abordează subiectele și prin stilul umoristic inconfundabil. Ne-am cunoscut la festivalul de epigrame „Fersigana” înființat de regretatul profesor Romulus Filip. O, tempora...

Mare mi-a fost uimirea să primesc volumul de poezii „La un veac de la marea Unire”, editura „Marist” Baia Mare, director Cristian Mareș, eu știindu-l pe Vasile Țincaș ca fiind un redutabil epigramist, autor de catrene și parodii.

„În loc de prefață” foarte lucid, autorul Vasile Țincaș spune: „Sunt sigur că ideile prezentate aici vor fi privite foarte diferit, de la aprecieri până la dezaprobări totale. Eu mi-am exprimat părerea despre lumea în care trăim așa cum o văd eu și așa cum prevăd viitorul, după toate evenimentele ce se întâmplă în prezent. (...) Nu toți văd lumea la fel și, de asemenea, nu toți o interpretează la fel. Unii poate îmi vor aduce critici și din invidie că așa este firea omului. Trăim într-o lume foarte pestriță, cu idei și scopuri foarte diferite, și parcă mai rea pe zi ce trece.”

Volumul de poezii începe, cum altfel, cu poezia „Mama”, această ființă care este centrul universului pe tot parcursul vieții și dincolo de ea, este singura persoană care te poate iubi înainte de a te naște, este cea mai frumoasă expresie a iubirii perene: „Azi, în lumea cea nebună/ Și mereu răutăcioasă,/ Ai rămas tu cea mai bună/ Și mereu cea mai frumoasă.// Cât voi fi în astă lume/ Îți doresc doar cer senin,/ Toate gândurile bune/ Numai ție ți le-nchin”.

Pe poet îl preocupă soarta României, vedem acest fapt din următorul poem numit  „România la un veac de la Marea Unire”, în care Vasile Țincaș păstrează vie memoria înaintașilor, adevărate simboluri și modele de urmat și face comparație cu România de azi, o Românie în derută, o Românie ocupată de „antiromâni”, o Românie dezbinată și sărăcită de proprii ei conducători: „Cei ce se înscăunează/ Vă trasează nou destin,/ Sigur ei vă guvernează/ După gând de la străin.// Dirijați mereu de-afară/ Mare grijă au avut/ Tot ce-i românesc să piară:/Flota chiar a dispărut.// Guvernanți și nu puțini/ Cu-a lor fapte se mândresc./ Au dat totul la străini/ Și petrolul românesc” și trage o concluzie tristă dar pertinentă și reală: „CENTENAR – e sărbătoare,/ Ani s-au împlinit o sută,/ România e datoare,/ România e vândută!”.

Politicienii nu sunt nici ei uitați sau menajați în poezia numită „Cei din politică”: „Biată țară oropsită/ Sfâșiată de durere,/ Ai ajuns batjocorită/ Că sunt hoții la putere.// Ești arenă de dispute/ Că-i poporul amorțit/ Și-n partide se dau lupte,/ Ești un hoit de împărțit!”.

Același venin și-l revarsă mai abitir, în poezia intitulată „Cioclii țării”, din care reiese o trăsătură pregnantă a poetului Vasile Țincaș care vede dragostea de neam și țară ca pe o datorie patriotică, unde patriotismul adevărat înseamnă acțiune pentru binele comun, nu doar vorbe, fiind legată de responsabilitatea de a păstra țara liberă și demnă, așa cum am moștenit-o de la strămoșii noștri: „Toți acei din fruntea țării/ Pe ecrane-s permanent,/ Părtași la faptele trădării/ Cioclii timpului prezent.//Președinții, chiar oricare,/ Ei, ce reprezintă statul,/ Dispuși la jaf și la trădare/ Unul mai șiret ca altul.// În loc să fiți țării slujbași,/ Voi, parveniți și trădători,/ Nu vă gândiți și la urmași/ I-ați făcut pe veci datori”.

Activitatea din „Casa Poporului”adică Parlamentul României este oglindită în poezia „Parlamentarul” care spune totul despre percepția autorului Vasile Țincaș despre „aleșii noștri”, am pus în ghilimele deoarece după anularea alegerilor din 2024 nici nu mai știu ce să cred despre democrația din țara noastră. Deci, „alesul român” este catalogat ca fiind: mincinos, lacom, neșcolit („școlit” cu diplome cumpărate), laș, leneș, lingușitor, incompetent, arogant, necinstit, ipocrit, ignorant, insensibil, avar, egoist, etc. Desigur, există și excepții care, cum se spune în popor „întăresc regula”: „Duce-și viața în tumult,/ Peste tot o duce bine,/ Fără bunul simț de mult/ Nu mai are nici rușine”.

Continuând pe aceeași linie, cu năduf, fără perdea sau indulgență, ne prezintă „Homo politicus” în poezia cu același titlu: „E o specie aparte/ Apărută-n vremuri noi,/ Sunt acei ce-au dat din coate/ Și au devenit ciocoi.// Au păreri dar nu doctrine,/ Discurs au după tipic,/ În partide se țin bine,/ Niște oameni de nimic.// Mincinoși ce nu știu multe,/ Fac orice s-o ducă bine,/ Au activități oculte/ și n-au urmă de rușine”.

O poezie numită sugestiv „Denigratorii lui Eminescu„ este dedicată celor care și azi, în cel mai important for al țării îl denigrează și fac tot ce este cu putință să-l scoată din manualele școlare și din conștiința românilor. Este o poezie scrisă simplu (faptul că la bază este epigramist se cunoaște vizibil) dar cu un mesaj tulburător: „A fost atunci vizionar/ Lucid, cu mintea trează,/ Inculții ce nu au habar/ Și azi îl cenzurează.// C-a fost un mare patriot,/ Pe mulți mai deranjează/ Și fac acuma ce mai pot:/ Chiar mort îl denigrează// Iubit-a limba și pe-ai lui/ Ca unul din popor/ Și în ciuda orișicui/ A rămas nemuritor”.

Alte teme abordate se referă la defectele umane, iar titlurile poeziilor spun acest lucru: „Zgârcitul”, „Egoistul”, „Ipohondrul”, etc.

Nici confrații nu sunt menajați, în poezia „Pseudopoetul”: „La cenacluri e prezent,/ Ca poet el se dă mare/ Și se crede un talent,/ Încrezut de cât îl are.// Cartea este lăudată/ De colegi ce scriu la fel,/ Că valoarea-i limitată/ Cum e limitat și el.// Sentimente nu transmite,/ Adevăruri nu prea spune/ Vorbe mari înșiruite/ Și cu ele iese-n lume.// Costul nu a fost prea mare,/ S-a-nțeles cu editorii./ Ăsta e volumul care/ Plictisește cititorii.”

Alte poezii se referă la Valea Vaserului, iar „Nuntă din întâmplare” este scrisă în stil popular, îmbinând ritmuri şi rime asemeni lui George Coşbuc în „Nunta Zamfirei”.

Volumul „La un veac de la Marea Unire” se încheie cu câteva parodii după poeziile autorilor Avram Pojar, Mihai Codreanu, Nicu Murgăşanu.

Personal mi-a plăcut poezia „O nouă primăvară” în care Vasile Ţincaş descrie, cu lux de amănunte, primăvara anului 2023 şi acest poem poate fi considerat „ars poetica”, fiindcă poetul îşi exprimă crezul şi rostul poetului în lume: „Priveliştea-i senină în mijloc de amiezi,/ În grădini verdeaţă şi muguri în livezi,/ Dintr-un bar străbate un cântec de chitară,/ E senin, e soare şi e plăcut afară;/ Trăim încă o dată o nouă primăvară.// Natura dezmorţită învie împrejur,/ În oraş vitrine lipsite de cusur,/ Oamenii-s apatici şi au multe păreri,/ Închise au în suflet marile dureri;/ O nouă primăvară mai tristă decât ieri.// Cerul străluceşte în limpede azur,/Tristeţea, neputinţa, domnesc iar împrejur,/ Muncitorii harnici s-au dus spre alte ţări/ În locuri ce-s străine dar fără de chemări;/ O nouă primăvartă cu multe întrebări(...).”

În cuvântul dinainte, poetul Vasile Ţincaş se întreba, justificat, dacă merită publicate aceste poezii ale Domniei-sale. Citind şi recitind poeziile sunt ferm convins că demersul său a fost cel corect. Poeziile lui oglindesc starea de spirit a unui om care a pus umărul, la propriu, la clădirea României. Într-o epocă cu multe lipsuri şi nevoi, şi-a săvârşit studiile, şi-a întemeiat o familie, şi-a clădit o casă iar astăzi constată că România sărăceşte pe zi ce trece, că este condusă de incompetenţi, ca să nu spun trădători de neam. Cine reuşeşte să pună mâna pe acest volum, măcar „se va răcori” la citirea poeziilor despre clasa politică actuală. Știm ce putere are cuvântul. Mesajul transmis de Vasile Țincaș este unul dur, dar corect. Pe lângă o prozodie impecabilă, Vasile Țincaș se remarcă și ca un fin observator al vieții politice și culturale actuale, motiv pentru care îl felicit cu sinceritate!

                                                                Gelu Dragoș, UZPR