Sub adormirea iernii se nasc vise,
Pe ramurile triste-n zori de zi,
Care-și doresc ca-n locuri interzise,
Să crească flori și muguri aurii.
Să cânte iar în corul dintre ramuri,
Mici aripate cu un glas de dor
Și vântul să răsune printre flamuri,
Pictate-n verde și în viu decor.
Covor de flori să crească sub picioare,
Cu viu parfum de primăveri târzii,
Să nu mai simtă frigul care doare
Și să audă cânt de ciocârlii.
Un roi de-albine să se plimbe-n voie
Și să culeagă-n grabă mult nectar,
Iar gâzele să zboare-n a lor voie,
Cu zumzet dulce ca un vechi cobzar.
Dar toate vor rămâne doar în vise,
Căci iarna și-a pus iar hlamida ei
Și sub omăt vor hiberna nestinse,
Poveștile din vremea dragostei!
Autor: Aurelia Oancă
29.12.2025
imagine internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu