Meditaţie [Merg plutind în gândurile zilei]
Merg
plutind în gândurile zilei
Cu
talisman de jale la gâtul amintirii…
Îmi
pare câte-o clipă că tu m-aştepţi acasă
Că
e cu neputinţă să fi plecat din lume…
Căci
ceru-i tot albastru, şi lumea e aceeaşi…
Cum
de-un fior de vânt se smulge o petală
Şi-mi
taie alb privirea de-a curmeziş de drum –
Aşa-ntrevăd
icoana făpturii tale dragi!
Mă
mint cu dinadinsul c-o să-mi apari în cale
Să-mi
semeni primăvară-n cărare doar c-o vorbă…
O,
lume! – ce falnică te vezi cât nu e suferinţă,
Ce-ţi
vine a sălta când nu ai gândul morţii!
Ca
frunza toamnei tu te-ai prăbuşit în vale
(În
valea suferinţei, a fricii, a pieirii)
Mă
văd mai mult, nu pom, nici ramură, ci frunză –
O
frunză-n urmărirea frunzei ce-ai fost tu:
Neînsemnat,
uşor, subţire ca Speranţa –
Cândva
şi pomu-n tină o să-şi afle somnul…
Iar
noi ce cu Credinţă am preţuit Iubirea
Gândim
să ne primească-n a sa odihnă DOMNUL!
În preajma sărbătorilor
Nu
ştiu să mă mai bucur,
Nici
să mă-ngrijorez
(Cum
o făceam odinioară tu şi eu) –
Atâta zbatere, mâncăruri, curăţenii…
Urări
şi veşti de bine venite de la toţi…
E-o
vreme ce cu alta asemeni nu se vrea:
Domnul
Iisus se naşte, creşte, pătimeşte
Undeva,
în tăcere, în inima mea.
Avea
un rost pe lume scânteia de alint
Ce
licărea-n privirea ta plină de grijă –
Să
fie totul gata, când pruncii, de la şcoală,
Vor
fi sosit în prag cu tinereţe-n glas;
Azi
doar în gând nutresc serbările de slavă –
Nuiele
de idei în gard păzind grădina –
Pe
internet cu Narcis mă mai văd
Sau
mai vorbesc din când în când cu Crina…
Da’n
gândul meu, Ancuţa se frământă,
Tot
spală lenjerii, deretică-n dulapuri
Şi
şterge teracota pân’ la luciri sublime…
Cămăşile-mi,
mai abitir decât pe toate,
Le
spală chiar cu mâna ei
La
guler şi la pumnuşei.
Trezirea din vis
Mă
trezește-un miros isteț de cafea,
Mă
smulge dintr-un somn al împăcării…
Urcam
un dâmb color cu pruni văratici –
Tot
îmi croiam în minte-un ideal
Și
la un crâng de-aluni voiam s-ajung
Ca
să culeg la nemurire flori de câmp,
Închipuindu-mi
că te afli după deal…
Cum
de pe-o tablă ștergi ce se scrisese,
Fug
visele răzlete, speriate
Ca
și copii timizi prinși la cireșe…
Crâng
Mai
era o enigmă, un vag amănunt,
Îmi
scapă-n uitare ca o creangă de gând...
Cum
în răspărul apei urcă sturionii
Ca
să-și sădească viața viitoare,
Reiau
grijile vieții – mărunte, trecătoare.
A
altor bucurie mă fac a fi a mea
Și
orice mugur proaspăt îmi mângâie privirea;
Silesc
acum uitarea să ia în seamă chipuri
Din
viață scurse-ntocmai ca apele-n nisipuri…
E-o
stranie-mpăcare și visele prevăd –
Cu
cei dragi ție-n lume să te mai vezi odată,
O
cruce-n orizont cu trupul ei de piatră
Rezumă
drama sorții pentru cei ce văd.
Iluzia visului
Trăieşte-Ancuţa
mea în mine
Mai
mult decât trăiesc eu însumi;
Cu
rana inimii deschisă,
Mă
văd trăind în alte vise,
Şi-mi
pare că nu m-am trezit.
Custode-ntr-un
muzeu de lacrimi
Şi
de nostalgice batiste,
Tresar
de câte-o clipă dulce,
Printre
atâtea lucruri triste:
Umbrelă
galbenă de soare
Rotea
deasupra domnişoara,
Zâmbea
de-atâta tinereţe –
Cum
în cornetul de-ngheţată,
Nu
este chip să mai încapă!
Mai
pune că era curtată –
Şi
câţi băieţi erau în preajmă!
De
lume nu avea habar,
Se
prindea repede de glume,
Şi
răspundea cu-atâta har!
În
uliţă de apărea, sau doar la poartă,
Stârnea
în jur atâta vorbă
Şi-atâta
iz de primăvară!
Azi,
susurul de plopi se-adaugă la plânsu-mi –
Ancuţa
mea trăieşte-n mine
Mai
mult decât trăiesc eu însumi.
Cutume dragi
O,
Ancuţa, de-ai vedea de-acolo de-unde eşti
Cum
mă-ngrijesc de tot ce-ţi plăcea ţie…
Muşcatele
de mult le-am înşirat pe trepte
Aleea
ca de-un zid se sprijină-ntre flori
Şi-atâta
e-o verdeaţă la noi în faţa casei…
C-ai
tresări cu zâmbet când ai intra pe poartă.
Întocmai
ca şi tine, nici fir de buruiană
Nu
las printre legume, sau s-asuprească floarea…
De
la o zi la alta, tund florile trecute,
Smulg
volbura vicleană de orişiund-s-ascunde…
Şi-atâta
e o pace sub vişinul din curte!
Mi-nchipui
că în toate tu mă priveşti voioasă,
Că-ţi
seamănă gazonul în suflet bucurie
Şi
ţi-ai dori ca vara să ţin-o veşnicie.
Îmi
porunceşti dintr-un ungher de suflet
Să
trec prin sărbători cu vrednicie:
Să
pun tei la poartă de Rusalii, şi de Sânziene,
Cruce
de flori să fac şi s-o anin pe streşini.
Toate
mi-s dragi că ţi-erau ţie dragi…
Hrănesc
o-nchipuire cu floare de cuvânt,
De
ziua Cincizecimii îţi duc crini la mormânt
Să
zică toată lumea ce vine pe cărare:
S-a
gătit de sărbătoare doamna educatoare!
