Cenaclu
du-mă și pe mine de vrei
în sublima oaste de corifei
și iată-mă se-ncinge o tăcere de spini
respir un aer aspru parcă mușcat de câini
se laudă unul că l-a cunoscut pe Nichita
că a băut cu el și și-a-mpărțit și pita
și toarnă-o schilodeală de cuvinte
la care toți silesc a lua aminte
se sare rândul meu sunt amânat
în minte prinde-a mi se face drum arat
iar când încep a spune duruta mea poveste
se naște-un murmur cu intenție de viespe
ce cu pană veninoasă-ti scrii vorbirea
străine ce-a fost dat să te-ntâlnesc
mai par și alții-a aștepta la rând
ca să arunce-n mine cu bulgări de cuvânt
pricep că la cenaclu nu e tărâmul milei
la ei batjocura e marmelada zilei
dar văd acum durere-n privirea alor mei
trezit ca dintr-un vis spun cu uimire gata
dragostea și ura-s mai reale decât piatra
deschide unul geamul e-un dezmorțit de oase
ce trist cade lumina peste lucruri mincinoase !
pe unde trece frumoasa
lipeşte etichete de senin
pe smalţul privirii
în inima iubitului
sunt dumbrăvi semănate
cu numele ei
ca şi călător te lasă să treci
dar nu să te-
abaţi pe la pomi
sau crengi să le-apleci
între un el şi o ea anume
ca între două străzi cu renume
o cărare cu
umbre
în viaţă treci şi petreci
pe-atâtea cărări cu chemare
pentru cine
oare
iubitei mele-i citeam în priviri
cum îi treceau pe cărări musafiri
nepoftindu-i să şeadă
sa iei aminte să se ştie
în preajmă găseşti cel mai adesea
un creion
care nu scrie
dar frumoasa să nu te miri
lipeşte etichete de senin în priviri.
Cântul
furat
Iți cânt astazi, Doamne, din mers
Mulțumirea din suflet pe nerăsuflate,
În cadența unei melodii furate
Din turnul bisericii de la St. James
Silabe de
cânt din alămuri de ceas
Sădite cu dalta un secol în urmă
De-un meșter ce le adunase-n turmă…
Și iată că eu le primesc azi de mas.
Tu, barde
apus sub lumi vegetale –
Lăsat-ai dantelă de cânt, și nu ești…
Iar eu, cu slove românești,
Mă rog pe corzile inimii tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu