UN COLAC DE GRÂU, FRUMOS CA ȘI FAȚA LUI HRISTOS

 

Mult am mai dorit eu să ajung la tine, tărâm de vis, tărâm de dor, tărâm de cântec, tărâm de istorie!

Uneori, închideam ochii și lăsam gândul să mă ducă departe, departe, peste dealuri și creste, peste ape și șesuri, până la Tisa cea albastră.

La hotarul de nord mă opream, pentru a privi, minute întregi, cu toate simțurile treze și cu ochii minții larg deschiși, în jur!

Te priveam, pământ de legendă și te iubeam intens, în vis, cu tot ce era al tău! Cu soarele care te mângâia vara, cu roua care te scălda dimineața, cu fiecare piatră și cu fiecare izvor ce naște un râu.

Uimită, îmi ridicam ochii din pământ, încet, tare încet, pentru a vedea cu ei fiecare incrustație din lemnul porților și îmi pierdem privirea în înaltul cerului unde, o cruce de lemn, înfiptă în turlă de biserică, spunea lumii despre puterea credinței.

Mai era ceva! Erau oamenii! Cu vorba lor domoală, cu straiele lor albe și obiceiurile adâncite în istorie, cu viața aspră, dură și curată ce se scurge între muncă și joc, spre cinstirea clipei și a vieții.

Eu căutam, în vis, un nume pentru ținutul acesta pe care, știam, îl numim Maramureș. Dar el, acest ținut, nu era doar un nume învățat la școală! Nu!!! Era mult, muuuult mai mult de atât!

Sigur că cineva, cândva, a găsit cea mai minunata apropiere de cuvinte pentru a arăta, tuturor, și pentru totdeauna, MĂREȚIA DUMNEZEIASCĂ  A ȚINUTULUI, care-geografic, trebuie să poarte un nume.

Când mă trezeam din visare eram tot la mine acasă, departe de Tisa cea albastră și departe de turla bisericii care înțeapă cerul.

                                                               *******************

 

Trăiam și speram că vreodată voi putea veni la tine, ținut de dor, ținut de vis, ținut de istorie ...

Abia atunci, îmi ziceam, voi putea să mă contopesc, într-o iubire atemporală cu locurile și oamenii de acolo pentru a primi învățămintele ancestrale ale vieții adevărate, croită după legi drepte și pentru a dărui, la rândul meu, din puterea prieteniei și din preaplinul sufletului.

Balanța era echilibrată. Aș fi dăruit și aș fi primit daruri care ... nu se cumpără cu bani!

Așa m-a găsit, pe mine, chemarea într-o tabără literară, departe, departe, undeva aproape de Tisa cea albastră! Pregătită să văd, să simt, să înțeleg, să primesc învățătură duhovnicească , să cânt, să joc, să cunosc, să descopăr dar și să dăruiesc  ceva din tot ce este mai frumos clădit sufletul meu!

Repede am acceptat invitația, așa că razele soarelui din dimineața zilei de 9 septembrie 2021 m-au mângăiat în gară la Baia-Mare.

Acolo, pe peronul gării, am văzut câți oameni minunați porneau cu mine pe acest drum al cunoașteri, al prieteniei, al descoperii  și al contopirii cu istoria.

 

                                                       **********************

Le-am mulțumit tuturor și fiecăruia în parte și i-am îmbrățișat în gând.

In acea primă seară am descoperit și învățat frumusețea și trăinicia legământului pe care îl faci „fârtatelui", odată pentru totdeauna!

Trebuie să faci legământul cu un pământean de-al tău dar să îl respecți, o viață, ca și cum ai făcut legământul cu Dumnezeu!

Este prima lecție primită: cea a respectării cuvântului dat!

Râsetele și jocul au încheiat prima seară.

Adevărul istoric, dureros și crud ne-a fost dezvăluit a doua zi, la Memorialul de la Sighet. Am simțit, pe fiecare celulă a corpului nostru bătăile, lanțurile, scuipatul și sângele șiroind din prea multe răni adânci ...

Răni pe care istoria NE INTERZICE să le uităm!

Acolo, printre atâta durere tâșnind din fiecare piatră a zidului închisorii, printre atâtea țipete neauzite  am mai învățat o lecție:

 

                                                                     **********************

O lecție a demnității umane, până aproape de Dumnezeire, o lecție a neuitării, a iubirii și a iertării. Mai ales lecția iubirii și a iertării!

Pacea dată de lecțiile primite am simțit-o din plin, prin slava adusă Divinității în Altarul de vară de la Biserica Săpânța-Peri.

Razele de soare s-au înnegrit pentru o clipă în ochii stareței care – pentru câteva clipe – ne-a arătat că este gata să își apere Biserica și Credința în fața oricui nu îi spune – de la început! - gândurile.

Este o altă lecție primită de la acea Măicuță firavă dar dârză! Aceea a apărării valorilor în care crezi, ca un uliu care își apară puii. Am înțeles lecția și cu evlavie ne-am făcut Oda adusă Creatorului.

Si ne-am despărțit prieteni de Maica Stareță care avea brațul plin de cărțile noastre și ochii plini de lacrimile bucuriei că și alți pământeni aduc Slavă lui Dumnezeu.

Tare ne-am minunat  de slovele scrise poznaș pe crucile albastre - ca CERUL - cerul spre care se îndreaptă toate sufletele pământului! – de la Cimitirul Vesel din Săpânța! Și am mai învățat o lecție: aceea să nu ne speriem de moarte, căci moartea nu este decât o prelungire a vieții, dincolo de nori ...

Este timpul unei alte lecții: aceea a simplității Divine a vieții.

-   Oare suntem suficienți de înțelepți să o primim?

Mănăstirea Izvorul Tămăduirii ne-a coborât, pentru câteva ore, în istoria timpurilor când omul iubea liniștea, pacea, simplitatea și nu se gârbovise sufletește de atâta confort și prea-plin.

Am trăit o oră ca în timpurile acelea vechi, când Dumnezeu coborâse pe pământ și sta la masă, ca un Păstor sărman, cu oamenii pe care atâta i-a iubit! Am mâncat, la CINA CEA DE LINIȘTE, cea mai bună ciorbă de fasole și cele mai bune sărmăluțe cu păsat! Amin!

 

                                                                   **********************

La întoarcere am constatat că mașina s-a defectat. Dar și acum tot am învățat ceva: Șoferii ADEVĂRAȚI, femei sau bărbați, se ajută între ei!

Apoi a venit timpul să petrecem!

 

                                                              ***********************

Tineri și mai puțin tineri, de la copii de cinci ani, până la bătrâni de 80 de ani, (nenea Gheorghe, din Coruia) cu toții, am fost poftiți, de staroste ... la NUNTĂ!!!!

Inima ne-a dat ghes! Și ...

Nunta a început!

Este vremea jocului, a strigăturilor, a veseliei!

 

                                                                   ***********************

Miri, Nănași, Socri Mari și Socri Mici, alai de tineri dansatori, Staroste și „nuntași"  am  învățat, în iureșul dansului și printre tropotite, lecția care ne spune că munca este muncă iar jocul este joc, sfânt și ... sănătos.

A fost ca în vis ...!

Razele soarelui ne-au învăluit în cea de a 3-a zi de tabără ...

Am plecat spre Chiuzbaia!

Mănăstirea Chiuzbaia!

Undeva, în curtea mănăstirii, Părintele Varlaam, ne-a primit cu ochii plini de emoție. Barba lui albă flutura ușor sub adiere de vânt. Un zâmbet plin de dragoste și înțelegere deplină ne era oferit cu generozitate.

Rar mi-a fost dat să văd la un om atâta tărie, dârzenie și fragilitate, la un loc! Mâinile lui mari, muncite, știau a mângâia, a binecuvânta și a lucra cu lopata.

Este acest Părinte, coborât, parcă din Scripte, cel care ne-a mai arătat o lecție: acea de a crede într-un vis!

Sau în destin!

 

                                                                    *******************

Omul acesta a dărâmat un munte pentru a ridica un munte și mai MARE! A nivelat un munte pentru a ridica pe acel loc un MARE MUNTE AL CREDINȚEI!

Pe locul drept, se înalță acum, Mănăstirea Chiuzbaia!

Răsărită din adânc de suflet  și zidită de brațe puternice, stă mărturie despre puterea omului și a visului care îl călăuzește!

Este împlinirea unui destin în lupta omului cu timpuri și vremi nevrednice.

Si Omul a învins! Și credința a învins!

Trebuia! De o mie de ori: Trebuia să învingă!

Este o altă idee pentru care Părintele ne-a arătat că trebuie să luptăm!

-       Mulțumim, Părinte Varlaam, și sărutăm dreapta!

Mai apoi, coborâm în sat.

Ajungem la Casa-Muzeu, din Chiuzbaia.

 

                                                     ***************************

În inima satului, un român fain și mândru a vrut să țină timpul pe loc. Pentru el și pentru cei ce vor veni. Căci, nu-i așa,

Nimic din ce a însemnat traiul și munca oamenilor nu trebuie uitat. Pentru mine, acest om, Romică Breban de la Casa–Muzeu, a unit Cerul cu Pământul,atunci când ținea în mâna stângă un ou de dinozaur, vechi de 65 milioane de ani iar în mâna dreaptă un meteorit picat din cer.

 

                                                                ******************

Toate aflate, în mica odaie a casei bătrânești, locul unde s-a oprit veșnicia pentru a săruta clipa prezentă. Și atât de mult i-a plăcut ce a văzut și ce a simțit ... că parcă, parcă, veșnicia și-a făcut culcuș, printre caierul de lână și ițele de la războiul de țesut ...

Iarăși călători, iarăși oaspeți.

Ne-a primit Părintele Bud. În Parohia Chiuzbaia, Părinte tânăr și inimos.

Este învrednicit de Dumnezeu să poarte pe umeri povara timpurilor de azi, când neoameni vor să dărâme, abil și ascuns, lucrarea Divină. Este sortit de Dumnezeu ... SĂ ÎNVINGĂ! Fii vrednic, tinere Părinte, iubitor de cultură și iubitor al Cuvântul Scris, iubitor de poezie și de frumos!

 

                                                        *******************

Am ajuns și în ultima zi de Tabără!

Nu mică ne-a fost bucuria petrecerii a câtorva ore în mijlocul unei familii de maramureșeni! Cu mese întinse, cu slană și ceapă, cu pălincă și supă de găină.

Oameni primitori, harnici, deschiși la suflet cu toți cei ce vin și sunt cu inima curată, ca a lor! În vârful unui deal, viața își înnoadă firul pentru a ne mai învăța pe noi, călători și oaspeți pe tărâmul de vis, o ultimă lecție: FAMILIA este piatra de temelie a unei vieți împlinite.

Toate acestea, pe care vi le-am povestit, nu au fost vis! S-au întâmplat aievea! Undeva, în Romania, lângă Tisa cea albastră, într-o regiune care geografic se numește Maramureș, dar pe care, oamenii o asemuiesc mereu cu

UN COLAC DE GRÂU, FRUMOS,

CA ȘI FAȚA LUI HRISTOS!

Iar eu,

Mirela

Penu

Mă înclin și respectuos spun, cu mâna pe inimă, în numele meu și al fiecărui prieten cunoscut pe 9 septembrie 2021,

 

MULȚUMESC, TABĂRA LITERARĂ:

OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ!

OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!

 

 

                                   București 08.10.2021

(N.A. – a se citi inclusiv pe verticală)

 

 

 

 

 

R E C E N Z I E

 ,Sunt o fiică a acestui neam și îi aparțin cu toată ființa mea. Am avut în vara aceasta o trăire specială, unică pot zice. Ceva ce se întâmplă prea rar în viața unui om. Sau nu se întâmplă deloc! În curtea vechii biserici din Densus, am simțit prezența aproape fizică, materială a unui fir nevăzut, dumnezeiesc! Dor care îmi unea tălpile cu toate oasele miilor de strămoși ai mei și cobora adânc în istorie pentru a se opri în palma unui dac oarecare. (...) M-am trezit spunând ... Tatăl nostru. Pentru ei toți, cei mulți, știuți și neștiuți, dar și ... pentru mine. Și pentru toți cei care vor veni după mine! Căci, prin gândul meu către Divinitate, uneam Cerul cu Pământul pentru a nu rupe ... firul veșniciei neamului".

MIRELA PENU

URME PE APĂ. POVESTIRI DIN ROMÂNIA

(semnal editorial; autor Vasile Bele)

Am primit cu ceva vreme în urmă, de la buna prietenă Mirela Penu, prin serviciile poștale un colet, care cuprinde câteva volume din creația Domniei Sale. Mi-am promis și mie (dar și autoarei!), că în limita timpului liber, vom face o recenzie a acestora, un semnal editorial, ce va fi publicat în Antologie de texte. Recenzii de cărți personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba, aflat în derulare, (deja avem pregătit pentru tipar volumul VI!). Ideea proiectului sau a conceptului literar ne aparține nouă, celor trei coordonatori - prof. Gelu Dragoș, poet popular Nelu Danci și subsemnatul. Cu toată modestia, recunosc faptul că acest proiect literar s-a bucurat de un ecou minunat. Reacțiile literare au fost peste măsura așteptărilor noastre. Am vrut și noi să ținem ,,ștacheta sus!". Am reușit.

Iată, azi, este rândul prozatoarei Mirela Penu. Am cunoscut-o personal. Și pe domnul Penu. Gândindu-mă cu bucurie și cu emoție, încă, Domniile Lor, (fam. Penu), au fost prezenți în Tabăra literară, ,,OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!, organizată, în Maramureș, în perioada 9-12 septembrie 2021. Vă mulțumim pentru faptul că ați acceptat invitația și că ați răspuns ,,prezent" acestui eveniment. Oameni minunați și frumoși. Oameni sinceri și prietenoși. Sperăm că am fost pe gândul și gustul dumneavoastră. Cel puțin noi ne-am străduit. Am învățat din greșeli și vom fi mai bine organizați ediția următoare. Zicem noi!

Azi, pentru că este o vreme ,,de stat în casă", este momentul ,,Mirela Penu și a urmelor pe apă", metaforic vorbind, cu raportare directă la volumul Domniei Sale. Urme pe apă. Povestiri din România, primit cu ,,dedicație și iscălitură", de la autoare, apărut la Editura ePublishers, București, 130 p., ISBN 978-606-049-106-4, având următoarea ,,concepție constructivă": o Dedicație, Cuprinsul cărții, urmat de Cuvântul autoarei, conținutul acestuia - proză scurtă și un CV literar - Mirela Penu.

Voi începe, ca de obicei, cu o scurtă prezentare a autoarei - câteva spicuiri din CV-ul literar, pentru a vă oferi câteva amănunte despre autoare.

Autoarea volumului este o romantică prin definiție. Și o tradiționalistă. Afirm acestea doar gândindu-mă, la cât de frumos își începe, Cuvântul ... ,,Și acum cred că locul nașterii mele - undeva în Dobrogea - între Dunăre și mare, între dealuri, păduri și ape - este cel mai frumos! Și tot frumoasă a fost și copilăria mea, pe vremea când eram stăpâna timpului, a soarelui, a zilelor și a vântului. Având lângă mine doi părinți minunați, am trăit intens și cu bucurie fiecare zi. Dar din primii ani de școală știam că, undeva, ascunsă în mintea și sufletul meu, este o mică sămânță de scriitor" (p. , ... o prezentare absolut modestă, dar de o eleganță aparte.

Trebuie remarcat faptul că acest volum, este cel de-al doilea, debutul întâmplându-se să fie cu volumul Lacrimă și dor (2017) - debut în volum personal. Anul 2007, înseamnă anul debutului editorial, în volumul colectiv, Miracolele zilei, unde îi sunt publicate 11 povestiri personale din cele 33 cât cuprinde acest volum. Colaborează cu ziare și reviste literare - Dor de dor, Memoria slovelor, ziarul Națiunea, revista Convorbiri Literar-Artistice. Datorită implicării în actul literar și colaborărilor cu reviste sau ziare, autoarea, prinzând curaj și ,,putere", participă la concursuri literare, iar activitatea literară i-a fost răsplătită cu premii literare numeroase, urmate de diplome, cupe sau medalii. Una dintre aceste medalii literare, cea mai proaspătă!), este obținută în cadrul taberei menționate mai sus - ,,Oprește-mă, la tine, Maramureș!", oferită de către organizatori tuturor participanților la acest proiect. De exemplu, în anul 2012, obține Premiul I, la Concursul național ,,Pe aripi de dor domnesc", Domnești, (AG), participând cu proză scurtă. Urmează premiile obținute în 2013, 2014, 2015 sau 2016 la Concursul național ,,Dor de dor". Felicitări pentru întreaga activitate literară desfășurată în spiritul valorilor și al calității literare, bună prietenă și îți doresc succes în continuare.

Volumul se deschide cu proza Curcubeul, o poveste adevărată, despre volumul ,,Matei, vorbește-mi despre rai, de Suzanne Ward. Este o relatare directă despre viața de dincolo, relatare făcută de fiul autoarei, mort la 17 ani într-un accident. Despre cartea respectivă, Bobbie Sandoz, notează: ,,Cartea ne ajută nu numai să înțelegem frumusețe de din lumea de dincolo, ci și să învățăm cum să o aducem în lumea noastră".

Următoarea povestioară, Fântâna neuitării ... Prima întâlnire, Boteni, septembrie 1944, (ne introduce în atmosfera istoriei acelor vremuri - războiul, cu fiorii sau umbra morții sau ororile acestuia), se continuă cu Ultima întâlnire, Boteni, septembrie, 2016. Anii au trecut și alții au venit, oamenii au trecut și alții au venit, doar fântâna a rămas. Da! ,, ... fântâna cu cultură! (...) Era acolo! Ea, era acolo! Și m-am bucurat că am zărit-o! Și m-am întristat când m-am apropiat. Căci ...

... Era tristă!

... Împietrită!

... Fără viață!

... Părăsită!

... Inutilă ...

... Parcă ar fi plină cu lacrimi, nu cu apă!", (p. 21). Putem încadra această povestioară cu un fragment dintr-o monografie - una toponimică. Eseul, Gala premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație sau Când un copil cântă despre prietenie, ne introduce în atmosfera sincerității și a purității. Descoperim, cu lux de amănunte, atmosfera unui festival - cu participanții și emoțiile transmise - ,,cuvinte frumos rânduite în rime ... doruri, patimi, vise și bucurie și respect ...", (p. 32).

Mirela Penu, mai face Încă un pas, pentru a ne dărui o altă poveste, chiar așa numită. Ne întâlnim cu personajele reale ale povestirii - Aurora - profesoară de geografie, Ion (soțul acesteia), Toria (fiica Victoria) - ,,...un sunet de telefon, o mașină sfărâmată, oameni de la ISU, de la descarcerare, sunet prelung de sirenă, doctori ... Toria pe masa de operație ... bandaje, lumină albastră prin geamurile unui salon de la Reanimare, bandaje albe, multe bandaje albe pe picioarele ... Torei ... și căruțul purtând trupul inert al Torei ...”, (p. 34). Apoi, îl cunoaștem pe Călin, copilul Toriei, nepotul Aurorei și Ion. O poveste copleșitoare. Interesantă. Aurora, profesoară de geografie, ajunsă pensionară, vindea în fiecare zi, flori în stațiile de Metrou, pentru a aduce, în casă, câțiva bănuți, foarte necesari, pentru tratamentul fiicei sale, Toria, ce avusese un accident de mașină, iar acum se afla în stadiu de recuperare. Da! Aurora, o femeie frumoasă, vindea flori pentru a aduna banii necesari în recuperarea fiicei bolnave. oare câți dintre cumpărătorii de flori, intuiau de ce acest dascăl pensionar, face acest lucru? Prea repede ne dăm cu judecata în orice, analizând, concluzionând. Aurora, vindea pentru câțiva bănuți, florile pe care chiar ea le îngrijea, căci ,,fiecare buchet vândut îi dădea aripi și îi aducea o liniște divină în suflet. Îl înmâna cumpărătorului cu o binecuvântare spusă în gând și cu un mulțumesc profund, rostit încet!”, (p.40). O poveste-lecție de demnitate.

între două drumuri, (cel pe care venim pe lume, și cel pe care plecăm din ea!) este povestea lui Mamaia - o femeie, care cerșea la Metrou, pentru a se putea întreține, pentru a-și cumpăra medicamente, nedorind să fie ,,o povară pentru nimeni”. Știa citit. Semăna izbitor de mult cu bunica povestitoarei. Or fi povești reale? Adevărate? Pot fi! Și dacă stai să te gândești că nimic nu este întâmplător în viața asta?! A învățat carte, de la nepoți. La fel făcuse și ea, povestitoare, o învățase pe bunica să citească. Între venirea și plecarea din această lume - cel două Mari Drumuri, există doar poteci ... Și uite așa, până într-o ultimă zi ... când, mamaia, n-a mai ajuns la Metrou! S-o fi rătăcit pe potecile vieții? O fi ales să plece pe Marele drum - cel al plecării? Doar Dumnezeu ne știe drumurile și potecile. Cert este un singur lucru - vă bine, cât poți! Da! Așa vei dobândi ... vorba Monahului de la Rohia, Nicolae Steindhart ,,dăruind vei dobândi!”. Mirela Penu, Și tu ne-ai dăruit. Sinceritate. Poveste. Prietenie. Adevăr ... Am învățat! azi să fiu mai bun ca ieri și mai rău ca mâine. Te felicit, dragă prietenă și îți mărturisesc, că abia aștept următoarele povestiri. Am să vă las dumneavoastră curiozitatea lecturării celorlalte povestiri. Eu, am rămas, surprins, la Iubirea Nesfârșită, Capitolul I - Cutia cu scrisori. Felicitări!

VASILE BELE

Chiuzbaia, 22 septembrie 2021

MULȚUMESC DIN SUFLET, scriitoarea MIRELA PENU...

LACRIMĂ ȘI DOR. POVESTIRI DIN ROMÂNIA, Editura PAVCON, București, 2017, pag. 144, ISBN 978-606-8879-19-2, o carte minunată, dedicată ,,fiilor mei, Adrian și Marius", pag. 4, iar pe coperta 4, spate, ,,născută din iubirea de țară, de grai românesc și de glie, cartea LACRIMĂ ȘI DOR, are darul de a-ți readuce sufletul în matca-i milenară, de a-l reînvăța dragostea de tot ce e bun, real, autentic. Adevărat balsam sufletesc, ,,poveștile din România", scrise cu inspirație de talentată Mirela Penu, îți vor elibera șuvoiul de lacrimi din inimă, pentru a stinge cu ele dorul arzător de tot ce e românesc în ființa ta".

Volumul, primit cu ,,dedicație și iscălitură", vorba mea, îl vom recenza și vă face parte din volumul 5, al antologiilor literare - RECENZII DE CĂRȚI - PERSONALITĂȚI ALE LITERATURII CONTEMPORANE. SINCERUS VERBA, (vol. 5).

Mulțumesc MIRELA PENU, pentru acest minunat cadou.

................................

În același plic, alături de cartea supra-nominalizată, am mai găsit volumul URME PE APĂ. POVESTIRI DIN ROMÂNIA, Editura ePublishers, București, 2019, pag. 130, ISBN 978-606-049-106-4, primit cu ,,dedicație și iscălitură", și dedicat ,,... tuturor acelora care au crezut în mine și care m-au încurajat să continui... Unii dintre acești prieteni nu mai sunt în viață... dar vor fi mereu în sufletul și în amintirea mea", cu promisiunea autoarei că, ,,voi continua, ,,inspirându-mă din tot ce îmi vor transmite", pag. 5.

MULȚUMESC pentru cadou dragă prietenă. Să dea Dumnezeu să fie bine. Să îți continui visele, cu încredere și curaj. Să fii puternică și să crezi în tine... întâi. Și-apoi, în ce îți rezervă viață. NU mă pronunț deocamdată, pentru că doar am răsfoit cărțile, dar crede-mă, vom fi sinceri, atunci când vom recenza volumele. Doamne ajută..... Ups! Să nu uit... peste câteva zile ,,Iepurașul de Paște" îți va bate la ușă... SEARĂ PLĂCUTĂ!

VASILE BELE

Chiuzbaia, 12 aprilie 2021