joi, 23 septembrie 2021

R E C E N Z I E

 ,Sunt o fiică a acestui neam și îi aparțin cu toată ființa mea. Am avut în vara aceasta o trăire specială, unică pot zice. Ceva ce se întâmplă prea rar în viața unui om. Sau nu se întâmplă deloc! În curtea vechii biserici din Densus, am simțit prezența aproape fizică, materială a unui fir nevăzut, dumnezeiesc! Dor care îmi unea tălpile cu toate oasele miilor de strămoși ai mei și cobora adânc în istorie pentru a se opri în palma unui dac oarecare. (...) M-am trezit spunând ... Tatăl nostru. Pentru ei toți, cei mulți, știuți și neștiuți, dar și ... pentru mine. Și pentru toți cei care vor veni după mine! Căci, prin gândul meu către Divinitate, uneam Cerul cu Pământul pentru a nu rupe ... firul veșniciei neamului".



MIRELA PENU
URME PE APĂ. POVESTIRI DIN ROMÂNIA
(semnal editorial; autor Vasile Bele)
Am primit cu ceva vreme în urmă, de la buna prietenă Mirela Penu, prin serviciile poștale un colet, care cuprinde câteva volume din creația Domniei Sale. Mi-am promis și mie (dar și autoarei!), că în limita timpului liber, vom face o recenzie a acestora, un semnal editorial, ce va fi publicat în Antologie de texte. Recenzii de cărți personalități ale literaturii contemporane. Sincerus verba, aflat în derulare, (deja avem pregătit pentru tipar volumul VI!). Ideea proiectului sau a conceptului literar ne aparține nouă, celor trei coordonatori - prof. Gelu Dragoș, poet popular Nelu Danci și subsemnatul. Cu toată modestia, recunosc faptul că acest proiect literar s-a bucurat de un ecou minunat. Reacțiile literare au fost peste măsura așteptărilor noastre. Am vrut și noi să ținem ,,ștacheta sus!". Am reușit.
Iată, azi, este rândul prozatoarei Mirela Penu. Am cunoscut-o personal. Și pe domnul Penu. Gândindu-mă cu bucurie și cu emoție, încă, Domniile Lor, (fam. Penu), au fost prezenți în Tabăra literară, ,,OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!, organizată, în Maramureș, în perioada 9-12 septembrie 2021. Vă mulțumim pentru faptul că ați acceptat invitația și că ați răspuns ,,prezent" acestui eveniment. Oameni minunați și frumoși. Oameni sinceri și prietenoși. Sperăm că am fost pe gândul și gustul dumneavoastră. Cel puțin noi ne-am străduit. Am învățat din greșeli și vom fi mai bine organizați ediția următoare. Zicem noi!
Azi, pentru că este o vreme ,,de stat în casă", este momentul ,,Mirela Penu și a urmelor pe apă", metaforic vorbind, cu raportare directă la volumul Domniei Sale. Urme pe apă. Povestiri din România, primit cu ,,dedicație și iscălitură", de la autoare, apărut la Editura ePublishers, București, 130 p., ISBN 978-606-049-106-4, având următoarea ,,concepție constructivă": o Dedicație, Cuprinsul cărții, urmat de Cuvântul autoarei, conținutul acestuia - proză scurtă și un CV literar - Mirela Penu.
Voi începe, ca de obicei, cu o scurtă prezentare a autoarei - câteva spicuiri din CV-ul literar, pentru a vă oferi câteva amănunte despre autoare.
Autoarea volumului este o romantică prin definiție. Și o tradiționalistă. Afirm acestea doar gândindu-mă, la cât de frumos își începe, Cuvântul ... ,,Și acum cred că locul nașterii mele - undeva în Dobrogea - între Dunăre și mare, între dealuri, păduri și ape - este cel mai frumos! Și tot frumoasă a fost și copilăria mea, pe vremea când eram stăpâna timpului, a soarelui, a zilelor și a vântului. Având lângă mine doi părinți minunați, am trăit intens și cu bucurie fiecare zi. Dar din primii ani de școală știam că, undeva, ascunsă în mintea și sufletul meu, este o mică sămânță de scriitor" (p. 😎, ... o prezentare absolut modestă, dar de o eleganță aparte.
Trebuie remarcat faptul că acest volum, este cel de-al doilea, debutul întâmplându-se să fie cu volumul Lacrimă și dor (2017) - debut în volum personal. Anul 2007, înseamnă anul debutului editorial, în volumul colectiv, Miracolele zilei, unde îi sunt publicate 11 povestiri personale din cele 33 cât cuprinde acest volum. Colaborează cu ziare și reviste literare - Dor de dor, Memoria slovelor, ziarul Națiunea, revista Convorbiri Literar-Artistice. Datorită implicării în actul literar și colaborărilor cu reviste sau ziare, autoarea, prinzând curaj și ,,putere", participă la concursuri literare, iar activitatea literară i-a fost răsplătită cu premii literare numeroase, urmate de diplome, cupe sau medalii. Una dintre aceste medalii literare, cea mai proaspătă!), este obținută în cadrul taberei menționate mai sus - ,,Oprește-mă, la tine, Maramureș!", oferită de către organizatori tuturor participanților la acest proiect. De exemplu, în anul 2012, obține Premiul I, la Concursul național ,,Pe aripi de dor domnesc", Domnești, (AG), participând cu proză scurtă. Urmează premiile obținute în 2013, 2014, 2015 sau 2016 la Concursul național ,,Dor de dor". Felicitări pentru întreaga activitate literară desfășurată în spiritul valorilor și al calității literare, bună prietenă și îți doresc succes în continuare.
Volumul se deschide cu proza Curcubeul, o poveste adevărată, despre volumul ,,Matei, vorbește-mi despre rai, de Suzanne Ward. Este o relatare directă despre viața de dincolo, relatare făcută de fiul autoarei, mort la 17 ani într-un accident. Despre cartea respectivă, Bobbie Sandoz, notează: ,,Cartea ne ajută nu numai să înțelegem frumusețe de din lumea de dincolo, ci și să învățăm cum să o aducem în lumea noastră".
Următoarea povestioară, Fântâna neuitării ... Prima întâlnire, Boteni, septembrie 1944, (ne introduce în atmosfera istoriei acelor vremuri - războiul, cu fiorii sau umbra morții sau ororile acestuia), se continuă cu Ultima întâlnire, Boteni, septembrie, 2016. Anii au trecut și alții au venit, oamenii au trecut și alții au venit, doar fântâna a rămas. Da! ,, ... fântâna cu cultură! (...) Era acolo! Ea, era acolo! Și m-am bucurat că am zărit-o! Și m-am întristat când m-am apropiat. Căci ...
... Era tristă!
... Împietrită!
... Fără viață!
... Părăsită!
... Inutilă ...
... Parcă ar fi plină cu lacrimi, nu cu apă!", (p. 21). Putem încadra această povestioară cu un fragment dintr-o monografie - una toponimică. Eseul, Gala premiilor Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație sau Când un copil cântă despre prietenie, ne introduce în atmosfera sincerității și a purității. Descoperim, cu lux de amănunte, atmosfera unui festival - cu participanții și emoțiile transmise - ,,cuvinte frumos rânduite în rime ... doruri, patimi, vise și bucurie și respect ...", (p. 32).
Mirela Penu, mai face Încă un pas, pentru a ne dărui o altă poveste, chiar așa numită. Ne întâlnim cu personajele reale ale povestirii - Aurora - profesoară de geografie, Ion (soțul acesteia), Toria (fiica Victoria) - ,,...un sunet de telefon, o mașină sfărâmată, oameni de la ISU, de la descarcerare, sunet prelung de sirenă, doctori ... Toria pe masa de operație ... bandaje, lumină albastră prin geamurile unui salon de la Reanimare, bandaje albe, multe bandaje albe pe picioarele ... Torei ... și căruțul purtând trupul inert al Torei ...”, (p. 34). Apoi, îl cunoaștem pe Călin, copilul Toriei, nepotul Aurorei și Ion. O poveste copleșitoare. Interesantă. Aurora, profesoară de geografie, ajunsă pensionară, vindea în fiecare zi, flori în stațiile de Metrou, pentru a aduce, în casă, câțiva bănuți, foarte necesari, pentru tratamentul fiicei sale, Toria, ce avusese un accident de mașină, iar acum se afla în stadiu de recuperare. Da! Aurora, o femeie frumoasă, vindea flori pentru a aduna banii necesari în recuperarea fiicei bolnave. oare câți dintre cumpărătorii de flori, intuiau de ce acest dascăl pensionar, face acest lucru? Prea repede ne dăm cu judecata în orice, analizând, concluzionând. Aurora, vindea pentru câțiva bănuți, florile pe care chiar ea le îngrijea, căci ,,fiecare buchet vândut îi dădea aripi și îi aducea o liniște divină în suflet. Îl înmâna cumpărătorului cu o binecuvântare spusă în gând și cu un mulțumesc profund, rostit încet!”, (p.40). O poveste-lecție de demnitate.
între două drumuri, (cel pe care venim pe lume, și cel pe care plecăm din ea!) este povestea lui Mamaia - o femeie, care cerșea la Metrou, pentru a se putea întreține, pentru a-și cumpăra medicamente, nedorind să fie ,,o povară pentru nimeni”. Știa citit. Semăna izbitor de mult cu bunica povestitoarei. Or fi povești reale? Adevărate? Pot fi! Și dacă stai să te gândești că nimic nu este întâmplător în viața asta?! A învățat carte, de la nepoți. La fel făcuse și ea, povestitoare, o învățase pe bunica să citească. Între venirea și plecarea din această lume - cel două Mari Drumuri, există doar poteci ... Și uite așa, până într-o ultimă zi ... când, mamaia, n-a mai ajuns la Metrou! S-o fi rătăcit pe potecile vieții? O fi ales să plece pe Marele drum - cel al plecării? Doar Dumnezeu ne știe drumurile și potecile. Cert este un singur lucru - vă bine, cât poți! Da! Așa vei dobândi ... vorba Monahului de la Rohia, Nicolae Steindhart ,,dăruind vei dobândi!”. Mirela Penu, Și tu ne-ai dăruit. Sinceritate. Poveste. Prietenie. Adevăr ... Am învățat! azi să fiu mai bun ca ieri și mai rău ca mâine. Te felicit, dragă prietenă și îți mărturisesc, că abia aștept următoarele povestiri. Am să vă las dumneavoastră curiozitatea lecturării celorlalte povestiri. Eu, am rămas, surprins, la Iubirea Nesfârșită, Capitolul I - Cutia cu scrisori. Felicitări!

VASILE BELE
Chiuzbaia, 22 septembrie 2021

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu