Vicepreşedintele Ligii Scriitorilor din România, dr. Mihai
Ganea (foto) şi-a prezentat cea mai nouă creaţie, este vorba despre „Batalionul de
pedeapsă”, apărută la Editura Transilvania din Tecuci, la Sibiu - oraş cultural european - în prezenţa unui numeros şi distins
public. Inspirată de evenimente reale din viaţa medicului chirurg Mihai Ganea,
cartea este un triptic narativ care cuprinde mai multe proze iar în partea a
doua un adevărat roman document pentru istoria acestui neam, despre
atrocităţile şi nedreptăţile săvârşite în regimul comunist de cei care gândeau
altfel sau nu aveau „origini sănătoase”.
Autorul Iagan Ameth, pseudonim al scriitorului băimărean, a
afirmat într-un interviu că „Această carte a fost scrisă nu din ranchiună, nu
din răzbunare, ci ca o relatare corectă a faptelor reale trăite de mine”. De
altfel, în partea a treia a cărţii sunt publicate documente, ca dovezi
palpabile ale faptelor trăite şi povestite de autor.
Să mai spunem faptul că prin „Batalionul de pedeapsă” s-a
produs o premieră (cel puţin în Maramureş) prin lansarea cărţii online, în aprilie anul acesta, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare în prezenţa
membrilor Ligii Scriitorilor, filiala Maramureş. Evenimentul din primăvară
poate fi vizionat pe Centrul de Excelenţă şi pe You Tube.
G.D.Lucăcean
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu