Vineri 6 decembrie,
de la ora 18, Știința Explorări joacă acasă cu CSVM Zalău, în
etapa a X-a a campionatului. Oaspeții
vin în Baia Mare din postura de lideri ai clasamentului cu 24 de puncte, fiind
deciși să recâștige în acest sezon supremația
în România, după ce au terminat campionatul precedent pe un dezamăgitor loc 3.
Băimărenii abordează jocul de pe poziția
a 5-a a clasamentului, cu 15 puncte, și
sunt hotărâți să dea o replică dârză
adversarului.
Marius Botea
(antrenor princ. Știința Explorări): Zalăul este o echipă
redutabilă, care are jucători de mare valoare. Noi mizăm pe forța grupului și
vom încerca să facem un meci cât mai bun și,
dacă se va putea, să obținem victoria.
Partida Știința Explorări - CSVM Zalău (vineri, ora 18) va
fi arbitrată de Paul Szabo-Alexi (Oradea) și
Nicolae Cristea (Cluj Napoca), în timp ce observator FRV a fost desemnat Ioan
Buhățel (Dej). Întâlnirea va fi
transmisă în direct de postul tv Digi Sport.
Etapa a X-a mai
cuprinde meciurile:
- Arcada Galați - Dinamo București (sâmbătă 7 decembrie, ora 16)
- Tomis Constanța - VCM LPS Piatra Neamț (sâmbătă, ora 17)
- Unirea Dej - CSM
București (sâmbătă, ora 17)
- Phoenix Șimleu Silvaniei - SCMU Craiova (sâmbătă, ora
18)
- Universitatea Cluj
Napoca va sta
Cristi SOMEŞAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu