Editorial de Radu Herjeu

...de ce n-am nevoie de Ștefan cel Mare ca să merg la vot!

Am fost întrebat de mai multe ori de ce nu m-am implicat (scriptic) în această campanie electorală, așa cum am făcut-o în ultimele 3 sau 4. Nu mă gândisem la asta dar, într-adevăr, am comentat foarte puțin pe această temă. Am fost mai mult un martor care, din când în când, a taxat pe facebook vreo gogomănie a candidaților. Mai mult, nici nu simt, pe măsură ce se apropie data alegerilor, impulsul de a-i convinge pe concetățenii mei să meargă să voteze, indiferent cum, dar să meargă. Ba, dimpotrivă, au început să mă deranjeze campaniile care te îndeamnă să nu-i lași pe ”proști” să decidă în locul tău. Uitând că tot ei ni l-au adus pe TB pe cap și ni l-au ținut acolo 10 interminabili ani.

Cred în continuare că votul ar trebui să fie obligatoriu, dublat, însă, de apariția pe buletine a unui dreptunghi în care să fie scris NICIUNUL. Și dacă acesta din urmă va primi mai multe ștampile decât celelalte, alegerile să fie repetate. Eventual, fără candidații din trecut. Continui să fiu convins că numai participarea la un scrutin îți dă dreptul de a cere socoteală cuiva pentru modul în care a folosit rezultatele lui. Nu totul se reduce la gestionarea banilor din taxele pe care le plătești. Votul e o investiție etică pe care o faci în cineva. Și prin această prismă îi evaluezi performanțele pe care le-a avut în funcția obținută în alegeri. Eu voi fi prezent la urne și duminica asta, ca de fiecare dată în ultimii 25 de ani. Și n-am nevoie de îndemnul mustind de manipulare al lui Ștefan cel Mare. Voievod remarcabil, dar care ar fi tratat cu tăișul sabiei orice tentativă de democratizare a domniei sale.

Doar că, de data asta, nu mai simt că e vital să-i conving pe toți concetățenii mei să mi se alăture. Pentru că, acum, indiferent cine iese președinte, nu cred că România poate suferi mai mult decât în ultimii 10 ani. Niciunul dintre candidați, nici măcar clonele feminine ale celui care mai stă încă la Cotroceni, nu mai pot face atât rău țării și populației ei, așa cum a făcut-o el. Cu toate defectele lor, și, din păcate, fiecare are destule, niciunul nu deține acea combinație de tare de caracter specifică actualului ocupant al funcției. Chiar dacă mulți dintre foștii exponenți sau susținători ai unui regim detestabil s-au repliat în spatele lor , fără lipsa de scrupule a celui care-i conduce, nu vor mai putea otrăvi chiar totul în jurul lor.

Să-i luăm doar pe cei doi cu cele mai mari șanse. Chiar dacă între ei sunt diferențe mari, care mă vor face să nu-l aleg la întâmplare pe unul dintre ei, niciunul nu seamănă cu cel la al cărui scaun râvnesc. Eu n-am votat ”împotriva” cuiva decât la cele două referendumuri de demitere. În rest, am pus ștampila mereu pe cel despre care am crezut că are cât mai multe trăsături de caracter decente sau măcar benigne. Consider o tâmpenie aserțiunea ”toți politicienii sunt la fel”. Ea aparține, de obicei, celor care, în viața lor de zi cu zi, își scuză derapajele gândind că nu sunt singurii care le fac. Așa cum nu cred că modul în care funcționează țara de sute de ani va permite apariția unui om providențial în viitorul previzibil

În acest moment eu nu mai visez la cai verzi pe pereți pe care să-i păstorească efemerul președinte. Criteriul cel mai important pe care îl am în alegere este legat de capacitatea de a stopa declinul abrupt al societății românești din ultimul deceniu, de a nu mai provoca răni purulente în țesătura socială și instituțională, de a permite și ajuta celor vechi să se vindece. Nu știu dacă îi vor ajunge 5 ani. Dar știu că abia după asta vom putea să ne gândim serios la o societate normală, în care schimbarea e produsă de fiecare dintre noi, în fiecare zi, nu o dată la 5 ani, prin delegarea prin vot a responsabilităților.