sâmbătă, 22 noiembrie 2014

ELICOPTER MILITAR, PRĂBUŞIT ÎN SIBIU: BILANŢ TRIST 8 MORŢI!

Un elicopter militar de tip IAR-330 PUMA s-a prăbuşit, vineri dimineaţă, în jurul orei 10:40, în judeţul Sibiu. Din primele informaţii, elicopterul ar fi luat foc în aer. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a precizat, la Realitatea TV, că în elicopter se aflau 10 persoane, din care opt au decedat. Din cauza rănilor suferite, cei doi supravieţuitori vor fi aduşi la un spital din Bucureşti. O echipă formată din procurori militari şi specialişti criminalişti a ajuns la locul accidentului. Epava elicopterului este un morman de fiare şi cenuşă.
Duşa a precizat că a dispus deja o anchetă tehnică pentru stabilirea cauzelor accidentului şi a sesizat Parchetul.
Ambii răniţi în accidentul aviatic de la Sibiu vor fi transportaţi de la UPU Târgu Mureş la Spitalul de Arşi din Bucureşti, cu un avion medical Spartan, care se află deja pe Aeroportul din Târgu Mureş, au anunţat miniştrii Mircea Duşă şi Gabriel Oprea, care i-au vizitat pe răniţi.
Reprezentanţii Parchetului Militar cercetează locul accidentului aviatic din judeţul Sibiu, situat între mai multe dealuri, la 45 de minute de mers cu tractorul de satul Stejăriş, cel puţin o sută de reprezentanţi ai autorităţilor fiind în zona epavei elicopterului - un morman de fiare şi cenuşă, scrie MEDIAFAX.
La acest moment, forțe ale Poliției Române, ISU Sibiu și 2 elicoptere SMURD sunt în deplasare spre zona unde a avut loc impactul. Un al treilea elicopter este pregătit pentru intervenție. Primele forțe ale poliției Române au ajuns deja la fața locului.
Potrivit unor surse citate de tribuna.ro, toate echipajele Serviciului de Ambulanță Mediaș au plecat spre locul tragediei.
Ceața foarte deasă care s-a așternut în zonă limitează, însă, vizibilitatea la aproximativ 100 de metri, relatează turnulsfatului.ro. Terenul este foarte accidentat și mașinile obișnuite nu pot înainta.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a declarat că elicopterul efectua un exerciţiu militar şi că, în momentul producerii incidentului, acesta se întorcea la Poligonul Cincu.
"Oamenii din sat vorbesc că elicopterul s-a învârtit razant, de vreo două ori, deasupra satului. Era în derivă. După aceea s-ar fi îndreptat către Iacobeni, oamenii din sat au plecat în căutarea locului, s-au mobilizat. O grămadă de ambulanțe și de mașini de pompieri au trecut de asemenea prin sat în căutarea locului", povestește Marius Dudaș, secretarul comunei Laslea, de care aparține satul Mălâncrav.
Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, se deplasează în acest moment la locul unde în această dimineață s-a prăbușit un elicopter aparținând Ministerului Apărării Naționale, anunţă un comunicat al MAI. Împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea se află și o echipă de procurori militari și criminaliști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Conform primelor informații, apelul de urgență prin 112 s-a primit în jurul orei 10.50, prin acesta anunțându-se, că în zona localității Mălâncrav, județul Sibiu, a avut loc acest accident.
Vicepremierul Gabriel Oprea a activat de urgență Centrul Operațional de Comandă al Guvernului României și Centrul de Comandă al MAI pentru coordonarea acțiunilor de salvare a supraviețuitorilor și cercetarea condițiilor în care a avut loc accidentul. Sursa: REALITATEA.NET

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu