Poesis - Gabriela Mimi Boroianu

Mă numesc Gabriela Mimi Boroianu și m-am născut în 13.06.1967 pe meleaguri mehedințene, mai precis în minunatul oraș Drobeta Turnu Severin, orașul unde frumosul își leagănă dorurile în apele Dunării ostoindu-le în poveștile munților, orașul unde m-am născut și unde sufletul meu a învățat să simtă iubirea revărsându-și prea plinul în versuri. Orașul unde locuiesc și unde în școala generală sub îndrumarea domnului profesor de limba și literatura română Ion Mocioalcă, am scris primele versuri.

Am făcut acest lucru sub îndrumarea unor oameni deosebiți în antologiile "Cioburi de vise I" (proiect inițiat de doamna Marinela Jurcă), "Iubirea dincolo de vis"(proiect inițiat de doamna Silvia Bya Urlih) "Toamnă 2013', "Cuvinte sculptate", "Privește visând, iubito", cât și în volumul propriu de poezii "Cântând iubirea" (volume apărute sub îndrumarea și prin bunăvoință doamnei Lungu Lenuș și a site-ului Cronopedia), cât și volumele "Mama" și "Tata" (antologii apărute prin bunăvoință domnului Puiu Răducan).

Colaborez cu revistele literare"Confluențe Literare",  "Popasuri culturale", "Bogdania" și "Cronos-penița de aur".

Trezește-te române!

Sunt tulburi vremuri astăzi pe pământ,
Stă Diavolul la rang de Dumnezeu,
Vărsăm otravă-n orișice cuvânt,
Și ne-nchinăm unui malefic "Eu"

Stăpânește dorința de putere,
Nu contează ce suflete călcăm.
Contează doar să adunăm avere,
Uitând că "dincolo", nimic nu luăm!

Zidim biserici cu-ngâmfare
Și-n loc să ne rugăm, ne lăudăm,
Credința mea, decât a ta-i mai mare!
Și-n hăul necredinței ne afundăm.

Ce ne-o-nvățat străbunii am uitat,
Vindem țara pentr-un ban în pungă,
Nu ne pasă că-n urmă ce-am lăsat
Copiilor, prea mult n-o să le-ajungă.

Ne mint mai marii că trăim bine,
Și ca niște căpușe sug din noi, 

Nu le pasă de "existăm" și mâine,
Cum nu văd că suntem flămânzi și goi.

Simple semnături pe-un buletin de vot,
Pe care le plătesc cu cinci sarmale,
Ne-am pus credința-n ei și ne-au luat tot,
Iar azi murim cu zile în spitale.

De dragul de-a avea averi și bani,
Ș-o falsă libertate de cuvânt,
Ne-am vândut sufletul către dușmani,
Uitând tot ce-am avut în noi mai sfânt!

Întoarce-ți ochii către cer române,
Și cere-i Domnului să-ți dea tărie,
Să-ți iei destinu'-n mâini, că altfel mâine,
Vei fi iobag în propria gospodărie.

Cât încă poți să spui că ai un nume,
Și-un sânge de străbun îngrașă glia,
Deschide ochii, trezește-te române,
Cât încă e pe hartă ROMÂNIA! 

Se merită să ne certăm?

Se merită să ne certăm aiurea
Ca orbii pe-o găleată de lumină?
Să ne-njurăm și să ne pierdem firea
Nimic din toate, n-o să ne revină!
Se merită să ne-nvrăjbim an după an,
E vreunul care merită mai mult?
Când ei aleargă doar după ciolan
Și de noi nu le pasă cam demult?
E vreunul mai milos, mai ne avar?
Sau a trecut dincolo de cuvânt?
Le pasă doar de ei, de noi nu au habar.
Știm, promit doar! Că vorba zboară-n vânt.
Ne-a dat vreunul școli de Doamne-ajută?
De ce-ar făcea-o? Doar proști le folosesc
Să-i ducă-n vorbe, pe deget să-i învârtă.
De luminați cu toții se feresc!
Îi pasă oare vreunuia de noi?
La ce sunt buni oamenii sănătoși?
Când ești bolnav și te zbați în nevoi
Nu îți mai pasă cât fură de zeloși!
Chiar de câte unul mai e "sacrificat"
La "mititica" se trăiește bine!
Căci conturile și le-au protejat!
E praf în ochii să te-adoarmă pe tine!
Îi pasă vreunuia că n-avem ce muncii?
Că nu avem ce pune pe masă de mâncare?
Pe cei cu demnitate nu îi poți umilii,
Sau să-i prostești cu patru-cinci sarmale!
Deci vă întreb a câta oară, oare?
Se merită atâta cât ne-am învrăjbit
Când fix în dos pe ei, de noi, îi doare
Și ne privesc doar ca pe-o sursă de venit?

Noi suntem ȚARA! Noi poporul!
De ce sunt legile făcute pentru ei?
De ce tăcem si ne-nghițim amarul
Certandu-ne pentru o şleată de mişei?