marți, 17 februarie 2015

Editorial. Mințim

Da, Dl Neagu Djuvara, așa este, așa cum spuneți:„ Să știți că nu suntem respectați nu din cauză că n’am jucat un rol important în istorie, ci fiindcă mințim. De aceea nu suntem preluați de către istoricii din occident. De îndată ce vom fi cunoscuți cu o istorie veridică, să vedeți ce repede ne ocupăm locul cuvenit. Noi le umflăm așa de mult, că ajungem să nu fim luați în serios.”De data asta nu prin umflare ci prin eludare, mințim, metodă moștenită de la tovarăși.
    Editorialul din „Graiul MM” de vineri 6 Febr.2015 se ocupă de Iuliu Maniu, 62 de ani de la moartea lui, la 5 Febr. 1953 în închisoarea din Sighetu Marmaţiei. Sunt amintiți toți, de toate meseriile care au fost încarcerați la Sighet, politicieni, miniștri, economiști, militari, industriași, etc. numai o categorie este eludată, Biserica. La Sighet a fost încarcerată Biserica Catolică din România, de ambele rituri, latin, romano-catolică, română, maghiară, germană și de ritul bizantin=greco-catolică, români, decapitată total, la cererea sovietelor. Inițial, după Dec.1989, închisoarea de la Sighet a fost: „Închisoarea elitelor” apoi a devenit  a „miniștrilor” dar a Bisericii n’a fost niciodată! Deși aici și-au adus jertfa, BRU (Bis. rom. unită=greco-cat.): 48 de preoți, 5 episcopi în funcție și 5 sfințiți clandestin, dintre care 3 au murit la Sighet. Biserica latină din România, aici au fost închiși: 11 preoți romano-catolici,  5 episcopi,
  romano-catolici, dintre care aici au murit doi, unul în funcție și unul sfințit clandestin. Nu avem spațiu să’i trecem pe toți nominal, dar se știe foarte bine, cine sunt aceștia. Un singur preot ortodox a fost închis la Sighet, Păşculescu Orlea, din București. Nu se știe, pentru credință sau politic.
Memorialul devine tot mai mult prilej de mediatizare pe toate laturile, pierzându-se, din ce în latura suferinței. Părintele Eugen Popa, prof. la Seminarul Teologic de la Blaj, care a „făcut” anii 50-55 la Sighet, anii de „funcționare” comunistă a închisorii, i-a spus Blandianei, la un simpozion la care a participat în anii 90: „Nu aceasta a fost suferința aici! (așa cum este prezentată ea acum!) Ori de atunci s’a mai atenuat mult, din ceea ce-a fost căci Ana Blandiana n’a mișcat nimic la ceea ce a fost atenționată. Închisoarea de la Sighet trebuia să rămână ceea ce a fost „a elitelor” iară dacă am vrut să o amplificăm, pentru tot spațiul concentraționar românesc, atunci obiectiv și corect, fiecărui compartiment în parte acordându’i atenția și valoarea cuvenită și nu „per ansamblu” cum am făcut și facem cu Biserica. Dar dacă mergem pe afirmația înaltului nomenclaturist,  Romulus Rusan, soțul Blandianei, care s’a exprimat în
tr’o pauză a simpozionului în Iunie, 1997: „Să se mai termine cu văicărelile greco-catolicilor” atunci așa este! ”Văicăreli” (1) avem Memoriile Cardinalului dr. Iuliu Hossu, intitulate: „Credința Noastră este Viața Noastră” Ed. „Viața Creștină,” Cluj, 2003, în care descrie: „Petrecerea (sens de trecere a timpului) noastră  în temința Sighetului, începând cu seara zilei de 25 Mai, 1950 și până în dimineața zilei de 4 Ianuarie, 1955, când am ieșit pe poarta pe care nu mai ieșisem de atunci.” Începând cu 13 Febr 1952 și până la capăt, „reședința episcopatului Bisericii Unite a fost în celula 44, et.I, unde nu intra soare decât odată pe an, câteva minute, la solstțiul de vară.” Preasfinția Sa Iuliu Cardinal Hossu, descrie cum aveau paturile aranjate în camera 44 episcopii români. Așa trebuia să apară în Memorial. Există?! Nu! De ce ? „Văicăreli”(2) capul familiei, preotul, arestat iar soția cu copii mici pusă efectiv în stradă, fără un mijloc de subsistență.Cazul a sute de familii din Ardeal! Există istorici în Occident, care le știu, toate acestea, poate mai bine decât noi, ceea ce l-a îndreptățit pe valorosul nostru istoric, Neagu Djuvara să facă afirmația pe care a făcut-o.
  Din moment ce le acordăm atâta atenție Brătienilor, în închisoarea din Sighet, corectitudinea ne-ar îndemna să le respectăm și gândirea și legat de aceasta să dăm și noi respectul cuvenit celor pe care ei i-au cinstit. Cităm dintr’un document: În ziua de 4 Decembrie 1881, Ion C. Brătianu spunea în Parlamentul României: „Trebuie să știți că chiar descoperirea noastră națională ne-a venit de dincolo,de peste Carpați, prin acei români care au fost trimiși la Roma, unde au învățat să fie români.” Acești români trimiși la Roma au fost teologii și preoții BRU, al cărei nume este boicotat azi în România. Apar, chiar la Baia Mare, lucrări în care Inochentie Micu Klein, n’a fost episcopul de Blaj al Bisericii greco-catolice, ci doar omul politic român în Dieta Transilvaniei!... 
  Pentru că persecuția BRU a intrat într’o nouă fază, persecuția ideologică, mult mai perfidă mai dăunătoare și mai otrăvită, mediile fac jocul politicii de moment. „Nu se vorbește despre ceea ce nu există” sau invers, iar ziariștii, pentru o coajă de pâine, nici prea albă nici prea dulce, pentru că trebuie să o mănânce, își calcă pe conștiință, unii conștient, alții inconștient, alții din ignoranță, unii din imbecilitate,dar nici unul nu se gândește că:„Voi sunteți lumina lumii”(Matei, 15, 14) Da, așa le-a spus Christos apostolilor săi. Azi, Voi, ziariștii, ca servi ai Cuvântului, sunteți. „Lumina lumii.” A, Adevărului, a lui Dumnezeu, sau a Minciunii, a Satanei. Căci tot Evanghelia lui Christos, de la Luca, 8, 16-18, ne spune: „Nimeni nu aprinde o candelă ca să o acopere cu un vas sau să o pună sub pat, ci o pune pe candelabru, ca oricine intră să vadă lumina. Căci nu se află lucru tăinuit, care să nu fie dat pe față, nici ascuns, care să nu fie cunoscut și să iasă la lumină. Luați așadar seama cum ascultați!” Deci luați seama...căci nicăieri, un ziarist nu poate fi mai  bine „lumina lumii” decât în Maramureș, legat de Sighet, dacă ascultă cuvintele lui Isus, transmise nouă, de evanghelistul Matei, 5, 37: „Cuvântul vostru să fie:„Da, da! Nu,nu! Restul vine de la cel Rău.” care caută să tăinuiască lucrurile...  și nu uitați, căci tot Matei,( 24, 35) ne spune cuvintele lui Isus: „Cerul și Pământul vor trece; cuvintele mele nu vor trece.” Atunci, eu ca ziarist al poporului meu, nu al unui partid,  temporal, în serviciul cărui Cuvânt mă pun pentru o coajă de mălai?
                                                     
          Teresia Bolchiș Tătaru                     în Febr. 2015             


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu