Lumea
lumilor
sau
universul universurilor paralele
Motto: Trăim murind zi
după zi
până ce-n neştiut vom fi!
Ştiau şi anticii
(chinezii, de pildă) că lumea este atât de întinsă şi complexă, încât mintea
umană n-are cum să-i priceapă alcătuirea şi să-i pătrundă rosturile. Dovadă
destăinuirea lui Zuang Zi, subtilul continuator al lui Lao Zi, întemeietorul
taoismului: „Eu pot să înţeleg că nefiinţa există, dar nu şi că nefiinţa nu
există”.
Şi tot anticii aveau
convingerea că nu-i cu putinţă ca noi, oamenii, să fim singuri şi uitaţi de
Marele Genitor (Unul pentru vechii indieni) în această armonioasă imensitate
numită Cosmos de grecii antici, motiv pentru care făceau o clară şi categorică
distincţie între lumea sublunară a muritorilor şi cea supralunară a
nemuritorilor din credinţe şi mitologii.
Se poate spune că la
limită fiecare om reprezintă o lume – lumea lui populată cu gânduri,
sentimente, vise, iluzii şi deziluzii, sau ceea ce numim universul lăuntric.
Tocmai de aceea se spune despre oamenii interiorizaţi, respectiv despre acei
vizionari ce fac din neliniştile lor interioare rampa de lansare pentru omenire
spre un viitor mai bun, că trăiesc în lumea lor. Fireşte, o lume atât de bogată
în frământări atotumane, încât – ruşinându-se de privirile indiscrete şi de
zâmbetele ironice ale neîncrezătorilor – se închide în adâncul mănos al
minţilor şi inimilor supraînzestrate de Dumnezeu, până când soseşte clipa
deschiderii către semeni, astfel ca întrega omenire prezentă şi viitoare să se
poată înfrupta din fructele îndumnezeirii...
Câte bordeie, atâtea obiceie, afirmă înţelepciunea populară. Ceea
ce vrea să spună că fiecare om, familie sau popor îşi are un fel de-a fi
într-atât de specific, încât reprezintă o adevărată lume în nemărginita serie (văzută
sau nevăzută) a lumilor înconjurătoare.
Iată, de pildă, lumea
românească postdecembristă ce se constituie în imaginea vie a dezastrului la
care se ajunge prin minciună servită în ambalaj democratic, tâlhărie şi fapte
penale mai ceva ca-n codrii noştri de odinioară, prin impostură, demagogie şi
trădare naţională, pe scurt, printr-un neîntrerupt şir de fapte degradante.
Carevasăzică, o societate supusă la cele mai diabolice experimente, prin care
proverbiala-i răbdare ia încet-încet chipul resemnării (mai nou chiar vizavi de
actele sfidătoare ale homosexualilor şi lesbienelor), o societate în care
grosul membrilor ei – dezorientaţi, înşelaţi, sărăciţi, înstrăinaţi şi nedoriţi
în casa (ţara) lor – simt la propriu pe pielea lor cumplitul adevăr cuprins în
spusa Homo homini lupus (Omul este
lup pentru om)...
Ştiinţa modernă, îndeosebi
extrem de vaga teorie a relativităţii, admite existenţa mai multor forme de
timp (astronomic, biologic, psihologic, virtual etc.), dar fără a putea oferi
explicaţii convingătoare şi unanim acceptate vizavi de natura lui (De fapt ce
măsurăm când pretindem că măsurăm timpul, despre care nu se ştie dacă este o
realitate obiectivă sau o existenţă pur subiectivă?!), admite coexistenţa, ba
chiar întrepătrunderea universului material cu cel antimaterial, admite
existenţa universurilor paralele şi că în infinitul macrounivers teoria relativităţii
este valabilă doar până la viteza de deplasare a luminii (300.000 km/secundă),
prag în apropiere de care spaţiul se contractă şi timpul se dilată, dar suntem
avertizaţi că peste această viteză limită se pot petrece cele mai stranii
fenomene: materia să se transforme în antimaterie, timpul să curgă spre
începuturi, iar spaţiul să devină altceva decât ce ştim noi acuma despre el.
Ceea ce, de altminteri,
chiar are loc în microunivers (lumea cuantică şi subcuantică), unde, din cauza
necontenitelor şi instantaneelor transformări din materie în energie şi
viceversa, încă nu s-a ajuns (şi poate că niciodată nu se va ajunge) la cele
mai subtile particule care sunt considerate ultimele „cărămizi” ale materiei,
unde timpul şi spaţiul au alte însuşiri şi conotaţii faţă de nivelul fizic
uzual, fapt pentru care la acest nivel trebuie elaborate alte legi de
manifestare a materiei (bunăoară aşa ca principiul
de nedeterminare al lui Heisenberg), şi unde se aplică logica dinamică a contradictoriului, logică la a cărei dezvoltare
şi argumentare şi-a a dus o importantă contribuţie compatriotul nostru Ştefan
Lupaşcu.
Sighetu Marmaţiei, George PETROVAI
5 iulie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu