goală cutia bătrânului vecin
trăieşte, şi-a
ridicat corespondenţa
cutia mea –
plină-ochi
rectangular
nimicul
EXCLUSIVITATE
cum mi-ar aşterne cineva o faţă albă de masă
în zbor,
mi se întâmplă
liniştea
zgomotele serii o acompaniază
şi ochii
deja-domnişoarei, calzi
– nu, nu mi-e sufletu-n trecut, se mai petrec schimbări
IPOCRIZIE
nu înțeg graţia ta în oraşul sfârşit,
faptul că dau s-o notez
– graba ta – da
şi vulpiţele iama
prin cofetării
VORBE LA PALAT
azi numai eu am venit
au trecut nişte casnici pe lângă zidul
grădinii
freamăt de frunze, foşnet de vorbe
ÎNFRUPTARE
odată am să plâng pe
săturate
cât a meritat, cât n-am apucat
mă voi face de
râs
o să-mi tremure
hainele, carnea, bărbia
abia aştept
NORDICĂ
ziua de iarnă iar luminoasă
n-o laud,
nu-i dau tuşa mea
personală
o iau ca un lucru
de la sine înţeles, cuvenit mie
***
singur cu mâinile goale
mănânc alimente
singure
Aprilie vântură
furouri prin cer
STAREA
AMINTIRII
în copilărie –
prietenii mai
mari îngrijindu-mă
şi eu, vai,
bătrân
CORSO
ce dumnezeiţe, ce şcoli de manechine
cine a zis că oraşul e mort
se poate trăi mult şi bine la Sighet
întâlneşti bătrâni noi peste tot
BANCA
DIN FAŢĂ
o, n-aţi văzut
bătrânul în argint
stătea încremenit
în Anotimp,
pierdut în argint
orice mişcare l-ar fi prefăcut
în nişte lut pe
trotuar
şi m-am ferit să nu mă vadă
şi m-am ferit să nu
îl văd
SUNT NOPŢI DE DORMIT
la urmă – conturi
încheiate –
trecem pe pilot-automat
seară de seară ne
culcăm,
de parcă ăsta ar fi rostul nostru
de parcă am avea de terminat
rapid
/ cu /
provizoratul –
( aşa cum pâlpâi eu pe-aici, în lichidare,
dacă te-ai ivi,
m-aş prăbuşi încă )
AZI NU SE
FILMEAZĂ
plouă, vântul bate razant cu vitrinele
oameni cu gulerul
ridicat se grăbesc
la locul lor
natural în compoziţie,
umbrelele se dau
peste cap la fix
spre seară,
un fluviu de maşini târâtor prin oraş
deasupra toamna
distribuie frunze color
semafoarele
filează foarte feeric
GRĂDINA MORII ON-LINE
un tânăr ostil, anonim
tocmai am avut o
dispută pe site-ul local
totu-i privit
notat comentat
respirăm în
cerneala virtualului
( copiii prea mici mămicile translucide
un râu cu un deal
împietrit
pe dig trec
perechi afundate în câte s-au scris
cândva se aude un
aparat de filmat )
TU DEJA ŞTII
ce-i cu tine zilele astea
te-ai îmbătrânit
te-ai încetinit
privirea ta abia
ajunge la noi
abia trece de la
unul la altul
lucrurile astea nu se petrec aşa peste noapte
mai degrabă nu se
petrec
pentru că nu-i un
răspuns
– doar noi,
întrebători, întrebători
CONTEMPLARE
în stradă lumina în fel şi chip:
toate se-nteţesc,
se pun în mişcare
în spatele meu chelneriţa curăţă mesele
amãnunţit,
are o bluză albă,
februarie
MĂRTURISIRE
pe mine să mă lăsaţi în pace eu sunt sub
ocupaţie
de plictis de
îngeri de farmazoane de singurătate
nu
sunt aici şi nu am fost vreodată
am incapacitatea fiinţială de a fi prezent
pe mine să mă lăsaţi în pace
pe mine să nu mă
uitaţi nici o clipă
VARA CONTINUĂ
cafenelele pline, parcurile aglomerate,
pe corso aceiaşi
inşi – ce aşteptăm pe aici?
poate lumina ce enervează dimineaţa pescarii,
vreun zvelt
allegro de pian, rătăcit
poate ziua în care, lămpăresele făcându-şi
datoria,
fi-va totul
clarissim
DANTELĂREASA.
VERMEER
omul în exerciţiul frumuseţii sale – orice om
–,
cu atributele
divinităţii –aici cârlionţii, tinereţea –
la supermarket în lumină înşfăcăm de toate
aşteptând la casă,
Jaga-Jaga, schiţãm un dans din şunci
PLURAL
trăiesc mărginit de râuri la care nu mă duc
stau aici toata
ziua cu lumina de-acolo
pe nepusă-masă ne
bântuie albastrul înserării
POEZIE, POEZIE
vorbesc de la egal la egal cu voi,
ci eu, doamne,
ce-am făcut atâţia ani?
am nişte cărţi în
casă închise mai mereu
una sunt eu
ies tot mai des în oraş mă plimb tot mai încet
tinerii sunt de-o
frumuseţe fără greş
nu îşi arată în
clar fericirea
frunziş
tulburător!
– nu, nu de iunie
– de Mai, strălucitor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu