Ziua
Internațională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, în data
de 1 octombrie. Cu această ocazie, Thoraya Ahmed Obaid, Directorul Executiv al
Fondului ONU pentru Populație ne reamintește cât de valoroși sunt oamenii,
indiferent de vârsta lor, iar noi, românii ne putem aminti de cunoscutul
proverb "Cine n-are bătrâni să-și cumpere".
"Societățile
trebuie să asigure creșterea calității vieții pentru persoanele în vârstă și
respectarea drepturilor lor, pentru a putea trăi în demnitate. Acest lucru este
cu atât mai important în timpul crizei financiare. Sunt necesare sisteme de
securitate socială puternice care să furnizeze servicii, să asigure un standard
adecvat de viață și care să promoveze solidaritatea între generații",
subliniază reprezentanta ONU.
Astăzi, la 10 ani
de la prima sărbătorire a Zilei Internaționale a persoanelor în vârstă, există
mai mulți vârstnici în lume decât au fost vreodată. O persoană din zece are
peste 60 de ani, iar generațiile în vârstă se măresc mai rapid decât alte grupe
de vârstă din cadrul populației. În 2050, se estimează că o persoană din cinci
va avea peste 60 de ani.
"Trăim mai
mult și suntem mai sănătoși decât am fost vreodată, ceea ce este una dintre
realizările majore ale umanității", consideră Thoraya Ahmed Obaid, însă
demografii nu se feresc să atragă atenția asupra îmbătrânirii populației
Globului.
O populație care
îmbătrânește din ce în ce mai mult, cu fiecare an.
Potrivit unui
studiu realizat în anul 2006, și România se confruntă cu o problemă
demografică. Populația României a scăzut cu un milion de persoane din anul
1992, iar până în anul 2020, specialiștii se așteaptă ca numărul populației să
scadă cu 2 milioane de locuitori. De asemenea, rata natalității a scăzut și în
același timp numărul persoanelor tinere, de la un procent de 22, 7% în 1992, la
un procent de 15, 9% în anul 2005. Pe de altă parte însă, numărul persoanelor
bătrâne de peste 65 de ani a crescut de la 11%, rata înregistrată după Revoluție,
la 14%. Datele sunt furnizate de către siteul Ministerului Dezvoltării
Regionale și Locuinței, în concordanță cu interesul pe care îl afirmă Uniunea
Europeană pentru acest subiect.
Uniunea Europeană
se confruntă cu același gen de probleme demografice. În 2003, creșterea
naturală a populației a fost de numai 0,04% pe an și toate noile state membre,
cu excepția Maltei și Ciprului, s-au confruntat cu o scădere de populație.
Natalitatea este mult sub nivelul de 2,1 copii/femeie, care ar putea asigura echilibrul
sporului natural.
Dificultățile în
găsirea unei locuințe, problemele de pe piața muncii, schimbarea modului de
viață și de muncă, precum și vârsta mai înaintată a părinților la nașterea
primului copil contribuie la reducerea sporului natural. Acest proces de
îmbătrânire al populației reprezintă în primul rând o provocare la nivel
economic, pentru că odată cu trecerea timpului, vor fi din ce în ce mai puțini
tineri înscriși pe piața de muncă și care să poată să susțină, prin veniturile
lor, populația bătrână, deja ieșită la pensie.
Cristian LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu