POEME de GEO BOGZA

Poem ultragiant

Într-una din nopţile mele am făcut dragoste cu o servitoare

Totul a fost pe neaşteptate – şi aproape fără voia mea

Era undeva într-un oraş murdar de provincie

Şi locuiam la prietenul meu din copilărie.

Într-o seară am rătăcit singur pe străzi – şi când m-am întors

Servitoarea făcea patul în camera mea

 Era o servitoare tânără şi negricioasă

Mi-a spus că toţi ai casei sunt plecaţi în oraş la plimbare

 A zâmbit

Şi a trecut pe lângă mine de nenumărate ori.

Eram destrămat în seara aceea şi n-aveam nici o poftă să fac dragoste

 Dar servitoarea era tânără

 Nu cred să fi avut mai mult de şaisprezece ani

Şi cum se aşezase aproape de pat, parcă aşteptând

M-am apropiat zâmbind şi am întrebat-o cum o cheamă

Mi-a spus un nume oarecare, mi se pare că Maria

 I-am spus că e frumos, ea s-a făcut că se ruşinează,

Cred să fi fost aproape de miezul nopţii

Prin ferestrele deschise răzbătea zgomotul confuz al oraşului

 Acolo, undeva, erau teatre, cinematografe, femei splendide şi automobile

Aici eram numai eu şi servitoarea;

Ea n-a zis nimic, a închis numai ochii.

 Era o servitoare scurtă, bondoacă aproape

Şi mirosea foarte rău a sudoare.

 O, servitoare cu care am făcut dragoste într-un oraş murdar de provincie

Pe când eram destrămat şi stăpânii tăi lipseau de acasă

Servitoare pe care de atunci nu te-am mai văzut niciodată

 Servitoare, pe pulpe cu două dungi roşii de la jartiere

Servitoare cu pântecul mirosind a ceapă şi a pătrunjel

Servitoare cu sexul ca o mâncare de pătlăgele vinete

Scriu despre tine poemul acesta

Pentru a face să turbeze fetele burgheze

Şi să se scandalizeze părinţii lor onorabili

Fiindcă deşi m-am culcat cu ele de nenumărate ori

Nu vreau să le cânt

Şi mă urinez în cutiile lor cu pudră

În lenjeria lor

 În pianul lor

Şi în toate celelalte accesorii care le formează frumuseţea.

Coşmarul

Rătăceam parcă printr-un oraş al câinilor.

Câini, numai câini treceau pe stradă:

Unii într-o parte, alţii în alta.

Toţi purtau câte o servieta gălbuie

Şi treceau, plini de importanţă, într-o parte şi alta.

Mirarea mea n-ar fi fost atât de mare

Şi nici spaima ce m-a lipit de ziduri

Dacă din privirile pe care mi le aruncau

N-aş fi înţeles că servietele lor erau croite

Din piele de om.

Semne

Cu genunchii la gură, cu pumnii strânşi,

Dorm pruncii în pântecul mumelor,

Gingaşe semne de întrebare.

Cu trupul drept, cu faţa în sus,

Dorm morţii în adâncul pământului,

Rigide semne de exclamare.

Ce-or fi aflat? Ce categorici sunt!