Mă tot pregătesc
să mai săvârşesc un text, dar nebunia
zilelor frumoase mă prinde în jocul lor. Uite că vara aceasta a dorit să fie
una impecabilă şi să respecte calendarul. La urma urmei, doar echinocţiul de
toamnă are dreptul să pună capăt verii. Dar zilei de azi ce îi reproşezi? mă
veţi iscodi Strugurăratici Pepenoşi Pererari
Versus Piersicantaci?
Fondul uman și educația nu
îmi permit să fac reproşuri nici măcar unei albine, oricum albinele sunt pe cale
de dispariţie, ce să le mai reproşez? Acest 20
septembrie se răzbună pe noi pentru
ziua superbă de ieri, care ne-a zăpăcit cu cele aproape patruzeci de grade; în
schimb, azi... tunete, fulgere, tristeţi, melancolii şi cord mărit. Toate dau
buzna într-o singură zi, zi ce vrea să ne aducă aminte... cum va fi... când va
veni toamna. Fantastice „amintiri despre viitor”. Este greu să faci faţă zilelor
întunecat-ploioase, veţi fi de acord şi voi, Zgubilitici Tovarăşi Îngemănaţi Cu Valurile Oceanului Impetuos.
Prinsă în apăsarea dureroasă a unei asemenea zile, întreb: încotro să o apuc? Desigur, alţii s-au întrebat cu mult înaintea
mea. Aşa că îmi dau seama că mai bine ar fi să lenevesc, lăsând omenirea să îşi
rezolve problemele singură... în fond ea şi le caută cu lumânarea. Azi, încă de
dimineaţă, am respectat sfatul onlinepsihologilor
şi nu mi-am făcut patul. Domniile Lor
afirmă că nu are rost să ne scrijelim singuri răni sufleteşti greu vindecabile,
făcând lucruri care nu ne plac nici nouă şi nici subconştientului, supus zilnic
la grele încercări.
Mă simt mult mai bine acum că am reuşit să
mă împac cu sinele, operaţie pe care v-o recomand şi vouă, Pioneri Scufundători În Adâncimi Sonografice şi Surzibile. Şi uite
aşa mă aşezonez patului, ca să
folosesc un verb cuminte, cu... gândul să-i fur un pui de somn, dând cu tifla
televizorului. Pentru ca aşezonarea
să fie perfectă, mi-ar trebui un film ușor, poate să fie şi unul făcut după vreun
roman semnat Agatha Christi. Important este să nu mă tulbure prea tare.
Schimbând canalele, dau peste una dintre emisiunile căutătoare de talente... de
obicei trec în grabă peste ele deoarece, în loc să cânte, protagoniştii vorbesc
hemoragic. De data aceasta am noroc, un tânăr cântă deghizat în tânără sau procesul
este de fapt invers, nu are importanţă, dar melodia este minunată, cunoscută şi
vine undeva dintr-un trecut îndepărtat. Purced tristă la gândul că nu voi afla
numele melodiei, nici al cântăreţului și mă
pregătesc să îi părăsesc, dar mă salvează Ozana, cea cu voce de cristal,
care se adresă unisexului cântăreţ: Waw,Paul
Anka şi melodia mea preferată, ”You Are My Our Destiny”! Sar din pat și mă
îndrept spre birou ca să îmi notez numele cântăreţului. Chiar așa? Nu este cazul să faci pe mironosiţa, mă veţi gratula răutăcios,
Mixeri Cantabilaninoşi Cantapintezauro Și
Dijeiști! Da, recunosc, numele îmi este cunoscut doar că nu am făcut legătura
cu melodia. Din tot confortul acestei lumi nu aș renunța
la internet, el este și va fi sprijinul
memoriei și la bătrânețe.
Caut pe
Google, „Paul Anka” și dau peste mutrișoara unui puști zăpăcit, puștoaica din
mine se îndrăgostește pe loc de el. Caut,
caut, în sfârșit dau peste melodia ascultată la TV. Surescitată ,
nu știu de ce să mă apuc, să citesc pagina cantautorului de pe Wikipedia, să-i
ascult melodiile ori să încep pamfletul, până nu îmi zboară inspirația. Reușesc
să blochez laptopul, bietul de el nu prea înțelege nerăbdările unei proaspete
îndrăgostite. Încerc să scriu ascultând muzică, ceea ce nu am reușit până acum,
din păcate am mare nevoie de liniște. Există o singură excepție de la regulă, André
Segovia, cu binecunoscutul „Mon amour”,
melodie ce nu îmi deranjează gândurile!
Așadar trec în
grabă peste datele biografice ale lui Paul Anka. Citesc și mă mir. Când i-am
văzut mutrișoara, aș fi jurat că este latino-american, eventual sicilian, când
colo tata este sirian și mama libaneză. Nimic nu este întâmplător, îmi repet
ceea ce știm cu toții; nu cu mult înainte citisem mesajele celor doi miniștri
de externe, cel român și cel maghiar care tocmai făcuse o remarcă nepotrivită,
la noi în oraș sunt zilele maghiarimii, iar Prim-Ministru austriac se pregătește
să închidă granițele, îndemnând refugiații să se îndrepte spre Țările balcanice,
adică și înspre noi, dacă între timp nu am fost excluși din rândul lor! Ceea ce
se întâmplă este îngrijorător, nici nu mai știi ce este bine, să asculți primul impuls, care este întotdeauna
unul umanitar, exclamând de ce nu!? Ca apoi să te întrebi ce se va întâmpla
dacă vor veni cu milioanele.
Desigur că
voi îl cunoașteți de multă vreme pe Paul Anka, Ancestralitari Muzicolanți Timpanieri Și Scărițari! Păcatul meu... deși numele lui îmi era atât de
cunoscut, nu am făcut legătura cu melodiile
cunoscute și ele. Recunosc, printre alte multe lipsuri... am și
lipsurile muzicale. După cum în copilărie citeam grăbită să absorb toată
biblioteca, fără să îmi pese cine este autorul, tot așa m-am bucurat de muzică
fără să fiu atentă... cine cântă. Sunt genul care țopăi pe muzică prin casă și
oricât de bolnavă aș fi, când aud o melodie care îmi place, uit de dureri și
sar în sus... acum nu chiar de pe masa de operație! Toate aceste delicii se pot
întâmpla numai și numai dacă pornesc radioul sau televizorul ceea ce se întâmplă, vai mie, din ce în ce mai rar.
Adevărul
este că nu aveam intenția să vă vorbesc despre iubirea ce m-a învăluit, în
primul rând pentru că am declarat sus și tare că nu cred în dragostea la prima
vedere și în al doilea rând fiindcă, sunt sigură că nu aveți curiozități vis-à-vis
de mine. Și apoi tot ceea ce v-am mărturisit până acum ar fi bine să rămână
între noi, mai ales că este doar o introducere. Demersul meu ar consta în
aflarea unor răspunsuri la întrebarea nimicitoare pe care și-o pune colectivul
Yahoo, cel care face știrile zilnice, știri ce ne întâmpină pe pagina Yahoo: O fi
fericită Prima Doamnă? Acum vom răspunde nepoliticoși într-un glas, voi și
cu mine ? De ce nu ar fi? Picioare
frumoase are... și chiar dacă nu ar avea alte calități, perfecțiunea
picioarelor... i-ar fi suficientă. Lucrul acesta poate fi confirmat de
orice româncuță cu asemenea picioare. Este adevărat că nu sunt destule
posesoare cu membre inferioare care să facă din
bărbați niște personaje ale zilelor noastre, mulțumite cât de cât.
Am înțeles că la
ultimul summit dedicat luptei împotriva poluării - aceste întâlniri sunt cele
mai dese de pe planetă - s-a convenit ca participanții, rezolvând problemele
puse pe tapet, să caute răspunsuri și la întrebarea: La ce folosesc omenirii așa-zisele picioare frumoase ale femeilor?
Concluzia nu a fost făcută publică, doar o afirmație laconică a fost scăpată,
pentru public: Frumoase sau nu, important pentru epoca noastră este ca ele să
nu stea prea mult apropiate! Ar fi
necesar să îmi cer scuze, dar prozatorii au voie!
Așadar sunteți în
asentimentul meu, Foaste Missuri Și
Actualicioși Misteriabili Universali Și Nu Numai, că Prima Doamnă nu are niciun
motiv să nu fie fericită! Adorată este, iubită ar fi, stiliști sunt câtă frunză
și iarbă pe glob, iar când se va întoarce din călătoria în jurul lumii, poate...
ne va veni și nouă mintea la loc și vom pleca obosiți capul; sau vom pieri cu
toții sau vom accepta lucrurile așa cum curg ele, de undeva de sus.
Mă aflu atât de
prinsă în mrejele noii mele pasiuni, încât sunt în stare să mă apuc să învăț
limba engleză, ca să înțeleg ceea ce cântă Paul Anka. Sau mai bine nu! Nu de
alta, dar unele melodii românești mă enervează atât de rău, este vorba de cele
ale ultimilor ani, pentru că deși înțeleg
totuși românește, ele îmi pare că sunt doar o înșirare de cuvinte. Mai bine să nu
pricep!
Mă joc, căutând și alți cântăreți. De la Paul ajung la Gianni Morandi , ”Parla
piu piano”. Melodia era cântată și de Dalida. Și uite cum am alunecat în
borcanul cu zacusca sentimentală din care doar făcutul sau nefăcutul patului, nu mă
va salva. Pun capăt desfrâului canto-sentimental cu „Delilah”, melodia lui Tom
Jones, deși parcă Marcel Pavel o cântă mai cu suflet. Și pe deasupra
tocmai am servit la cafea știrea-manea de la ora șase dimineață că... iubirea este doar un joc al
hormonilor... alung știrea minimalistă,
cu dezgust, cât colo.
Desigur că, dacă omenirea nu ar avea alte
griji, s-ar putea face un summit pe tema
Hormoni sau Suflet? Ar fi... bătrânii
versus tineret! Cu mențiunea că vor mai fi fiind rătăciți și într-o tabară și
în alta, veți completa Voiajori Desant
Dedublați Și Amor. Desigur, iubirea este apanajul zeilor și al poeților!
Oamenii pașnici și casual fac... sex
fiindcă este mai comod și te scapă de chinurile sufletești și marile dureri de
cap amoroase. Câte o pământeancă are
norocul să trezească pasiuni nimicitoare, stând plictisită, picior peste
picior, în drumul abrambura al vreunui poet, Versurar Stihuitor, tocmai
bun de chinuit. Dar ce putem face noi? Nu
putem schimba destinul nimănui! vă veți întreba și apoi, exclamând, tot voi
veți răspunde și în locul meu, Iubiacei
Dureribililoși Multiaccentici Și Armurari!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu