Președintele PSD, Liviu Dragnea a acceptat invitația lui
Gabriel Zetea, președintele filialei județene a social-democraților, de a fi
prezent duminică, 11 septembrie, în comuna Asuaju de Sus, pentru a participa la
”Târgul Cepelor”, cel mai renumit festival din Țara Codrului. Și la ediția din
acest an au fost prezenți peste 10.000 de oameni.
Deși deschiderea oficială a avut loc la ora 12.00, conform
programului stabilit de Vasile Boitor, primarul din Asuaju de Sus, Liviu
Dragnea a ajuns la festival în jurul orei 15.00. După ce a făcut baie de
mulțime însoțit de edilul localității, de președintele PSD Maramureș, Gabriel
Zetea, de parlamentari și consilieri județeni, Liviu Dragnea s-a adresat
locuitorilor din Codru, mulțumindu-le, în primul rând, pentru votul de
încredere acordat primarului, Consiliului Local și Consiliului Județean, în 5
iunie 2016.
Liviu Dragnea: Am
cumpărat ceapă de la consătenele lui Cioloș și îi voi duce și lui, fiindcă noi
susținem producătorii locali
Discursul fostului vicepremier al României și fost ministru
al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP) a fost
scurt, însă de impact, fiind primit cu ropote de aplauze, mai ales când a
subliniat faptul că, în Maramureș, toți cei care vin, pot învața despre
patriotism și cum trebuie să-ți iubești țara și județul pe care îl reprezinți.
”Nu o să vă țin foarte mult, nici nu o să vă cânt, fiindcă
pentru asta sunt profesioniștii care au venit aici. Eu am venit cu drag la Asuaj , am cumpărat ceapă
roșie, ceapă albă, am cumpărat usturoi de la trei doamne care sunt tocmai din
Pericei, satul natal al actualului premier, Dacian Cioloș. Și le-am spus că îi
voi duce și lui, pentru a-i aminti că noi susținem producătorii locali. Am
aflat și o mică istorioară despre cum trebuie crescută ceapa și mi s-a părut
extrem de interesant. Vreau să vă spun, însă, lăsând gluma la o parte, că eu am
venit de foarte multe ori în Maramureș, fiindcă acesta este un județ pe care îl
iubim foarte mult. Cei care nu au ajuns încă aici, trebuie să vină să învețe ce
înseamnă să fii patriot, să vadă cum trebuie să îți iubești județul și țara”, a
declarat, pe scena de la Asuaj ,
președintele PSD la nivel central, Liviu Dragnea.
Gabriel Zetea: Prin
PNDL am adus fonduri pentru comunitățile din zona Codru
Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a dorit să
mulțumească locuitorilor din Asuaju de Sus pentru votul de încredere acordat
primarului lor, Vasile Boitor, precum și pentru ștampila pusă pe listele de
consilieri locali și județeni PSD, la alegerile locale din iunie. ”Mulțumesc și
vă felicit că ați ales în fruntea comunității un om harnic și un primar
destoinic. Nicăieri în județ nu am văzut atât de mulți oameni veniți să susțină
un primar și proiectele comunității sale. S-au făcut foarte multe promisiuni de
aici, de pe această scenă, de către guvernările trecute, însă, în ultimul an,
PSD a început să se țină de cuvânt. Printr-un program românesc, Programul
Național de Dezvoltare Locală (PNDL), am făcut investiții dintre cele mai
importante în Maramureș, mai ales în zona Codru. Aproape fiecare comunitate de
aici a beneficiat de bani pentru ca drumurile să fie cu adevărat drumuri
europene, pentru investiții în canalizări și poduri. PNDL a fost programul
inițiat de fostul vicepremier și ministru al MDRAP, Liviu Dragnea, iar
investițiile făcute au fost numai pentru oameni. Cu două luni în urmă,
președintele PSD, Liviu Dragnea i-a înmânat primarului Vasile Boitor o diplomă
pentru rezultatele sale deosebite, iar astăzi a venit personal să îl felicite
încă o dată și să vă felicite pe voi, cei care știți că Vasile Boitor este
soluția viabilă pentru Asuaju de Sus”, a declarat președintele PSD Maramureș,
Gabriel Zetea.
JURNAL MM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu