Hai să ne distrugem industria de apărare pentru ca să putem cumpăra de la străini!

Industria de aparare din România. O industrie care duduia la propriu si la figurat si aducea sute de milioane de dolari pe vremea lui Ceausescu, dar care dupa 1990 a fost pusa pe butuci, mai mult la propriu decat la figurat.

Industria de aparare din România – inainte de 1989

Inainte de 1989 Romania ocupa pozitia a noua in lume in ceea ce priveste exporturile de armament; exportam orice, de la nave de lupta la aeronave, artilerie grea si armament de infanterie – la inceputul anilor ’80 Romania exporta armament in valoare de 670 milioane de dolari iar Ceausescu se lauda cu faptul ca acoperea doua treimi din necesarul de armament si munitie al armatei romane din productia interna.

„Epoca de aur” a regimului Ceausescu a coincis cu epoca de aur a industriei de armament romanesti. Ce s-a intamplat dupa ’89?

Industria de aparare din România – dupa 1989

Industria de aparare din România a intrat treptat intr-un declin dupa 1989. In prezent ne laudam cu un varf de 177 milioane de Euro exporturi inregistrate in 2013, adica aproape pe sfert cat facea „dictatorul” Ceausescu in anii ’80… Motivele? Cateva din ele:

• management defectuos – nu toti cei care au pastorit aceasta industrie au stiut si ce sa faca in pozitia lor; unii nu au avut interesul, altii au fost legati de maini (la propriu, chiar!), altii pur si simplu si-au dorit un loc caldut de unde sa iasa la pensie.
• reducerea cererii interne – odata cu reducerea numarului de militari, industria de aparare din Romania a scazut si ea productia destinata consumului intern.
• apartenenta la NATO – dupa trecerea la standardele NATO, industria de aparare din Romania a devenit caduca – nu mai avea nimeni nevoie de Kalashnikoave, acum trageau cu HK, SIG, Steyr sau M249.
• nevoia de comisioane – oamenii politici au nevoie de comisioane, pentru partid sau pentru buzunarele proprii. In ambele cazuri, comisioanele nu se fac din contractele cu firme romanesti de armament (pentru ca acelea apartin statului roman si nu ai cum sa scoti un leu de la ele), ci cu firmele straine de armament (private), dispuse sa plateasca comisioane pentru eventualele contracte pe care le-ar obtine. Au platit nemtii pentru obtinerea contractelor grecesti (cazuri dovedite), realizati cum umbla comisioanele strainilor prin buzunarele decidentilor romani? Din acest motiv, in loc sa dezvoltam industria proprie, preferam sa facem contracte cu strainii. Simplu…

Cazul PATRIA – producatorul de vehicule blindate finlandez vs. SAUR-ul romanesc

Daca Romania are sa se laude cu ceva in materie de armament, atunci obiectul laudei se cheama SAUR, fie ca vorbim de variantele 1, 2 sau 3 (in dezvoltare). SAUR este un transportor de trupe blindat care asigura protectie ocupantilor sai in timpul transportului pe teritoriul ostil pana la nivelul 3 conform standardului STANAG si care poate fi echipat cu armament usor si greu pentru riposta sau atac.

SAUR este un proiect al Automecanica Moreni, parte a ROMARM, apreciat de catre straini dar mai putin de catre politicienii romani. Motivul vi l-am expus mai sus.

SAUR arata cam asa…

 

…in timp ce PATRIA arata cam asa:

Vi se pare ca seamana? Asa li s-a parut si delegatiilor militare straine care ne-au vizitat fabricile de armament si la vederea proiectului SAUR au exclamat: Patria!

Ei bine, nu e Patria, doar aduce a Patria, dar face la fel de mult.

De ce am ajuns la Patria? Ei bine, in contextul in care MApN a scos la licitatie un contract pentru furnizarea a 600-700 de TAB-uri (de tipul SAUR, sa ne intelegem) pe care oricum Romania le putea produce in ograda proprie, si-au bagat coada finlandezii de la Patria care au declarat ca sunt gata sa furnizeze armatei romane necesarul de vehicule, chiar daca le-ar produce in tara noastra! 

Pai cum vine asta?

O tara, sa ii spunem Romania, detine capacitatea de a produce Transportoare Auto Blindate, sa le spunem SAUR. Armata tarii respective, i-am spus Romania, in loc sa cumpere pur si simplu aceste TAB-uri de la producatorul de armament local, scoate la licitatie contractul si se pregateste sa negocieze cu un alt producator, strain de aceasta data, dintr-o alta tara, sa ii spunem Finlanda, care produce el un fel de TAB, sa ii spunem Patria AMV si care spune ca oricum va produce TAB-urile respective in Romania.

Voi mai intelegeti ceva?

Ce e clar este ca…

…in ceea ce priveste dotarea propriei armate, România nu mai decide de mult ce si cat sa cumpere sau de la cine. Daca am luat noi avioane multirol la mana a doua, maine-poimaine ne trezim ca vom cumpara de la finlandezi TAB-uri produse in România.

Cetateanul de rand se uita la mai marii tarii si are impresia ca ei decid. Exclus. România face ce i se ordona.

Capisci?

Sursa: Justitiarul.ro, preluare dupa Politicscam