EDITORIAL

Spre nemurire muritorii cată...

            Motto:

În om murirea coexistă

cu-ndivinata nemurire,

ca după moarte s-aibă parte

de-a vieții dreaptă cumpănire.

            Întreaga dramă existențială a omului se derulează în trei mari acte, fiecare dintre ele cu întrebările specifice (întrebări rămase fără răspunsuri logic acceptabile, cu toate că sunt de-o vârstă cu omenirea rațională):

            1)Nașterea sau apariția existentului, implicit a vieții, cu sâcâitoarea și, aparent, interminabila dispută dintre creaționism și evoluționism este primul act al dramei. Cu următoarele trei precizări, adevărate pietre de moară, pe care și cu alte ocazii (vezi recentul articol Că este sau nu este omul de acord, Dumnezeu există la modul absolut!) le-am atârnat de gâtul evoluționismului:

                        a)În urmă cu mai bine de un secol, chimistul și biologul francez Louis Pasteur a dovedit experimental că „viața nu poate să provină decât din viața preexistentă” și de-atunci, cu toate eforturile depuse de adversari, nimeni n-a putut să demonstreze că lucrurile stau altminteri.

                        b)Înșiși evoluționiștii admit că șansa de formare din întâmplare a unei molecule proteice în „supa organică” este de unu la 10 ridicat la puterea 113 (1 urmat de 114 zerouri). Adică ceva cu totul și cu totul neglijabil, matematicienii admițând că poate fi considerat „niciodată realizabil” orice eveniment cu șansa de unu la 10 ridicat la puterea 50 (1 urmat de 51 de zerouri). Unde mai punem faptul că pentru buna funcționare a celulei vii sunt necesare circa 2000 de proteine, că fiecare celulă este în sine o lume (numără până la 200.000 de miliarde de molecule) și că instrucțiunile înscrise în ADN-ul unei singure celule ar putea umple o mie de volume, cu 600 de pagini fiecare!

            În paranteză fie spus, organismul nostru conține peste 100.000 de miliarde de celule, fiecare dintre ele funcționând aidoma unui oraș fortificat (ordinea este asigurată de un „guvern central genetic”), viața noastră și a tuturor formelor viului fiind rezultatul fenomenalei colaborări dintre ele în cadrul organelor și sistemelor care alcătuiesc entitatea.

                        c)Deoarece formele de viață se reproduc numai potrivit speciei lor (mutațiile sau variațiile în jurul unei medii nu sunt decât varietăți în interiorul speciei, nicidecum transformări în altă specie) și deoarece formele de viață foarte complexe apar brusc și pe deplin dezvoltate, iar între familiile biologice nu s-au descoperit verigi intermediare, toate acestea ne obligă să respingem ca nefondată teoria oamenilor-maimuțe. Da, căci aidoma tuturor speciilor, oamenii s-au reprodus și continuă să se reproducă numai în cadrul și potrivit speciei din care fac parte, oricît de largă ar fi paleta varietății lor naturale (forma craniului, înălțimea, culoarea etc.). Spun „varietăți naturale” pentru a le deosebi de „varietățile artificiale”, acele monstruoase creații ale ingineriei genetice, care – prin nechibzuința preaștiințificilor ce-și vâră nasul unde nu le fierbe oala – pot fi o serioasă problemă pentru întreaga specie umană.

            2)Al doilea act al dramei omenești îl reprezintă existența propriu-zisă (viața conștientă de finitudinea ei), dimpreună cu toate acele întrebări despre lume, societate și gândire, care – funcție de instrumentele utilizate (observație, experiment, raționament), de scopul urmărit și de răspunsurile oferite – se constituie în marile compartimente ale activității umane: religie, filosofie, știință, artă.

            Evident, este actul cel mai întins și, totodată, cel mai consistent al omenirii la capitolul realizări teoretice și practice. Da, căci conștient sau inconștient, voluntar sau involuntar, direct sau indirect, tot omul (până și truditorul cu brațele) are ca scop „nemurirea” aparențială încă de-aici, din timpul rău și bolnav în care urmașii lui Adam au fost pedepsiți de Dumnezeu să-și târâie zilele îmbibate cu suferință, iluzii și speranțe: cei mai mulți aspiră la nemurire prin intermediul familiilor (forma cea mai veche, cea mai simplă, dar și cea mai mitologic-imprecisă de neuitare a înaintașilor consângeni pe cale orală sau cu ajutorul documentelor), unii prin fapte și ziceri memorabile (înainte martirii și eroii, astăzi vedetele și campionii), iar alții (geniali reformatori, gânditori, artiști și cercetători) dobândindu-și cu vârf și îndesat dreptul la nemurire în memoria colectivă a omenirii.

            3)În sfârșit, cel de-al treilea act al dramei omului îl constituie moartea. Cum spuneam, omul are conștiința sfârșitului său („Toți oamenii sunt muritori”, „Nașterea nu este obligatorie, însă-i musai a muri”, „C-o moarte toți suntem datori” etc.), fapt esențial care-l deosebește de toate celelalte viețuitoare și-i înalță viața la rangul de existență.

            Dar oricât ar fi el de înțelept și, ca atare, de pregătit pentru moarte („Nu credeam să-nvăț a muri vreodată”, ne spune Eminescu), totuși, din pricina acelei instinctive cramponări de viață, ce taina viului îngroașă, nu-i cu putință să nu simtă fiori când ceasul din urmă se apropie. Poate că au dreptate cei care susțin că adevăratul motiv al groazei omului nu-l reprezintă sfârșitul său fizic, ci nepătrunsa veșnicie ce urmează pentru esența lui spirituală...

            De unde necontenitele exerciții de imaginație, cu conținut mitologico-religios și filosofic  privind începuturile lumii, infinitatea existenței, misterul de nepătruns al vieții și moartea, toate constituindu-se în însăși coloana vertebrală a culturii universale. Foamea permanentă a anticilor de nemurire, i-a îndemnat să-și populeze mitologiile cu zei, ființe supranaturale, zămislite de imaginație după chipul omului și, de regulă, dăruite cu toate slăbiciunile lui (invidii, răzbunări, adultere etc.), dar – așa cum se cuvine în chestiuni de acest gen – înzestrate cu tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

            De subliniat că nu toți zeii popoarelor antice locuiau în ceruri, adică dincolo de înrobitoarele coordonate spațio-temporale impuse omului și întregii vieți de pe pământ (bunăoară, muntele Olimp era lăcașul lui Zeus și al anturajului său zeiesc, excepție făcând Hades cu ai lui, care – aidoma egipteanului Osiris – era stăpânul lumii subpământene), după cum nu toți erau atotputernici și atotștiutori. Cel mai concludent exemplu în acest sens ni-l oferă atât miturile babiloniene și egiptene, unde zeii se nasc într-un univers deja existent, cât și mitologia indiană. Aceasta din urmă în mod deosebit, deoarece în Cântecul creației, poem compus în sanscrită în urmă cu mai bine de 3000 de ani și care face parte din cartea sacră intitulată Rig-Veda, poetul nu numai că este de-a binelea copleșit de nepătrunsul creației („Cine știe să spună de unde au apărut toate lucrurile și cum a avut loc procesul creării?”), dar pune la îndoială până și faptul că numeroșii zei indieni, ei înșiși „mai tineri decât creația”, ar putea ști cum s-a desfășurat respectivul proces cosmic.

            Nu la fel stau lucrurile în Biblie, unde grandoarea evenimentului este redată simplu și sugestiv în Genesa 1/1: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul”. Vasăzică, nespus de simplu și firesc pentru o Ființă absolut perfectă (atotputernică, atotștiutoare și atotiubitoare), dovadă limpede că Biblia a fost scrisă de oameni inspirați de Atoatefăcător. Or, ne avertizează mărturisitorul Petre Țuțea în una din nemuritoarele lui spuse, „calea omului trebuie să se retragă din fața căii Domnului”, care cunoaște două forme: inspirația (favoarea divină) și revelația (acțiunea directă a divinității)...

            Puțin mai încolo (Genesa 2/7), avem următoarea relatare: „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Prima parte a acestui verset de-o profunzime amețitoare (in nuce el cuprinde aproape toată filosofia și știința omenească), ne face cunoscut că omul a fost plămădit din lut sau țărâna pământului. Știința nu numai că nu infirmă, dar chiar vine cu două probe ce susțin spectaculos că lucrurile stau în acest chip:

            a)Aidoma planetei (30% uscat și restul apă), proporția substanțelor solide din corpul uman este 30%, restul revenind lichidelor;

            b)În proporție mai mai mare sau mai mică, organismul nostru conține absolut toate mineralele descoperite până în prezent și, desigur, cele care urmează să fie descoperite. Cu completarea că orice abatere în plus sau în minus de la optimul stabilit de Ziditor la facere, generează grave afecțiuni. De pildă, excesul de sare de bucătărie (NaCl) generează boli cardiace, iar lipsa de sare idiotizează.

            Adaug la cele de mai sus strânsa și rodnica legătură dintre țărână, țăran și țară (mai puțin în nevrednica perioadă postdecembristă): țărână→țarină→țăran→țară. Dar, mă rog, ce reprezintă 27 de ani în comparație cu miile de ani cât țăranii au constituit talpa țării și, vorba lui P. Țuțea, statul român s-a sprijinit pe cioarecii lor?

            Nota 1: L-am întrebat cândva pe un faimos medic stomatolog din zonă cărui fapt se datorează multiplele probleme pe care le au toți oamenii cu dinții. Mi-a răspuns: „Aș fi laureat al Premiului Nobel dacă aș ști! În orice caz, cu mult mai vinovate decât zahărul sunt carențele de anumite minerale. Dar care anume?”...

            Partea a doua a versetului ne spune că omul s-a făcut suflet viu după ce Dumnezeu „i-a suflat în nări suflare de viață”. Aceasta este prima mențiune biblică despre suflet, al cărui corespondent în ebraică este néphesh, iar în greacă psykhés. Moise a folosit cuvântul néphesh cu sensul de „ceea ce respiră”, dar fără a separa sufletul de corp sau persoană. Nemurirea sufletului a fost consacrată pentru totdeauna în filosofie de către Platon (dialogul Phaidon), care la rândul lui a fost influențat de cultele mistice ale antichității (preoții babilonieni, de pildă, abordaseră cu toată seriozitatea problema nemuririi) și de metempsihoza indiană. După cuceririle lui Alexandru Macedon, iudaismul a început să asimileze concepte grecești. Și astfel, distincția grecească între suflet (psykhés) și spirit (pneúmatos) se concretizează și în ebraică: néphesh pentru suflet, ruach pentru spirit.

            Nota 2: Desigur, în limba română mai avem conceptul duh pentru suflet. Atâta doar că termenii duh și spirit, ambii cu sensul de suflet, au ajuns motiv de aprige și nesfârșite dispute între ortodocși și catolici.

            Nota 3: După retragerea efectivă de către Creator a nemuririi primei perechi umane, consecință care a apăsat, apasă și va continua să apese extrem de dureros pe umerii tuturor generațiilor până la Marea Judecată, a mai fost tentativa la un înalt nivel artistic a lui Eminescu de trecere a Luceafărului de la condiția de nemuritor la cea de muritor. De data asta Demiurgul s-a opus...

            Sighetu Marmației                                                     George  PETROVAI

                

31 august - Ziua Limbii române

           Pentru a atrage atenţia asupra importanţei păstrării calităţii limbii române şi pentru a-i sprijini pe românii din afara graniţelor să-şi păstreze cultura şi identitatea naţională, ziua de 31 august a fost proclamată, prin legea 53/2013, drept Ziua Limbii Române. Limba română are virtuţi complete, adică poate fi vehicul a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte greu de mânuit. Prin ea poţi deveni vultur sau cântăreţ de strană. (Petre Ţuţea). Ziua Limbii Române este marcată de autorităţi şi instituţiile publice, de reprezentanţele diplomatice şi institute culturale ale României, precum şi de instituţii româneşti din străinătate, prin organizarea unor programe şi evenimente cultural-educative cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate limbii române. Manifestările naționale şi cele internaționale îşi propun să-i unească pe 31 august pe cei care vorbesc şi simt românește şi dau ocazia de a ne reaminti că limba noastră-i o comoară şi că limba română este patria mea, iar dacă vreţi să marcaţi acest eveniment, vorbiţi corect! Ziua Limbii Române este sărbătorită şi în Republica Moldova, pe 31 august, încă din 1990, iar din 2006, în aceeaşi zi, a fost organizat în fiecare an, la Bucureşti, pe treptele Teatrului Naţional, "Concertul Limbii Române".       Vasile Alecsandri spunea despre limba română că este “tezaurul cel mai preţios pe care-l moştenesc copiii de la părinţi, depozitul sacru lăsat de generaţiile trecute.” Despre virtuţile limbii române Mihai Eminescu spunea "Limba este însăţi floarea sufletului etnic al românimii." Limba română, cu toate faptele de istorie, evoluţie şi dezvoltare, este studiată atent în ultimii mai mult de 100 de ani de lingvişti şi, mai recent, de sociolingvişti, psiholingvişti sau specialişti în geografia lingvistică.  Concluziile lor şi ale celor care se îngrijesc de limba română în educatie, cultură sau media nu sunt întotdeauna încurajatoare şi par a contrazice uneori cugetarea lui Nichita Stănescu: „A vorbi despre limba în care gândeşti este ca o zi de sărbătoare. Frumuseţea lucrurilor concrete nu poate fi exprimată decât în limba română. Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanţă aparte îmi dau seama că ea o are! Această observaţie, această relevaţie am avut-o abia atunci când am învăţat o altă limbă". Limba română, cu toată diversitatea, bogăţia şi forta sa expresivă, n-a aşteptat însă o anume zi pentru a fi sărbătorită, marii gânditori, scriitori şi poeţi au celebrat-o prin toate scrierile lor sau au cântat-o în ode, iar înţelepciunea populară s-a exprimat despre limba noastră strămoşească cu haz şi har în proverbe şi zicători.

          Limba română este, între limbile romanice, a cincea după numărul de vorbitori, în urma spaniolei, portughezei, francezei şi italianei, fiind vorbită în toată lumea de 28 de milioane de persoane, dintre care 24 de milioane o au ca limbă maternă. 17 milioane se află în Romania, unde româna este limbă oficială şi limbă maternă pentru mai mult de 90% din populaţie. În Republica Moldova limba română este limbă oficială şi limbă maternă pentru trei sferturi din populaţie, iar în provincia autonomă Voivodina din Serbia, limba română este una dintre cele şase limbi oficiale. De asemenea, româna este oficială sau administrativă în Uniunea Latină, organizaţie internaţională care reuneşte ţările lumii în care se vorbeşte una dintre limbile romanice şi în Uniunea Europeană, de la 1 ianuarie 2007. Limba română este una dintre cele cinci limbi în care se oficiază servicii religioase în statul monastic Muntele Athos. Limba română este limbă maternă sau este vorbită şi în Ucraina, Ungaria, pe Valea Timocului în Serbia sau în Bulgaria. Este vorbită şi în comunităţile etnicilor români din Croaţia, Slovenia, Slovacia sau Polonia. Emigranţii au dus limba română peste tot în lume: în Israel 5 % din populaţie provine din România şi vorbeşte limba română. În Italia, Spania, SUA, Canada, Franţa, Germania, Portugalia, Cipru sau Australia se estimează că locuiesc peste 3 milioane de români. Studenţii străini sau cei care au lucrat în România sunt vorbitori de limba română şi se estimează că peste o jumătate de milion de arabi din Orientul Mijlociu, care şi-au făcut studiile în România, vorbesc limba română. Limba română este predată în ţări est-europene unde există comunități semnificative româneşti, dar şi în instituţii de învăţământ din 43 de ţări ale lumii, unde limba română este învăţată ca limbă străină. Cu mici deosebiri de accent sau pronunţie, limba română este vorbită şi înţeleasă de toţi conaţionalii, indiferent de zona geografică, deşi în Moldova, Muntenia, Transilvania, Oltenia, Basarabia sau Bucovina se vorbesc mai multe graiuri. Dulcele grai moldovenesc are în special aspect oral şi se diferenţiază de limba literară prin pronunția intensă a consoanei ş, prin folosirea multor regionalisme şi prin unele diferenţe de gramatică. Graiul ardelenilor este inconfundabil de molcom, iar graiul bănăţean este un amestec de elemente latine, române, slave, maghiare şi germane, ambele graiuri au diferenţe de gramatică şi vocabular faţă de limba literară. Graiul timocean şi cel vorbit în Mehedinți au caracteristici fonetice distincte şi fac tranziţia între cel muntenesc și graiul bănăţean. Graiul muntenesc, fonetic şi lexical cel mai apropiat de limba română literară, a fost influenţat puternic de greci, bulgari sau sârbi, dar şi de diversele mode ale timpului.  „Limba română“ a fost celebrată pentru prima dată în calitate de sărbătoare legală în Republica Moldova în 31 august 1990, după ce, la 31 august 1989, fusese adoptată legea privind revenirea la grafia latină, iar limba română dobândise statutul de limbă oficială în Republica Moldova. În timpul perioadei sovietice, populaţiei i se impusese să vorbească în limba moldovenească şi să utilizeze grafia chirilică. Rolul limbii române în calitate de limbă de stat a Republicii Moldova a fost consfinţit şi în Declaraţia de independenţă adoptată la 27 august 1991. Ulterior, prin articolul 13 din Constituţia din 1994 s-a statuat drept limbă oficială limba moldovenească, dar în 2013 Curtea Constituţională a Republicii Moldova a interpretat că acest articol are valoare juridică inferioară Declarației de independență şi a ridicat la rang de limbă oficială limba română. Din 1994 o parte din poezia "Limba noastră" scrisa de Alexei Mateevici, reorganizată sub forma a cinci strofe de câte patru versuri, a fost aleasă ca imn naţional al Republicii Moldova. Poezia este un elogiu adus limbii române şi un îndemn pentru preţuirea ei.

            Limba noastră-i o comoară / În adâncuri înfundată / Un șirag de piatră rară / Pe moșie revărsată. Limba noastră-i foc ce arde / Într-un neam, ce fără veste / S-a trezit din somn de moarte / Ca viteazul din poveste. Limba noastră-i numai cântec, / Doina dorurilor noastre, / Roi de fulgere, ce spintec / Nouri negri, zări albastre. Limba noastră-i graiul pâinii, / Când de vânt se mișcă vara; / În rostirea ei bătrânii / Cu sudori sfințit-au țara. Limba noastră-i frunză verde, / Zbuciumul din codrul veșnici, / Nistrul lin, ce-n valuri pierde / Ai luceferilor sfeșnici. Nu veți plânge-atunci amarnic, / Că vi-i limba prea săracă, / Și-ți vedea cât îi de darnic / Graiul țării noastre dragă. Limba noastră-i vechi izvoade. Povestiri din alte vremuri;  Și citindu-le nșirate, / te-nfiori adânc și tremuri. Limba noastră îi aleasă Să ridice slava-n ceruri, / Să ne spiue-n hram și-acasă / Veșnicile adevăruri. Limba noastr-i limba sfântă, / Limba vechilor cazanii, / Care plâng și care cântă / Pe la vatra lor țăranii. Înviați-vă dar graiul, / Ruginit de multă vreme, / Ștergeți slinul, mucegaiul / Al uitării n care geme. Strângeți piatra lucitoare / Ce din soare se aprinde - Și-ți avea în revărsare Un potop nou de cuvinte. Răsări-vă o comoară / În adâncuri înfundată, / Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată. Preot Ortodox Român ALEXEI MATEEVICI (1888-1917).

„REFLECȚII SUFLETEȘTI” - 2017

Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul

Comunicat de presă

30 august 2017

Persoană de contact: Dan Bucă,

purtător de cuvânt

Tel.: 0755-112726

Consultare publică pentru modificarea legii pensiilor

               Secretarul de stat Adrian Marius Rîndunică din Ministerul Muncii și Justiției Sociale a efectuat astăzi, 30 august a.c., o vizită oficială în județul Maramureș. La Instituția Prefectului-Județul Maramureș, demnitarul a participat alături de prefectul Vasile Moldovan și subprefectul la întâlnirea cu membrii Comisiei de Dialog Social și a Comitetului de Dialog Civic pentru problemele Persoanelor Vârstnice.

               Secretarul de stat Adrian Marius Rîndunică a spus: ”Am venit în Maramureș după un turneu în care să avem puncte de vedere cu privire la proiectul de lege a pensiilor. Am inițiat o strategie de informare, consultare și dezbateri pe acest act normativ. De asemenea, ne-am informat cu privire la legislația europeană în domeniu, dar și la modul în care este privită legislația în statele europene. La nivel central este constituit un grup de lucru care preia puncte de vedere și informații cu privire la modificarea acestei legi de mare importanță pentru populație.

              Președintele Consiliului Județean al Personelor Vârstnice, Ștefan Lupșa, a precizat despre nevoia unei legi unitare a pensiilor, respectiv de stabilirea clară a valorii punctului de pensie, care să nu fie mai mic de 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie. S-au solicitat criterii pentru aplicarea legii, având în vedere că sunt situații în care cetățenii au pensii mai mici decât ajutorul social,  dar și alte modalități pentru impozitarea pensiilor speciale.

             Alte discuții au vizat pensiile persoanelor care au lucrat în industria mineritului, pentru persoanele care au lucrat în acord global,facilitate la acordarea pensiei de boală, care să ia în calcul și costurile de tratament ale persoanelor bolnave, acordarea de pensii speciale pe o perioadă limitată descendenților care au făurit Marea Unire. Altă problemă prezentată secretarului de stat a vizat desființarea Comisiei Centrale de Contestații de la Casa Națională de Pensii, datorită tardivității sau refuzului de a încadra în grupa de muncă cetățeni, care ulterior și-au găsit dreptatea la instanțele de judecată. Directorul Casei de Pensii Maramureș, Lucica Pop a propus încadrarea de medici la cabinetele de expertiză sau externalizarea acestor servicii pentru a deservi mai bine cei 20.000 de maramureșeni cu grade de invaliditate.

             Secretarul de stat a precizat că principiile echității și contributivității sunt garanții legii pensiilor, că sunt trei variante de act normativ, dar nu există un proiect de lege pentru modificarea pensiilor care să fie pus în dezbatere publică. Situația pensiilor persoanelor care au lucrat în minerit va fi reglementată în noua lege a pensiilor sau printr-un act normativ în Parlamentul României.

               Membrii celor două comisii au înmânat demnitarului din Ministerul Muncii și Justiției Sociale mai multe propuneri, observații, adrese cu privire la modificarea legii pensiilor. De asemenea, alte puncte de vedere cu privire la proiectul de modificare a legii pensiilor vor fi transmise la nivel central, prin intermediul reprezentatului Guvernului în teritoriu.

          

Instituția Prefectului – Județul Maramureș 

31 August – Ziua Limbii Romane - POEZIA

Poezia este ochiul care plânge. 

Ea este umărul care plânge, 

ochiul umărului care plânge. 

Ea este mâna care plânge, 

ochiul mâinii care plânge. 

Ea este ţapa care plânge, 

ochiul călcâiului care plânge. 

O voi, prieteni, 

poezia nu este lacrimă

ea este însuşi plânsul, 

plânsul unui ochi neinventat, 

lacrima ochiului

celui care trebuie să fie frumos, 

lacrima celui care trebuie să fie fericit. 

Poezia

Din volumul Necuvintele, 1969

Nichita Stănescu

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Cultura&optiune=Literatura&optiune2=1933.03.31+-+Nichita+Stanescu

Cu respect,

Valentin-Nicolae Bercă

"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Tăuţii Măgherăuş. Lansare revista de cultură "Clepsidra". Prezentarea cărţii "În umbra lui Shakespeare" de Walter Ubelhart. Expoziţia de pictură Ioan Drăghici. Data de 27 august 2017

Galerie foto: Gelu DRAGOŞ

Invitatie