Poporul este dornic de justiţie socială, nu acceptă corupţia
gulerelor albe şi are tendinţa să acuze clasa politică de situaţia rea din
ţară, însă pe de altă parte, nu agreează nici întărirea instituţiilor de forţă,
preferînd statul neintervenţionist, care nu-şi impune voinţa cu tărie.
Controlul prin justiţie se opune libertăţii de acţiune a cetăţenilor, dar altă
soluţie practică pentru asigurarea ordinii publice nu există!
De exemplu, poliţia rurală nu are atribuţii de pază a
cîmpului agricol. Fără paznici/gornici de cîmp, care să apere recoltele de
hoţi, numărul furturilor a explodat şi gospodarii neorganizaţi tind să lase
pîrloagă terenurile din zonele expuse. Fermierii înfiinţează culturi
„neinteresante” pentru hoţi, cum ar fi cerealele. Acuzînd şi pagubele produse
de animalele sălbatice, agricultura a scăzut considerabil, singura soluţie de
protejare, prea scumpă, fiind gardul. Iată cum infracţiunea se normalizează!
Şi în domeniile controlate de stat rezultatele sînt rele,
căci nici cetăţenii nu respectă legea şi nici inspectorii nu reuşesc să aplice
sancţiuni. De pildă, consumatorii se îmbolnăvesc în restaurant cu mîncare
infectată, iar ancheta epidemiologică nu descoperă nici un agent patogen!
Construcţiile noi fac umbră celor vechi, dar lipsa autorizaţiei de urbanism
nu-i motiv de dărîmare, deşi legea aşa prevede! Mica evaziune fiscală nu-i
urmărită, iar marea evaziune nu-i recuperată (companiile în faliment sînt redeschise
cu acelaşi obiect de activitate). Contrabanda bulversează piaţa sub ochii
noştri, doar cei plătiţi din buget n-o văd!…
Inspectorii de stat se eschivează în fel şi chip, anunţă
controale şi rup amenzi de mîntuială, nu cumva contravenienţii să se supere.
Observînd această timorare, cetăţenii care respectă legea înjură, ei sînt
supuşi controalelor repetate, în vreme ce evazioniştii parcă nici n-ar exista.
Îşi pierd încrederea în stat şi riscă să-şi risipească şi bruma morală pe care
o au. Înainte vreme, era o ruşine să furi. Azi, normele de convieţuire n-au
forţă, societatea nu le sancţionează, moravurile nu ţin seama de morală,
educaţia nu face distincţie între faptele sancţionate de lege şi de opinia
publică. Oamenii liberi nu se supun, etalonul este fapta strîmbă. Eliberat de
răspundere, omul refuză şi neagă tot ce nu-i convine.
Inşii amorali creează germeni de anarhie. Ameţiţi de propria
libertate, ne îndepărtăm unii de alţii, nu trăim împreună, stăm în casă şi ştim
totul, ne simţim puternici, spaţiul şi timpul se află în degetul nostru mic, îi
neglijăm pe ceilalţi, gîndim unilateral, reactiv, conflictual (critic la
extrem), devenim nemulţumiţi de toţi şi de toate. E greu să ai asemenea oameni
în jur, îţi vine să te retragi la ţară şi să creşti porci!…
Am putea încerca acordul comun, democraţia directă, să
stabilim priorităţile pentru reprezentanţii aleşi, să preîntîmpinăm situaţiile
de tăcere între stat şi societate, precum aceea cînd tot satul ştie cine fură
lemne din pădure, doar poliţistul nu! La momentul critic, omul drept va fi
copleşit de cei nedrepţi şi comunitatea va cădea în eroare, se va lăsa înşelată
şi se va degrada, ajungînd să-l condamne pe omul drept. Socrate va bea cucuta!
Şanse de trezire există mereu, salvarea vine din sufletul nostru, căci cu toţii
cunoaştem binele şi ştim că relele ne macină onoarea.
Este posibil să ne întoarcem pe calea morală şi dreaptă,
astfel ca duşmanii să devină prieteni ai oamenilor – dar asta se întîmplă mai
ales în cărţi. Opinia publică pică adesea în extremă şi atunci individul cu
convingeri verificate ar fi bine să nu ţină cont de părerile altora, chiar dacă
vin de la reprezentanţi ai statului. Oamenii cinstiţi îşi doresc o justiţie mai
puţin abstractă, mai apropiată de comunitate, mai umană, bazată pe principiul
speranţei.
Autor: Nicolae GOJA
Sursa: Graiul Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu