Spectacolul oferit de puţinele personalităţi din AUR care au reuşit să iasă din anonimat într-un timp record este ceva specific tuturor formaţiunilor politice.
Despre AUR s-a spus că este o simplă adunătură de persoane care, printr-o minune a reuşit să obţină un scor incredibil de 10% la alegerile parlamentare.
Dacă până acum nu i s-a recunoscut statutul de partid politic iată că odată cu izbucnirea scandalului AUR demonstrează că este un partid politic în cel mai profund sens al cuvântului.
Nu ne referim la definiţiile de dicţionar, conform cărora un partid politic este o organizaţie care luptă pentru câştigarea puterii politice, încearcă să ajungă la guvernare pentru a conduce ţara. O grupare de oameni este partid politic din momentul în care apare lupta internă pentru putere.
De la început AUR s-a autoprezentat ca un partid anti-sistem. Nu vrea să intre la guvernare, refuză să primească banii oferiţi de stat partidelor politice.
Nu a reuşit să-şi păstreze virginitatea politică decât în perioada lunii de miere când s-au împărţit funcţiile în cele două camere ale Parlamentului.
Cea mai vocală voce, exploatată de televiziunile avide de senzaţional şi facil, aducând aminte de defunctul Corneliu Vadim Tudor, de efuziunile verbale ale unui Gigi Becali din vremurile lui de glorie, senatoarea-avocat, cum este prezentată publicului, a fost invitată afară din AUR.
Diana Şoşoacă este o forţă a naturii, o Ioana d’Arc, o Ecaterina Teodoroiu, un buldozer intrat în câmpul minat al politicii româneşti.
Din motive interne, posibil din orgolii personale, din jenă pentru modul ei de manifestare, conducerea AUR a decis excluderea ei din partid. Din care partid, contra-atacă senatoarea-avocat? Ies la iveală o serie de îmbârligături, ba că AUR a făcut o înţelegere cu un partid, Neamul Românesc, din care provine şi Diana Şoşoacă, ba că în spate ar fi elemente din serviciile secrete şi multe, multe altele.
Dar nu aceste amănunte contează în cazul de faţă. AUR nu se deosebeşte cu nimic faţă de celelalte formaţiuni politice. Are un grup restrâns la vârf, aşa cum au toate partidele, tabăra câştigătoare urmând să confişte întregul partid.
AUR se află acum în prima etapă a luptei interne pentru putere şi influenţă. Va câştiga tabăra George Simion, va câştiga gruparea Şoşoacă? Foarte probabil noul partid va fi supus unei prime fracturări.
Mult mai avansată este lupta internă pentru putere în USR-PLUS. Dan Barna are contestatari. Nu şi Dacian Cioloş. Marea competiţie se duce între cei doi lideri. Cine va conduce partidul rezultat după fuziunea USR-PLUS?
O luptă politică internă mult mai avansată se poartă în această perioadă premergătoare congresului în PNL. O primă confruntare, oprită în faşă de preşedintele Iohannis, a avut loc între Rareş Bogdan şi Ludovic Orban.
PNL are responsabilitatea guvernării şi nu-şi poate permite să se manifeste public cu lejeritatea AUR. De alt calibru sunt şi Dacian Cioloş şi Dan Barna.
Niciunul dintre ei nu au capacitatea politică a unui Iuliu Maniu şi Ion Mihalache, două mari personalităţi care au unit Partidul Naţional Român din Transilvania şi Partidul Ţărănesc din vechiul Regat fondând astfel un mare partid istoric, PNŢ. Pretinşii urmaşi au reuşit să-l îngroape după moartea lui Corneliu Coposu.
Modele ar fi, dar iată că nu există politicieni capabili să le aplice. Ar trebui, totuşi, remarcate rezultatele pozitive ale fuziunii PNL-PDL.
Privită în ansamblu, scena politică din România se află într-un moment de răscruce. PNL este în faţa unui congres la care se va decide direcţia pe care o va urma partidul. Va rămâne PNL un partid conservator sau va deveni un partid reformist?
Ce cale va urma USR după fuziunea cu PLUS? Spre ce se va îndrepta AUR după cristalizarea unei ideologii?
UDMR va rămâne o formaţiune moderată sau se va radicaliza în condiţiile în care ar putea creşte valul de naţionalism deocamdată mai uşor vizibil în AUR?
În sfârşit, ce rol îşi rezervă preşedintele Iohannis în ofensiva lui împotriva PSD? Nici PSD nu poate folosi la infinit acelaşi arsenal electoral depăşit de noua realitate, în bună parte dictată de pandemie.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu