de Gheorghe Pârja
Suntem conectați la o realitate românească extrem de
agitată. Parcă nu este suficientă pandemia, care lovește în prieteni și
cunoscuți, mai vine și guvernul care anunță tăieri de venituri, pensii blocate,
ciorovăieli politice sporite. Deși este iarnă, revoltele celor vizați de
austeritate nu se intimidează. Vineri, studenții băimăreni au înfruntat frigul
în fața Prefecturii. Așa că avem cu ce să ne batem capul în curtea noastră.
Între timp, în jurul țării, au loc întâmplări politice care ne privesc. Cum a
fost umilința aplicată de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, Înaltului
Reprezentant pentru Politică Externă și Securitate al Uniunii Europene,
spaniolul Josep Borell. Care a făcut o călătorie diplomatică la Moscova,
stângace și eșuată.
A vrut să afle dacă Guvernul Rusiei este interesat
de o discuție despre diferențele dintre UE și Federația Rusă. Și diplomatul
european a primit o lecție aspră. A mers la Moscova din proprie inițiativă,
după ce, patru ani, o vizită de acest gen nu existase. Se instalase o răcire a
relațiilor între cele două părți. Umbra președintelui Putin, în centrul
Europei, este tremurătoare. Campanii de dezinformare cu efecte serioase,
amestec în interesele interne ale unor țări, culminând cu legenda electorală
din Statele Unite și alte dezacorduri diplomatice cu alte state. Oficialul
european, cred de bună intenție, a socotit că este mult mai bine să recurgă la
negocieri decât să lase situația să se degradeze. Așa că a convenit o întâlnire
la Moscova.
Și acum vine lecția rusească. Înaintea conferinței
de presă, pe care cei doi diplomați urmau să o țină, Guvernul rus, cu un cinism
mai rar întâlnit, a anunțat expulzarea a trei diplomați europeni. Un polonez,
un suedez și un german, fiind acuzați că au participat la demonstrațiile de
solidaritate cu opozantul lui Putin, Aleksei Navalnîi. Cel aflat, anul trecut,
într-o tentativă de otrăvire și tratat într-o clinică din Germania. Povestea cu
expulzarea nu ar fi atât de relevantă, asemenea semnale se practică între țări,
ci momentul ales a făcut carieră în lumea diplomației. Ministrul de Externe al
Uniunii Europene a asistat învins la anunțul sardonic, fără a avea o replică pe
măsură. A înghițit în sec, fiind martor la propria lui umilire rusească.
Nu trebuie să fii mare priceput în politica externă
ca să-ți dai seama că totul a fost pregătit, cu bună știință și cu un scop
precis. Și parcă nu a fost suficientă prima lecție, a urmat și a doua. După ce
Borell, ca să salveze atmosfera, a lăudat fără rezerve vaccinul rusesc, sub
semnul vești bune pentru umanitate, imediat rușii au publicat un videoclip în
care aceste declarații au fost precedate de imagini cu Navalnîi. Presa
relatează că Borell i-ar fi spus lui Lavrov, înainte de conferința de presă, că
nici un stat european nu a propus sancțiuni împotriva Rusiei, ca urmare a
felului în care își tratează Opoziția. Ceea ce este neadevărat.
Mulți diplomați s-au întrebat: ce a fost în capul
Înaltului Reprezentant? Deoarece s-au cerut sancțiuni pentru Rusia, și din
Țările Baltice, România, Polonia – țări care cunosc pe propria piele conduita
rușilor în istoria recentă. Se spune că Ministerul de Externe al Federației
Ruse a râs de incoerența europenilor. Umilirea și-a atins ținta. Și ce-i mai
jalnic, pentru un om, pentru o țară, decât să simtă gustul amar al
îngenuncherii demnității. Dar pentru o Europă Unită? Dinspre Bruxelles nu au
întârziat să apară reacțiile dure, inclusiv demisia lui Borell. În Parlamentul
European, peste 50 de reprezentanți ai principalelor grupuri politice, mulți
estici, au semnat o scrisoare în care îi reproșează, printre altele, lui Borell
că nu a părăsit imediat Rusia la vestea expulzării colegilor săi. Cât despre
demisia lui, procedura este anevoioasă, așa că demnitarul umilit de ruși rămâne
cu rușinea. Dacă o are. Dacă nu, europenii au luat o lecție de batjocură
diplomatică, mai rară în ultimele decenii.
P.S. O remarcă pentru Ministerul de Externe român,
care, în ultima perioadă, a fost activ prin atitudini ferme față de mai multe
crize din alte state unde democrația și drepturile omului sunt puse la
încercări.
Ultima oră. Putin este sfătuit de experții militari
ruși să atace preventiv, cu avioane de luptă și drone, SUA și aliații, cu
scopul de a contracara strategia de război.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu