Ora trecerii
O să trec uliţa într-o zi mai spre seară
Stejarul cel mare va înfrunzi din nou
O să-mi ceri mâna care tresară
Ca frunza pădurii într-un ecou.
O să fiţi toţi, într-o zi a minunii
Cu soare superb ca un lan de porumb
Corăbii nevăzute prin Valea Mătrăgunii
Vor vâsli dinspre răsărit spre amurg
Va fi o zi lungă numai un pic de noapte
Dintr-un colţ de sat va face cu mâna
Iubirea noastră de dincolo de moarte
Peste livezi în floare fi-va-ne stăpâna.
Numai iubirea va suna la uşă
Eternul trecător îngândurat
Ca să desfacă mirabila pănuşă/
Din toate nopţile cu rod bogat.
Apoi cu o superbă-mbrăţişare
Cu lutul şi cântatul de cocoşi
Va arde frumuseţea viitoare
Pe-altarul unor oameni norocoşi
Ce au venit de drumuri vechi de stele
Şi se întorc la marile cuvinte
În liniştea otăvurilor mele
Cosite seara în ceasurile sfinte
Visarea de acasă
A venit pasărea
Pe umăr s-a aşezat
Aducea umbra casei veştedă de zbor
Tata prindea boii la car
Mama număra zilele mele
Cu boabe de lacrimi
Fraţii mei erau de iarbă
Departe
Doar soru-mea împletea vârstele
Din părul ei lung
Vedeam cum fântâna a secat
Coasa ruginea în podul casei
Miresmele mele erau vânt
Ce mă povestea peste lume
Mă ardea aprig focul de magneziu
Al casei părinteşti
Şi ţipătul de noapte
Al huhurezilor
Din turla satului
S-a făcut în vis
Că am fost sfârtecat
De dorul de casă.
Poveste aproape uitată
Cu ani în urmă trupul meu
Se ridica peste povestea casei
Iar mama se minuna ca de lună nouă.
În grajd caii aprig
Aruncau aer din nări
Peste fânul strâns de fete astă vară.
Prin porţi câinii hălăduiau stricători
Mirosind oase de la nunta bunicilor.
Pe uliţa satului din când în când
Mai trecea câte-un mort
Şi ne lăsa colaci proaspeţi
Iar noi aşteptam întinşi peste garduri
Să mai treacă vreunul.
Miresele puneau jurăminte-n biserici
Şi le uitau peste noapte.
Femeile aruncau peste sat
Dansul nebun al mătrăgunii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu