Sublimii marinari ai poeziei de dragoste: Mihaela CD &Trandafir Sîmpetru
“Unde-s doi, talentul crește” , am putea parafraza această recenzie de carte, această invitație de a descoperi, cu emoție neașteptată, recenta apariție editorială a editurii Globart Universum, „Dialog peste ocean”, semnată deopotrivă de Mihaela CD și Trandafir Sîmpetru. Nu vă lăsați înșelați de titlu, cuvântul “ocean” e scris intenționat cu literă mică. Aici nu e vorba despre Oceanul Atlantic, care, ce-i drept, separă locul de trăire fizică al celor 2 autori (Canada, respectiv România), ci despre oceanul infinit al artei, al poeziei, al frumosului în cele mai rafinate detalii.
Nu știu nici cui a aparținut ideea acestui dialog, nici cum a apărut și s-a concretizat. Cert este că această întâlnire, poate unică, reușește să creeze un dialog de la egal la egal plin de duioșie, de emoție și trăire sufletească, mai rar întâlnite în lumea literară actuală.
Cartea se dorește a fi o punte de poeme pentru suflet, cum este specificat chiar pe copertă. Altfel spus, oricine e conștient de sensibilitatea sa interioară poate păși cu încredere pe acest pod, oricând și până oriunde va dori. Singur sau însoțit, cititorul va descoperi o panoplie de poezii și poeme dintre cele mai reușite ale celor 2 autori, ce „dialoghează” în limbajul binecunoscut lor, al creației literare. Cei 2 artizani ai condeiului țes un adevărat ștergar de gânduri poetice, o maramă de emoții fine și delicate, pe aproape 200 de pagini, într-un stil când alert, când melancolic, dar întotdeauna unic al poeziei de dragoste.
Confundându-se ca stil uneori până la asimilare, detașându-se alteori diametral opus, Mihaela și Trandafir își aruncă unul celuilalt săgeți parfumate, inteligente și sugestive, încărcate de semnificații subtile. Ca-ntr-un tango cunoscut doar de ei doi, ale cărui reguli le păstrează cu sfințenie, dar din care ne împărtășesc cu generozitate și nouă producția finală, spectacolul, strălucirea. Ca-ntr-un zbucium inițiatic, ca-ntr-o sarabandă a valurilor poetice, ca doi mateloți care știu să manevreze cu pricepere pârghiile vasului pe care-l conduc printre apele mereu surprinzătoare ale poeziei.
“Dialog peste ocean” e mai mult decât o simplă colaborare între 2 autori. Este produsul a doi autori talentați, chintesența sufletelor lor, a iubirii de neam și de aproape care-i animă și care-i împinge spre alte și alte țărmuri ale creației, nebănuite, necunoscute încă…
O carte – document, o carte – far, care luminează calea tuturor celor însetați de lumină, de frumos, de poezie autentică. O carte dedicată celor ce simt și gândesc românește.
Vânt din pupa!
Ioana Poenaru
jurnalist Montreal
va multumim din inima
RăspundețiȘtergere