Portret de țară – 32

 

                                                                                                   de Gheorghe Pârja

Evenimentele majore din viața unui popor, cum a fost acel Decembrie de acum 32 de ani și pentru poporul român, atrag după ele și momente de bilanț, de împliniri, ori de eșecuri. Ultimul cuvânt l-am folosit deoarece ne-a fost sugerat de domnul președinte. Dacă un stat eșuat mai poate fi redresat, un popor mai greu își revine de pe toboganul istoriei. De aceea cred că poporul român nu suferă de sindromul statului. El are un miracol, cum constata și istoricul Gheor­ghe Brătianu, cu forță de regenerare. Afurisita de pandemie ne-a marcat și pe noi, românii, cu serioase semne. Dar eu am căutat exprimări care se referă la cei 32 de ani de nouă democrație. Mulți își dau cu părerea, dar puțini surprind dimensiunea netrucată a realită­ții la care am ajuns. Urmăresc cu atenție comentariile unor teoreticieni, care îmi inspiră încredere, funcționează cu logica istoriei, cu subtilitatea argumentului și, pe cât se poate, să nu plătească tribut fenomenului politic.

Unul dintre ei este profesorul Andrei Marga, care intră în sfera mea de interes. Poate dumneavoastră, dragi cititori, aveți alte repere, după care vă fixați acul busolei. Tot răsfoind presa care nu foșnește, am aflat un portret de Românie, creionat de profesorul clujean. Nu mi-a fost foarte ușor să-l transcriu, din pricina unor culori mai puțin lucitoare. Dar realitatea, cât ar fi de crudă, trebuie să ne-o asumăm. Deocamdată, semnătura este a profesorului Marga. Scrie domnul profesor: „România este cea mai săracă țară a Europei, cu cea mai mare emigrație dintr-o țară a lumii pe timp de pace, cu mii de copii lăsați în voia soartei și cu cel mai mare abandon școlar. Avem cel mai scăzut consum de carte pe cap de locuitor, cu analfabetism funcțional ma­xim. Avem cea mai mare mortalitate la un milion de locuitori, cu trai zilnic de împrumut și îndatorire pe generații, cu o societate antagonizată și instituții deteriorate, cu o ierarhie răsturanată a valorilor, cu o viață publică săracă și cu un autoritarism incult. Țara a fost adusă într-una dintre cele mai critice situații din istoria ei.”

Se apelează și la părerile unor istorici, confirmați de opera lor. Istoricul Ioan Scurtu: „România nu a cunoscut niciodată un asemenea grad de deteriorare economică pe timp de pace.” Istoricul Florin Constantiniu: „Corupția și hoția au ajuns la niveluri fără precedent în istoria națională.” Este incomod să trăiești într-o țară cu asemenea profil. Ca să-mi salvez sufletul de îndoieli și amărăciune chem în ajutor îndoiala sau exagerarea. Dar dacă nu este chiar așa?, caut o fărâmă de optimism în cuvinte. Însă iar mă întorc cu fața spre spusele distinșilor intelectuali. Nu au niciun interes să decoloreze realitatea românească. A spune adevărul este cea mai frumoasă sărbătoare în Ajun de Crăciun. Ce-i de făcut? Noi, cu scrisul, vorbitul și imaginea, detectăm locurile vulnerabile din societate. Îndreptarea, care se lasă mult așteptată, vine de la legi ferme, decizii cu efect vizibil.

Vedem și noi, de la margine de țară, că este multă vorbă politică. Viața ne este însoțită de laude superlative din partea celor care sunt la putere, ori de multă ocară de partid aruncată peste gard. Aici este strivită țara în care trăim. Degradarea a fost însoțită de „proliferarea de politruci, cațavenci și alte personaje din panoplia demult veştejită.” Falsificarea ierarhiei valorilor, care sufocă de mulți ani România, a adus pagube enorme. Priviți în jur și vă veți convinge. De la cine să iei lumina unor idei lămuritoare, când televiziunile sunt inundate de părelnici fără substanță. Și asta este o imagine tremurată a țării. Oamenii politici, că de la ei poate veni limpezirea țării, îi vedem seară de seară într-o obositoare repetiție a unor iluzii. Mi se pare strigător la cer, că de vreo câțiva ani încoace, miniștri ai muncii scot țara la tablă, să explice cum stăm cu pensiile românilor. Cifre aruncate în sufletul milioanelor de pensionari. Este un joc cinic cu oamenii care au ținut țara în viață.

După atâția ani de amăgiri, se părea că s-ar putea întâmpla ceva. Dar au venit marile scumpiri, de care nu dă seama nimeni. Este un crâmpei din priceperea mea despre țara în care trăiesc, și o prețuiesc, acum la 32 de ani de la Revoluția Română. Aud strigătul baricadelor: 21 – 22 cine a tras în noi? De aflat cine mai ochește țara din Carpați. De aceea este bine să ținem seama de portretul de țară creionat de profesorul Marga. Pentru unii da, pentru alții ba. Că așa-i în democrație. Din care cred că nu am plecat. Din fericire, fiecare avem un portret de țară, după chipul și asemănarea noastră. Prin această țară, pe la răscruci, vedem câte un Mântuitor. Și cu asta ne mângâiem.