de Gheorghe Pârja
Evenimentele majore din viața unui popor, cum a fost acel
Decembrie de acum 32 de ani și pentru poporul român, atrag după ele și momente
de bilanț, de împliniri, ori de eșecuri. Ultimul cuvânt l-am folosit deoarece
ne-a fost sugerat de domnul președinte. Dacă un stat eșuat mai poate fi
redresat, un popor mai greu își revine de pe toboganul istoriei. De aceea cred
că poporul român nu suferă de sindromul statului. El are un miracol, cum
constata și istoricul Gheorghe Brătianu, cu forță de regenerare. Afurisita de
pandemie ne-a marcat și pe noi, românii, cu serioase semne. Dar eu am căutat
exprimări care se referă la cei 32 de ani de nouă democrație. Mulți își dau cu
părerea, dar puțini surprind dimensiunea netrucată a realității la care am
ajuns. Urmăresc cu atenție comentariile unor teoreticieni, care îmi inspiră
încredere, funcționează cu logica istoriei, cu subtilitatea argumentului și, pe
cât se poate, să nu plătească tribut fenomenului politic.
Unul dintre ei este profesorul Andrei Marga, care intră în
sfera mea de interes. Poate dumneavoastră, dragi cititori, aveți alte repere,
după care vă fixați acul busolei. Tot răsfoind presa care nu foșnește, am aflat
un portret de Românie, creionat de profesorul clujean. Nu mi-a fost foarte ușor
să-l transcriu, din pricina unor culori mai puțin lucitoare. Dar realitatea,
cât ar fi de crudă, trebuie să ne-o asumăm. Deocamdată, semnătura este a
profesorului Marga. Scrie domnul profesor: „România este cea mai săracă țară a
Europei, cu cea mai mare emigrație dintr-o țară a lumii pe timp de pace, cu mii
de copii lăsați în voia soartei și cu cel mai mare abandon școlar. Avem cel mai
scăzut consum de carte pe cap de locuitor, cu analfabetism funcțional maxim.
Avem cea mai mare mortalitate la un milion de locuitori, cu trai zilnic de
împrumut și îndatorire pe generații, cu o societate antagonizată și instituții
deteriorate, cu o ierarhie răsturanată a valorilor, cu o viață publică săracă
și cu un autoritarism incult. Țara a fost adusă într-una dintre cele mai
critice situații din istoria ei.”
Se apelează și la părerile unor istorici, confirmați de
opera lor. Istoricul Ioan Scurtu: „România nu a cunoscut niciodată un asemenea
grad de deteriorare economică pe timp de pace.” Istoricul Florin Constantiniu:
„Corupția și hoția au ajuns la niveluri fără precedent în istoria națională.”
Este incomod să trăiești într-o țară cu asemenea profil. Ca să-mi salvez
sufletul de îndoieli și amărăciune chem în ajutor îndoiala sau exagerarea. Dar
dacă nu este chiar așa?, caut o fărâmă de optimism în cuvinte. Însă iar mă
întorc cu fața spre spusele distinșilor intelectuali. Nu au niciun interes să
decoloreze realitatea românească. A spune adevărul este cea mai frumoasă
sărbătoare în Ajun de Crăciun. Ce-i de făcut? Noi, cu scrisul, vorbitul și
imaginea, detectăm locurile vulnerabile din societate. Îndreptarea, care se
lasă mult așteptată, vine de la legi ferme, decizii cu efect vizibil.
Vedem și noi, de la margine de țară, că este multă vorbă
politică. Viața ne este însoțită de laude superlative din partea celor care
sunt la putere, ori de multă ocară de partid aruncată peste gard. Aici este
strivită țara în care trăim. Degradarea a fost însoțită de „proliferarea de
politruci, cațavenci și alte personaje din panoplia demult veştejită.”
Falsificarea ierarhiei valorilor, care sufocă de mulți ani România, a adus
pagube enorme. Priviți în jur și vă veți convinge. De la cine să iei lumina
unor idei lămuritoare, când televiziunile sunt inundate de părelnici fără
substanță. Și asta este o imagine tremurată a țării. Oamenii politici, că de la
ei poate veni limpezirea țării, îi vedem seară de seară într-o obositoare
repetiție a unor iluzii. Mi se pare strigător la cer, că de vreo câțiva ani
încoace, miniștri ai muncii scot țara la tablă, să explice cum stăm cu pensiile
românilor. Cifre aruncate în sufletul milioanelor de pensionari. Este un joc
cinic cu oamenii care au ținut țara în viață.
După atâția ani de amăgiri, se părea că s-ar putea întâmpla ceva. Dar au venit marile scumpiri, de care nu dă seama nimeni. Este un crâmpei din priceperea mea despre țara în care trăiesc, și o prețuiesc, acum la 32 de ani de la Revoluția Română. Aud strigătul baricadelor: 21 – 22 cine a tras în noi? De aflat cine mai ochește țara din Carpați. De aceea este bine să ținem seama de portretul de țară creionat de profesorul Marga. Pentru unii da, pentru alții ba. Că așa-i în democrație. Din care cred că nu am plecat. Din fericire, fiecare avem un portret de țară, după chipul și asemănarea noastră. Prin această țară, pe la răscruci, vedem câte un Mântuitor. Și cu asta ne mângâiem.
