Hua Chunying, oficial și diplomat al Ministerului Afacerilor Externe al Chinei, conferință de presă:
Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului
de Stat al SUA, a declarat: „China ar trebui să respecte principiul
suveranității și are obligația de a îndemna Rusia să renunțe în problema
Ucrainei”. Cum comentați?
Hua Chunying: Am notat observațiile relevante făcute
de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al Statelor Unite. În primul
rând, mă tem că SUA nu este calificată să spună Chinei cum să facă lucrurile,
de exemplu, cum să respecte suveranitatea națională și integritatea teritorială
a unui stat. Poporul chinez are înțelegere și sentimente foarte reale și
profunde cu privire la problema suveranității naționale și a integrității
teritoriale. Încă din timpurile moderne, China a experimentat invaziile
coloniale ale celor Opt Puteri ale Forțelor Aliate și ale puterilor străine și
are o amintire excepțional de amară a modului în care țara a fost umilită cu
pierderea suveranității sale.
În urmă cu puțin peste 20 de ani, ceea ce nu este
departe de timpurile prezente, ambasada Chinei din Republica Federală
Iugoslavia a fost bombardată de NATO, au fost uciși trei jurnaliști chinezi și
mulți alții răniți. În prezent, NATO încă mai are o datorie de sânge față de
poporul chinez. Și astăzi, China încă se confruntă cu amenințările reale din
partea SUA, în legătură cu câțiva dintre așa-zișii săi aliați care se amestecă
voit în afacerile interne ale Chinei și subminează suveranitatea și securitatea
Chinei în problemele legate de Xinjiang, Hong Kong și Taiwan. China este
singurul membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU care nu a
realizat încă reunificarea completă a țării. Tocmai din această cauză, China a
susținut întotdeauna cu fermitate scopurile și principiile Cartei ONU și
normele de bază care guvernează relațiile internaționale, a protejat cu
hotărâre suveranitatea națională, securitatea și integritatea teritorială și a
apărat cu fermitate echitatea și justiția internațională.
În aproape 250 de ani de la înființare, doar în mai
puțin de 20 de ani Statele Unite nu au lansat operațiuni militare, iar scuzele
pentru intervențiile sale militare sunt uneori „democrația”, alteori
„drepturile omului”, uneori ”fake news” și alteori o mică sticlă cu detergent
(referire la pretextul din 2003 când SUA a lansat al doilea război asupra
Iraq-ului, arătând că Iraq deține ”arme de distrugere în masă” pe baza unei
imagini cu o sticlă de detergent)! O astfel de țară are cu siguranță o altă
înțelegere a respectării suveranității naționale și a integrității teritoriale
decât avem noi. Și comunitatea internațională este clară în acest sens.
În calitate de membru permanent al Consiliului de
Securitate al ONU și putere independentă, Rusia formulează și implementează în
mod independent propria diplomație și strategie bazată pe propriile sale
judecăți și interese naționale. Trebuie să subliniez și să punctez din nou că
relațiile China-Rusia sunt construite pe baza „nealinierii, neconfruntării și
neatacării oricărei alte părți terțe”. Acest lucru este fundamental diferit în
natură de abordarea SUA care creează „mici clanuri” și politici de bloc prin
trasarea unor linii ideologice și creând confruntare și diviziune. China nu
este interesată și nu are nicio intenție să urmeze mentalitatea „prieten sau
inamic” a Războiului Rece și practica asamblării de așa-ziși aliați și „cercuri
mici”. În ceea ce privește declarația comună China-Rusia, am dori să cerem
părții SUA să o citească din nou cu atenție. China și Rusia consolidează comunicarea
și coordonarea strategică, susțin cu fermitate sistemul internațional în care
Națiunile Unite joacă un rol central de coordonare în afacerile internaționale
și ordinele internaționale bazate pe legile internaționale, inclusiv scopurile
și principiile Cartei ONU; aceasta manifestă de fapt simțul responsabilității
și reprezintă factori pozitivi în protejarea securității strategice
internaționale.
(Hua Chunying explicând viziunea Chinei despre
democrație): Faptele arată că democrația nu poate fi predeterminată sau
forțată. Nu există un model prestabilit de democrație. Democrația nu este
Coca-Cola care, cu siropul produs de Statele Unite, are același gust în toată
lumea. Pentru noi, un criteriu cheie al democrației este dacă țara poate
răspunde așteptărilor, nevoilor și aspirațiilor oamenilor. În acest sens,
democrația chineză este o democrație a poporului, în timp ce aceea a Statelor
Unite este o democrație a banilor; poporul chinez se bucură de o democrație
substanțială, în timp ce americanii au democrație doar în formă; China are o
democrație populară integrală în timp ce Statele Unite au o democrație prin vot
care vine la fiecare patru ani. În ultimii 30 sau 40 de ani, cei bogați din
Statele Unite au devenit mai bogați, iar cei săraci și mai săraci. Primii 1%
dețin, guvernează și se bucură. Aceasta este democrație? Cui aparține SUA?
Poate guvernul SUA să câștige sprijin măcar de la jumătate din populația sa?
Care partid din Statele Unite poate reprezenta interesele întregului popor
american? Priviți consecințele promovării americane a democrației sale în
întreaga lume. În ce țară în care a intervenit SUA s-au bucurat oamenii de pace
reală, securitate, libertate și democrație? Irak, Siria sau Afganistan?
Alianțele de tip ”clică” făcute în numele democrației, amestecul fără îndoială
în afacerile interne ale altor țări și chiar suprimarea în mod arbitrar a
dezvoltării normale a altor țări și a dreptului legitim al oamenilor la o viață
mai bună este mai nedemocratic decât orice altceva. Este autocrație, hegemonie
și totalitarism.
Mai multe țări și organizații, inclusiv SUA, UE și
Marea Britanie, au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru acțiunile sale
față de Ucraina. Există vreo circumstanță în care China ar proceda la fel?
Hua Chunying: Se pare că vă lipsesc cunoștințele de
bază despre politica guvernului chinez. Poziția noastră este că sancțiunile nu
sunt niciodată mijloace fundamental eficiente de a rezolva probleme. Ne opunem
în mod constant tuturor sancțiunilor unilaterale ilegale.
Potrivit datelor publicate de Trezoreria SUA,
utilizarea sancțiunilor de către SUA a crescut de zece ori în ultimii 20 de
ani. Administrația anterioară a SUA a făcut până la 3.800 de desemnări de
sancțiuni, ceea ce înseamnă impunerea de sancțiuni de trei ori pe zi, în medie.
Din 2011, SUA au impus Rusiei peste 100 de sancțiuni. Cu toate acestea,
sancțiunile SUA au rezolvat vreo problemă? Este lumea un loc mai bun din cauza
acelor sancțiuni? Se va rezolva problema Ucrainei datorită sancțiunilor SUA
asupra Rusiei? Securitatea europeană va fi mai bine garantată datorită
sancțiunilor SUA asupra Rusiei? Sperăm că părțile relevante se vor gândi serios
la acest lucru și se vor strădui să rezolve problemele prin dialog și
consultare.
De asemenea, aș dori să subliniez că sancțiunile
unilaterale ilegale ale unor țări, inclusiv SUA, au cauzat dificultăți grave
economiei și mijloacelor de trai ale țărilor relevante. Când se ocupă de
problema Ucrainei și de relațiile cu Rusia, SUA nu trebuie să prejudicieze
drepturile și interesele legitime ale Chinei și ale altor părți.
În ceea ce privește Ucraina, ce rol a jucat China în
căutarea unei soluții la problema Ucrainei?
Hua Chunying: În ceea ce privește problemele
regionale, China este întotdeauna angajată să promoveze pacea și negocierea și
să joace un rol constructiv în căutarea unei soluții pașnice a acestor
probleme.
În ceea ce privește problema Ucrainei, în ultimul
timp SUA au trimis arme în Ucraina, stimulând creșterea tensiunile, creând
panică și chiar susținând conflictul. În contrast puternic, China a făcut tot
timpul un apel tuturor părților să respecte și să acorde importanță reciprocă
preocupărilor legitime de securitate ale celeilalte, să depună eforturi pentru
a rezolva problemele prin negociere și consultare și să salveze în comun pacea
și stabilitatea regională. Președintele Xi Jinping a subliniat, într-o
conversație telefonică cu președintele francez Emmanuel Macron din 16
februarie, că părțile relevante ar trebui să rămână la direcția generală a
reglementării politice, să utilizeze pe deplin platformele multilaterale,
inclusiv formatul Normandiei și să caute o soluționare cuprinzătoare a
problemei Ucrainei prin dialog și consultare. Consilierul de stat și ministrul
de externe Wang Yi a subliniat, de asemenea, în timp ce participa la un
eveniment special despre China, în cadrul celei de-a 58-a Conferințe de
Securitate de la München, că toate părțile ar trebui să-și asume cu seriozitate
responsabilitatea și să lucreze pentru pace, în loc să crească tensiunile, să
ațâțe panica sau să susțină războiul.
O întrebare cheie aici este ce rol a jucat SUA,
vinovata tensiunilor actuale din jurul problemei Ucrainei. Dacă cineva continuă
să toarne gaz pe flacără în timp ce îi acuză pe alții că nu fac tot posibilul
pentru a stinge focul, un astfel de comportament este în mod clar iresponsabil
și imoral.
Câteva instituții de presă americane consideră că
remarcile și poziția Chinei față de Ucraina contrazic principiul respectării
suveranității statului și integrității teritoriale pe care China îl susține
întotdeauna. Sunteți de acord?
Hua Chunying: Poziția Chinei în problema Ucrainei
este consecventă și rămâne neschimbată.
Remarcile Chinei sunt în concordanță cu poziția
noastră conform căreia problemele regionale ar trebui rezolvate prin dialog și
consultare. China susține întotdeauna obiectivitatea și corectitudinea, susține
pacea și justiția și își decide poziția pe baza fondului chestiunii în cauză.
Credem că toate țările ar trebui să soluționeze disputele internaționale
într-un mod pașnic, în conformitate cu scopurile și principiile Cartei ONU. Cei
care acuză China că încalcă principiul respectării suveranității statului și
integrității teritoriale în problema Ucrainei fie au motive ascunse, fie sunt
îndrumați greșit de declarații greșite.
Rațiunea și cauzalitatea sunt importante atunci când
încercați să înțelegeți lucrurile. Există un context istoric complex în
problema Ucrainei, iar situația actuală este rezultatul interacțiunii multor
factori complicați. Pentru a avea o înțelegere obiectivă a situației și pentru
a căuta o soluționare rezonabilă și pașnică, este necesar să învățăm întreaga
poveste despre problema Ucrainei și să abordăm în mod corespunzător
preocupările legitime de securitate ale celuilalt, pe baza egalității și a
respectului reciproc. Anumite țări ar trebui să se întrebe: când SUA au condus
cinci valuri de expansiune NATO spre est până la ușa Rusiei și au desfășurat
arme strategice ofensive avansate, încălcând asigurările pe care le-a dat
Rusiei, s-au gândit vreodată la consecințele împingerii unei țări mari către
colț?
În circumstanțele actuale, ușa către o soluționare
pașnică a problemei Ucrainei nu este complet închisă. Sperăm că părțile
relevante în cauză vor putea să rămână calme și raționale și să se angajeze la
o soluție pașnică prin negociere, în conformitate cu scopurile și principiile
Cartei ONU. China va continua să promoveze discuțiile de pace în felul său.
Salutăm și încurajăm toate eforturile dedicate promovării soluționării
diplomatice a problemei.
Președintele american Joe Biden a spus într-un
discurs că acțiunea Rusiei asupra Ucrainei este începutul unei invazii. Am
remarcat, de asemenea, că președintele Aleksandar Vučić al Serbiei a spus că
președintele Ucrainei ar trebui mai întâi să condamne agresiunea împotriva
Serbiei de către SUA, Regatul Unit și alte țări. Aveți vreun comentariu?
Hua Chunying: Problema Ucrainei are un fundal
istoric complicat. Situația actuală este rezultatul interacțiunii mai multor
factori. Am observat că partea rusă a spus de multe ori că nu intenționează să
înceapă un război împotriva Ucrainei și este pregătită să dialogheze cu SUA și
părțile relevante cu privire la aderarea Ucrainei la NATO.
Este de menționat că principiul indivizibilității
securității este inclus în preambulul Actului final de la Helsinki din 1975, al
Cartei de la Paris pentru o nouă Europă din 1990, al Actului fondator privind
relațiile reciproce, cooperarea și securitatea dintre NATO și Federația Rusă
din 1997, Carta pentru Securitate Europeană adoptată de OSCE la Istanbul în
1999 și preambulul Tratatului New Start din 2011, printre altele. Cu toate
acestea, în mod clar SUA nu și-au respectat angajamentul. SUA nu dorește să se
întâlnească cu Rusia la jumătatea drumului atunci când Rusia propune să aibă un
dialog cu SUA cu privire la inițiativa europeană de garanții de securitate.
China crede întotdeauna că ar trebui să existe o
securitate comună, cooperantă și durabilă pentru toate țările, nicio țară sau
grup nu ar trebui să încerce să-și maximizeze interesele de securitate, iar
preocupările legitime de securitate ale Rusiei ar trebui luate în serios și
acțiunile adaptate conform. Am remarcat unele rapoarte care spun că
președintele Putin a spus că cea mai bună soluție este ca Ucraina să refuze
aderarea la NATO și să rămână neutră. Părțile relevante, inclusiv Ucraina și
SUA, au spus că nu vor război. Acest lucru arată că există încă speranțe pentru
o soluționare pașnică a problemei Ucrainei. Cine a făcut nodul este responsabil
pentru dezlegarea lui. Sperăm ca toate părțile să poată exercita reținerea și
să rămână calme și cu ochii limpezi, să aprecieze importanța implementării
principiului securității indivizibile, să mențină deschisă ușa dialogului și să
se angajeze să atenueze situația, să rezolve divergențele și să salveze în
comun pacea prin negociere.
Ați menționat observațiile președintelui Vučić. Am
observat că mulți oameni cred că nu ar trebui să existe standarde duble în
problema respectării suveranității și integrității teritoriale a altei țări.
Mulți oameni întreabă SUA: A respectat SUA suveranitatea și integritatea
teritorială a Republicii Federale Iugoslavia când NATO condusă de SUA a bombardat
Belgradul? A respectat SUA suveranitatea și integritatea teritorială a Irakului
atunci când a lansat atacuri militare asupra Bagdadului sub acuzații
nejustificate? A respectat SUA suveranitatea și integritatea teritorială a
Afganistanului atunci când dronele americane au ucis deliberat și fără motiv
oameni nevinovați în Kabul și în alte locuri? A respectat SUA suveranitatea și
integritatea teritorială a altor țări atunci când au instigat revoluțiile
colorate și s-au amestecat în afacerile interne ale statelor din întreaga lume?
Sperăm ca SUA să ia aceste întrebări în serios și să renunțe la standardele
duble.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu