de Gheorghe Pârja
Prietenul, omul de cultură Gherasim Solovestru
Domide, cadru didactic la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul
Universitar Nord, Baia Mare, mi-a dăruit recentele numere ale revistei „Pisanii
sângeorzene”, publicație de spiritualitate, istorie și tradiție locală
sprijinită și finanțată de Consiliul Local Sângeorz-Băi, editor și redactor
responsabil Alexandru Dărăban. O bună parte din numărul de pe luna martie este
dedicat preotului-cărturar Viorel Thira (1936- 2018). Părintele mi-a fost un
apropiat prin vreme, apreciind la el iubirea de cultură, spiritul iscoditor și
multe prietenii cu scriitori. Opera sa memorialistică este mărturie.
Părintele-cărturar este autorul unei cărți cu un
titlu de ținut minte: fără personalități e frig în istorie! Iar Gherasim Domide
este autorul unui excelent documentar despre preotul Thira, dar mai ales despre
neobositul căutător de rarități bibliofile, cu un simț fin pentru recuperarea
unor valori uitate. Argumente stau lucrările părintelui despre Lucian și Mihail
Georgiu. Documentarul lui Gherasim Domide evidențiază și pasiunea părintelui
pentru autografe, ca o formă de comunicare intelectuală între autor și cititor.
Dar autograful este și un mod de apreciere umană și culturală. Menționez aici
autograful poetului Gheorghe Chivu: ”Părintelui Viorel Thira, distinsului om de
cultură, bibliofil de o rară dragoste pentru cartea românească, prieten al
nostru întru aceeași simțire, iubitor de frumos și de poezie, acest modest
omagiu din Cantoria drept amintire. Cu stimă și dragoste frățească, Gheorghe
Chivu, 28 XI 1980.”
Un portret ilustrativ și sincer. Emoționante sunt
autografele unor personalități care au marcat cultura română. Cum sunt Fanny
Rebreanu, Constantin C. Giurescu, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Vasile
Netea, Șerban Cioculescu și alți luminători. Părintele Viorel Thira a desfășurat,
din tinerețe și până la sfârșitul vieții, o bogată activitate publicistică.
Despre personalitatea și cărțile lui s-au rostit în studii, articole, recenzii,
cuvântări publice jurnaliști și importante personalități culturale, cu care a
fost contemporan. De la dr. Teodor Ardelean, dr. Ion Buzași, preot Vasile
Borca, dr. Florian Roatiș, Ștefan Bellu și lista este lungă.
Părintele s-a născut în satul Inău – Târgu Lăpuș,
așezare căreia i-a dedicat o monografie. Teologia din Sibiu a fost suprema
fericire a vieții lui. I-a deschis orizonturi largi și l-a făcut să vadă viața
cu alți ochi. Făcea parte din stirpea preoților-cărturari cu mare devotament
pentru slujirea altarului. Propria lui mărturisire este elocventă: „În primul
rând m-am străduit să ridic predica la nivel academic, în sensul de a prezenta
toate argumentele din cultura mea generală, pentru a dovedi temeinicia
adevărurilor de credință, fără a repovesti cu amănunte parabolele care se
citesc din Evanghelie, cum fac alții.” Editorul revistei, domnul Alexandru
Dărăban, aduce mărturii privind ultimele luni de activitate ale părintelui
Viorel Thira, în parohia Sângeorz-Băi.
Autorul crede că părintele a fost un adevărat
misionar, un apărător al Ortodoxiei, un cunoscător temeinic al istoriei
neamului și al bisericii, prin forța sa de convingere. A purtat mereu un dialog
strâns cu credincioșii, realizând o puternică legătură cu ei. L-am cunoscut
bine, am fost contemporani la Sighetul Marmației și în Baia Mare, locul de
întâlnire erau simpozioanele, lansările de cărți, vernisajele, ori cenaclurile.
Și-a împărțit viața între biserică, librărie și bibliotecă. Pe unde a trecut a
lăsat însemne durabile. S-a oglindit în cărți și a crezut în puterea lor
ocrotitoare. Scrierile părintelui sunt borne de gândire românească.
Florian Roatiș apreciază cărțile părintelui ca fiind
pătrunse de un sincer atașament de neamul românesc și de valorile lui, de
personalitățile pe care le-a cunoscut. Că fără personalități este frig în
istorie, ne-a spus părintele-cărturar. Am socotit să scriu și eu această
pisanie, ca o inscripție sculptată în memoria celor care l-am cunoscut pe acest
vrednic păstor de suflete și de cultură. Închei cu această mărturisire a
părintelui: „Sfinte țăran maramureșean, cad în genunchi în fața ta, îți sărut
mâna bătătorită de secure și de coarnele plugului, și-ți cer să mă ierți dacă
n-am putut exprima în cuvinte comorile tale sufletești, adunate de veacuri, sau
din ce am spus nu are în întregime pecetea frumuseții eterne. Îți iau mâna,
mi-o ating de frunte și te îmbrățisez.”
Mulțumesc, Gherasim Domide!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu